Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 9029/211/2012
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința Publică din 05 iulie 2013
Complet constituit din :
JUDECATOR: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii in dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind acțiunea civilă formulată de reclamantul B. R., C. LETIȚIA și A. I. în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 CLUJ N., având ca și obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 28 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Reține că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2012 de reclamanții B. R., C. LETIȚIA și A. I. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. și C. Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 se solicită instanței ca prin soluția ce o va pronunța să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitori ai tatălui lor B. G. decedat, asupra suprafețelor de teren: 381 mp situată la locul numit Făgetele, identificată în CF nr. 60 Feleacu, nr. top. 1448 și 1449, suprafața de 63 mp situată în locul numit Cilbucut CF 1696 Feleacu nr. topo. 2145/1, suprafața de 3200 mp situată în locul numit Cararele, CF 2248 Feleacu nr. topo 3407 și CF 705 Feleacu nr. topo. 3406/2, obligarea pârâtei de rd. 1 la punerea în posesie a reclamanților asupra suprafețelor menționate și întocmirea procesului verbal de punere în posesie pentru această suprafață, și înaintarea documentației necesare în vederea eliberării titlului de proprietate, obligarea pârâtei de rd. 2 la eliberarea titlului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că reclamanții au solicitat în baza Legii nr. 247/2005 prin cererea nr._/304/15.09.2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren indicate în calitate de moștenitori ai tatălui lor B. G. decedat 07.06.1973. au anexat cererii de reconstituire copii ale cărților funciare, acte de stare civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 1/2000 modif. prin Legea nr. 247/2005.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
La solicitarea instanței a fost depus dosarul de fond funciar.
Pârâta C. Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând în subsidiar respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, pentru motivele expuse la filele 159 și verso.
Consideră că în dosarul nr._ instanța de judecată s-a pronunțat cu autoritate de lucru judecat asupra celor solicitate de reclamanți prin prezenta cerere.
Față de probatoriul administrat, analizând cu precădere excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, instanța va reține că:
La data de 21.04.2007, reclamanții din prezentul dosar au formulat o cerere de chemare în judecata a pârâtelor C. Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. și C. Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, înregistrată sub nr. dosar_, prin care au solicitat, obligarea pârâtei de rd. 1 la punerea în posesie asupra suprafeței totale de 3,05 ha teren, respectiv 5800 mp la locul numit Fagetele, suprafetei de 5800 mp Cararle, 2900 mp la locul numit Cararele, 5800 mp in locul numit Dealul Viilor, 5800 mp Rmete, 2900 mp la locul numit Cilbucut, 1500 mp la locul numit Inate, obligarea pârâtei de rd. 1 la punerea în posesie a reclamanților asupra suprafețelor menționate și întocmirea procesului verbal de punere în posesie pentru această suprafață, și înaintarea documentației necesare în vederea eliberării titlului de proprietat pentru întreaga suprafață de 3,05 ha, obligarea pârâtei de rd. 2 la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 3,05 ha, obligarea pârâtei de rd. 1 la punerea în posesie și elibrarea TO asupra diferenței de teren de 4700 mp, respectiv 400 mp la locul numit Fagetele, 3650 mp la locul numit Carerele, suprafața de 600 mp la locul numit R., și asupra suprafeței de 50 mp în locul numit Inate, obligarea pârâtei de rd. 2 la eliberarea TP asupra diferenței de teren pentru suprafața de 4700 mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.9687/04.12.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta de rd. 1 să procedeze la punerea în posesie a reclamanților în calitate de moștenitori ai lui B. N. cu privire la următoarele terenuri: 5800 mp Fagetele, 5800 mp Cararele, 2900 mp la Cararele, 5800 mp la Dealul Viilor, 5800 mp la Ramete, 2900 mp la Cilbucut și 1500 mp la Inate, a respins capetele de cerere având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 4700 mp.
Instanța dispunând în acest sens a avut în vedere, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, faptul că pe seama antecesoarei reclamanților, defuncta B. N. s-a stabilit în mod definitiv dreptul de proprietate cu privire la 3,05 ha teren cu amplasamentele solicitate de defunctă și încuviințate prin hotărârea pronunțată. Pentru suprafața de 4700 mp. reclamanta C. Letiția a formulat cerere în temeiul Legii nr.247/2005, solicitând o suprafață totală de 5,98 ha și indicând că suprafața de 4700 mp. cuprinde terenurile în suprafață de 400 mp. la Făgețele, 3650 mp. la Cărărele, 600 mp. la Râmete și 50 mp. la Inate. Instanța a reținut că în Registrul agricol al antecesorilor nu figurează terenurile de la Râmete și Inate, dar că prin Decizia Civilă nr.237/A/2004 a Tribunalului Cluj, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că antecesorii reclamanților au avut la Râmete o suprafață de 5800 mp., la Inate o suprafață de 1500 mp., iar 2900 mp. la Cărărele, aceste suprafețe nefiind cuprinse în evidențele agricole. Cu privire la suprafața de 4700 mp s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorilor.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 300/R/2008 de respingere a recursului.
