Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 31047/211/2010
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECǍTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică din 19 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. V. P.
GREFIER: E. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. S. E. in contradictoriu cu pârâta C. S., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta C. S., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune in discuție incidentul perimării cererii de chemare în judecată.
Pârâta nu se opune.
Instanța reține cauza in pronunțare pe incidentul perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra perimării cererii de chemare în judecată în litigiu, retine urmatoarele:
Din cuprinsul incheierii de sedinta existentă la fila 61 din dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit in cauza la data de 26 iunie 2012 când instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art.155 ind.1 C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu. Instanța constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, si nu s-a mai indeplinit nici un act de procedura în vederea judecării pricinii.
Pentru aceste considerente, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata ca a intervenit perimarea cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea cererii de chemare in judecata formulată de reclamantul C. S. E. in contradictoriu cu pârâta C. S..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D.-V. PopoviciEdith S.
← Somaţie de plată. Hotărâre din 14-10-2013, Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7760/2013. Judecătoria... → |
---|