Plângere contravenţională. Sentința nr. 955/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 955/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 19883/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 955/2013
Ședința publică din data de 18.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul C. A. V. împotriva intimatului M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având în vedere dispozițiile art.1591 alin. 4 cod procedură civilă, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar la data de 09.01.2013 o copie lizibilă a procesului verbal de contravenție nr._/25.06.2012, actele care au stat la baza încheierii acestuia, dovada de comunicare cu petentul și planșe foto aferente.
Având în vedere lipsa părților, precum și faptul că intimatul a cerut judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza art. 167 C.pr.Civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, urmând a o reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 27.08.2012, petentul C. A. V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/25.06.2012 întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA și exonerarea de plata amenzii stabilite.
În fapt, petentul a arătat că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, întrucât la data respectivă proprietar al autoturismului era o altă persoană.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 5-10).
Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 11-17).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/25.06.2012, întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. a din H.C.L. nr. 26/2010, privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară, sancționată de art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010, întrucât în data de 07.03.2012, orele 13:32, a staționat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără tichet sau abonament de parcare valabil, în C.-N., Calea Dorobanților, nr. 27-29.
Urmare a constatării săvârșirii acestei contravenții, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată la intimat la data de 04.07.2012.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. a din H.C.L. nr. 26/2010, privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară („Parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 200 și 400 lei în următoarele situații: a) staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil;;”) sancționată de art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010 („Parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 200 și 400 lei”).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (H.C.L. nr. 26/2010 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
► Cu privire la susținerea petentului în sensul că la data respectivă proprietar al autoturismului era o altă persoană, instanța o apreciază ca neîntemeiată, întrucât înscrisul depus la dosarul cauzei (f. 5-6) nu îndeplinește prev. art. 1182 C.civ. în ceea ce privește data certă, fiind inopozabil terților, în speță intimatul.
Potrivit art. 973 C.civ. Convențiile n-au efect decât între părțile contractante, astfel că în baza principiului relativității actelor juridice, terților, în speță intimatul, nu li se poate impune respectarea actelor juridice, atâta timp cât nu au fost efectuate operațiunile prev. de art. 1182 C.civ.
Pentru garantarea drepturilor părților, care ar putea fi păgubite prin înscrierea în act a unei date fictive, legiuitorul a prevăzut, prin art. 1182 C.civ., că față de părți este opozabilă numai data certă, care se dobândește în modalitățile expres prevăzute.
Instanța reține astfel că petentul, nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată - în minimul prevăzut de lege, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/25.06.2012 formulată de petentul C. A. V. cu domiciliul în C.-N., Calea Dorobanților, nr. 96, . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C., ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. I. C.
Red./Dact./A.P./5 ex./22.01.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6214/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1432/2013. Judecătoria... → |
|---|
