Obligaţie de a face. Sentința nr. 9472/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9472/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 7375/211/2008

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SENTINTA CIVILA Nr. 9472/2013

Ședința publică din 12 Iunie 2013

Instanta constituita din:

JUDECATOR: F. M.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind solutionarea actiunii formulate de reclamantii C. G., C. G. M., C. N. C. in contradictoriu cu pârâtii . SRL, M. M., M. R., P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A., . S.R.L., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează instantei ca la data de 10.06.2013 s- a depus la dosar, prin serviciul de registratura al instantei, din partea reclamantilor C. G., C. G. M. si C. N. C., concluzii scrise. Respectiv la data de 11.06.2012 s- a mai depus la dosar, din partea paratilor . Srl, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C. si O. A., concluzii scrise.

Se constata ca mersul dezbaterilor si cuvantul partilor asupra fondului cauzei au fost consemnate in incheierea de sedinta din 05.06.2013, care face parte integranta din prezenta hotarare.

I N S T A N T A

Deliberand, constata ca prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr. de mai sus, extinsa si precizata – f. 46, 76 dos., reclamanții C. G., C. G. si C. C. in contradictoriu cu paratii S.C. B. R. ESTATE S.R.L., P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A., M. M. si M. R. au solicitat instantei, ca prin hotararea ce va pronunta, sa fie obligați paratii, in solidar, sa execute un zid de sprijin pentru stabilizarea taluzului din dreptul proprietatii lor din Cluj-N., .. 6 si nr. 8, sub sancțiunea plații de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere sa fie obligați parații, in solidar, sa execute toate lucrările necesare pentru repunerea in situația anterioara a proprietatii lor – sa refacă si sa niveleze gradina, așa cum era înainte, sa refacă sau sa repare gardul dintre proprietățile lor învecinate, sa refacă sau sa înlocuiască toata canalizarea, sa repare magazia, așa cum era înainte, sau, in caz contrar, sa fie autorizați sa execute aceste lucrări, pe cheltuiala paraților, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamanții arata ca proprietățile lor, compuse din casa si teren, situate in Cluj-N., .. 6 si 8, sunt învecinate cu imobilul teren situat in Cluj-N., ., al cărui proprietar este parata . SRL. Anterior, proprietarul terenului situat in Cluj-N., . a fost parata M. M., de la care actualul proprietar a cumpărat. Începând cu anul 2002 si pana prin anul 2006, paratii M. M. si M. R. au executat lucrări de excavare care au avut ca scop aducerea întregii suprafețe a grădinii lor la aceeași cota, iar in urma acestor lucrări a fost coborâta cota limitei de sud-est a terenului vecin cu proprietatea lor, creându-se o diferența de nivel de cca. 3 m. După ce a cumpărat, in anul 2007, parata de rând 1 a adus un buldozer pentru nivelarea terenului, dar cu acea ocazie au intrat si in adâncimea cu cca. 1 m, astfel ca diferența de nivel dintre terenurile învecinate s-a mărit si terenurile proprietatea lor au fost serios afectate, in sensul ca terenul lor a început sa prezinte semne evidente de alunecare si surpare. Astfel, in primăvara anului 2008 s-au produs crăpături (fisuri), iar terenul a început sa alunece înspre partea unde a fost excavata proprietatea vecina, falia creata fiind lunga de cca. 25 m si lata de cca 3,5 m, iar in adâncime de 40cm pana la 1 m, distanta de la aceasta crăpătura pana la casele lor fiind de numai 10 m, situație in care exista pericolul ca acestea sa fie afectate datorita alunecării terenului daca nu se vor lua masurile necesare. Aceasta stare de fapt a fost stabilita printr-un raport de expertiza extrajudiciara efectuat de ing. P. A.,, din care rezulta ca executarea lucrărilor de excavare s-au făcut fara un studiu geotehnic, fara un proiect avizat si luarea masurilor de asigurare a stabilității taluzului creat si chiar fara autorizație de construire, neprofesionist si periculos pentru constructiile lor, drept care paratii se fac vinovați de comiterea unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care trebuie sa răspundă pentru prejudiciul creat, care poate fi reparat in natura, conform modalităților arătate si care rezulta din raportul de expertiza efectuat. Mai arata reclamanții ca obligarea in solidar a paraților se impune deoarece toti au efectuat lucrări de excavare in perioada anilor 2002-2007, fara luarea masurilor de asigurare a stabilității taluzului creat, astfel incat fapta lor este ilicita si cauzatoare de prejudicii.