În prezentul dosar, reclamanții formulează cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile solicitate în baza Legii nr. 247/2005 prin cererea nr._/304/2005. În dosarul nr._, reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de 4700 mp conform cererii lor nr._/304/2005, fila 3 din dosarul acvirat nr._ .
Raportat la acest aspect, instanța constată împrejurarea că există identitate de părți, obiect și cauză între cererea din dosarul_ soluționată irevocabil și cererea din prezentul dosar, instanța apreciază întrunite elementele autorității de lucru judecat și prin urmare excepția invocată de pârâtă apare ca fiind întemeiată.
Analizând comparativ solicitările formulate prin prezenta cerere de chemare în judecată și pretențiile formulate prin acțiunea în cadrul Dosarului civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., este fără nici o urmă de echivoc faptul că pentru soluționarea ambelor cereri instanța urma să analizeze dacă reclamanții B. R., C. LETIȚIA și A. I. sunt sau nu persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren solicitate prin una și aceeași cerere nr._/304/2005, pe baza acelorași considerente invocate în cadrul ambelor dosare.
Nu este de neglijat faptul că motivele pentru care reclamanții din prezenta cauză solicită reconstituirea dreptului de proprietate sunt identice cu cele invocate prin acțiunea din cadrul Dosarului civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., faptul că sunt moștenitorii defunctului lor tată B. G..
Cât priveșete terenurile solicitate prin prezenta acțiune, respectiv 381 mp situată la locul numit Făgetele, identificată în CF nr. 60 Feleacu, nr. top. 1448 și 1449, suprafața de 63 mp situată în locul numit Cilbucut CF 1696 Feleacu nr. topo. 2145/1, suprafața de 3200 mp situată în locul numit Cararele, CF 2248 Feleacu nr. topo 3407 și CF 705 Feleacu nr. topo. 3406/2, acestea se regăsesc în totalitate în sentința civilă nr. 9678/2007 pronunțată în dosarul civil nr._, rămasă irevocabilă.
Astfel, prin cererea nr._/304/2005, reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate la locul numit Făgetele, identificată în CF nr. 60 Feleacu și situată în locul numit Cilbucut CF 1696. Prin acțiunea din dosarul nr._ au solicitat diferența de suprafață de 4700 mp având la bază tot cererea formulată în temeiul Legii 247/2005. Prin sentințele civile anterior menționate, s-a respins cu autoritate de lucru judecat reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților pentru terenurile în suprafață de 4700 mp, ceea ce face imposibilă repunerea lor în discuție ca efect al puterii lucrului judecat, întrucât toate terenurile solicitate prin prezenta acțiune au fost identificate în dosarul civil_ prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D. M. întocmai cum sunt indicate de reclamanți în cererea lor, instanța pronunțându-se deja asupra acestor cereri prin sentința civilă menționată.
Or, având în vedere considerentele reținute și anterior citate, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, este fără putere de tăgadă că instanța nu mai poate repune în discuție aceleași aspecte invocate de reclamanții din prezenta cerere de chemare în judecată în susținerea cererii lor.
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect la hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală – prin art. 1200 pct. 4 C.civil și ca o excepție procesuală prin art. 166 Cod civil.
Potrivit art. 1200 pct. 4 C.civil sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat, iar potrivit art. 166 C. proc. civ., excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
In doctrină s-a arătat că efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Lucrul judecat are următoarele efecte: exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; incontestabilitatea, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs; executorialitatea, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat sau a procurorului și obligativitatea, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
În concluzie, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu puterea de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fir aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Astfel, în speță, prin Decizia nr. 300/R/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4700 mp solicitată prin cererea la Legea nr. 247/2005 cu nr._/304/2005, nefiind dovedită calitatea lor de persoane îndreptățite.
Or, toate aceste dispoziții au caracter obligatoriu atât pentru părți cât și pentru instanța de judecată ca o consecință a puterii lucrului judecat.
Raportat la împrejurarea că există identitate de părți, obiect și cauză între cererea din dosarul_ soluționată irevocabil și cererea din prezentul dosar, instanța apreciază întrunite elementele autorității de lucru judecat și prin urmare excepția invocată de pârâtă este întemeiată.
Având în vedere cele de mai sus, în baza disp. art. 137 Cod procedură civilă și art. 1201 cod civil va admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de către C. Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Cluj-N. prin întâmpinare și în consecință:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții B. R. dom. în Cluj-N., . nr. 32, ., C. LETIȚIA, dom. în Cluj-N., Calea Turzii nr. 223, jud. Cluj, și A. I., dom. în Cluj-N., .. 27, ., în contradictoriu cu pârâtele C. Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, și C. Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în loc. Cluj-N. Bulevardul 21 decembrie 1989, nr. 58, jud. Cluj pentru autoritate de lucru judecat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.07.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C.-S. N. Z. E. F.
Red.Dact/CSN/ZEF/4ex/17.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1486/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|