Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 6781/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 29/2013
Ședința publică din: 07.01.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța constatând că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub dosar nr._ petentul .. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., Direcția Poliția Comunitară C., anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat la data de 22.02.2012 de Poliția Comunitară C.-N..
În motivarea plângerii contravenționale formulate petentul .. a arătat că procesul verbal este nul deoarece indicarea sa în calitate de contravenient în cuprinsul procesului-verbal este eronată și constituie o încălcare a dispoz. art. 16 din O.G. nr. 2/2001, el neavând calitatea de subiect activ al contravenției.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G 2/2001.
La plângere a fost atașată copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat la data de 22.02.2012 de Poliția Comunitară C.-N..
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata Direcția Poliția Comunitară C. nu a formulat întâmpinare, prin care să-și exprime poziția procesuală însă a anexat imagini foto, care surprind momentul săvârșirii contravenției.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat la data de 22.02.2012 de Poliția Comunitară C.-N. a fost sancționat contravențional petentul .. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 10, lit. a din H.C.L. 26/2010.
În fapt, s-a reținut că la data efectuării controlului 07.12.2011, pe domeniul public aparținând Municipiului C.-N., .. 23, amenajat ca loc de parcare cu plată, proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, a încălcat prevederile H.C.L. 26/2010.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, A. c. României, s.a.), materia contravențională a fost privita ca încadrându-se in noțiunea de “acuzație in materie penala”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO.
In consecința, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, in cadrul proceselor având ca obiect plângere contravenționala, întrucât contravenientul se vede pus in fata unei “acuzații de natura penala” in sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie sa beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 in ansamblul sau, cu referire speciala la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.
Instanța reține că în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de „prezumție de nevinovăție” presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.
În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
In realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația in care fapta este constatata personal, cum este și situația în cauza de față – fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator – procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța apreciază că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, in raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt pe care constituie o limita rezonabila în aplicarea prezumției.
În cauză, instanța procedând potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției constată că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.
Mai mult, instanța reține că petentul nu a contestat legalitatea procesului-verbal, singurele obiecțiuni formulate de aceasta vizând temeinicia procesului-verbal.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției atacat este legal întocmit, bucurându-se astfel de prezumția de temeinicie astfel încât revine petentului sarcina de a dovedi netemeinicia acestuia.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța are în vedere dispozițiile articolului 3 aliniatul 2 din OG nr.2/2001, conform cărora persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.
Sub aspectul tehnicii de reglementare, răspunderea poate fi instituită prin normele speciale, fie în mod expres – când se precizează explicit în norma contravențională că persoana juridică răspunde pentru săvârșirea respectivei contravenții și care este sancțiunea aplicabilă, fie implicit - când este evident, chiar în lipsa unei prevederi exprese, că acea contravenție poate fi comisă numai de către o persoana juridică, în funcție de specificul faptei prevăzute în actul normativ care stabilește fapta contravențională si sancțiunea aplicabilă.
Instanța reține totodată că în materie contravențională, deși nu este prevăzut în mod expres principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale, acest principiu poate fi dedus pe de o parte din prevederile articolului 1 din OG nr.2/2001, care definește contravenția drept o faptă săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță sau alte acte cu caracter normativ, iar pe de alta parte, din scopul aplicării sancțiunilor pentru această formă de ilicit, un scop preventiv si punitiv, iar nu unul reparator.
Or, în prezenta cauză, contrar susținerilor petentului, potrivit cărora persoana juridica nu poate savarsi vreuna din contravențiile prevăzute in HCL nr. 26/2010, este de reținut că prin dispoz. art. 11 din această hotărâre a Consiliului Local se face referire expresă la :’’ Persoana fizică sau persoana juridică sancționată contravențional…’’, ceea ce înseamnă că persoana juridică poate săvârși contravenția prev. de art. 10 din hotărârea anterior menționată.
Mai mult, prin încheierea actului de constatare, anterior întocmirii procesului verbal, care a fost lăsat pe parbrizul autovehiculului, s-a asigurat petentului posibilitatea comunicării către intimată a persoanei vinovate de săvârșirea contravenției, posibilitate, de care petentul nu a uzat.
Astfel, având în vedere că potrivit normei speciale pentru fapta constatată prin procesul verbal poate răspunde și persoana juridică, instanța nu va reține ca temeinice susținerile petentului.
Față de cele expuse anterior, instanța în temeiul dispoz. art. 32 și urm. Din O.G. nr. 2/2001 urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea petentului.
Fară cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul .., cu sediul în C.-N., ./A, jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ C.-N., cu sediul în mun. C. N., .-3, jud. C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 22.02.2012de Poliția Comunitară C.-N..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.01.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
A. MoșRaluca L.
Dact./Red.Am.M.
5 ex./20.03.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 9571/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1486/2013.... → |
---|