In drept au fost invocate art. 998, 999, 1000 alin. 3, 1003, 1075, 1077 C. civ., art. 274 C. proc. civ.

In probațiune au fost anexate inscrisuri si s-a solicitat proba cu martori si expertiza tehnica.

Pe cale de intampinare, paratii . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A. au invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzuta de art. 7201 C. proc. civ., data fiind calitatea de comerciant a paratei . SRL, si excepția lipsei calității lor procesuale pasive, solicitând respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata, învederând ca nu au executat lucrări de excavare a terenului situat in Cluj-N., ., chiar reclamanții arătând ca acestea au fost executate de paratii M. M. si M. R., or, răspunderea civila delictuala se angajează împotriva autorului faptei ilicite. Cat privește celelalte condiții care se cer a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale si anume prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa autorului faptei ilicite, nu sunt dovedite având in vedere ca raportul de expertiza efectuat de ing. P. A. nu are valoare probatoriu întrucât nu este acceptat de cealaltă parte. De asemenea, susținerea reclamanților conform căreia le revine obligația de a executa zidul de sprijin deoarece sunt proprietarii actuali ai terenului este nefundamentata juridic, având in vedere faptul ca reclamanții isi întemeiază acțiunea pe răspunderea pentru fapta proprie. Mai arata paratii ca in cursul anului 2007 au fost efectuate doar lucrări de nivelare fara a intra in adâncime si acestea nu pot afecta terenurile învecinate sub nici o forma, având in vedere ca nu puteau fi efectuate la o distanta mai mare de 6m de gardul ce delimitează proprietățile.

In drept au fost invocate art. 172, 186, 218, 115 si urm., 274 si 7201 si urm. C. proc. civ., art. 3, 4 si 7 C. . C. civ.

In probațiune au fost anexate înscrisuri si s-a solicitat dovada cu martori si interogatoriul reclamanților.

Prin intampinare, parata M. M. invoca excepția lipsei calității sale procesuale pasive si solicita respingerea cererii de chemare in judecata, arătând ca nu are calitate procesuala pasiva deoarece condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite in persoana sa. Astfel, nu a executat nici un fel de lucrări de excavare a terenului in cauza, in intervalul de timp indicat de reclamanți, nici înainte si nici ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare a imobilului, când a predat posesia si folosința acestuia către . SRL si mai multor persoane fizice care au demarat un proiect imobiliar, motiv pentru care fapta sa ilicita nu exista. De asemenea, in cauza nu sunt întrunite nici condițiile privind prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa, expertiza extrajudiciara de care se prevalează reclamanții nefiindu-i opozabila.

In probațiune s-a solicitat dovada cu înscrisuri si interogatoriul.

Prin note de ședința, reclamanții au arătat ca excepțiile lipsei calității procesuale pasive ridicate de parați trebuie unite cu fondul cauzei, ca poziția paratei M. M. este nesincera deoarece in perioada mentionata in acțiune, acesta si soțul sau au executat lucrări de excavare si terasamente, lucrări recunoscute deja la interogatoriul luat in dos. nr._/2004 al Judecatoriei Cluj-N., si, mai mult, acești parați au si executat zidul de sprijin la taluzul creat in dreptul proprietatii vecinului V. N. de la nr. 4 din ., daca nu ei au executat lucrările de excavare nu rezulta de ce si-au asumat responsabilitatea degradărilor cauzate proprietatii vecinului lor si au executat zidul de sprijin. Mai arata reclamanții ca este evident ca nu este necesar ca parata M. M. sa fi executat personal lucrările de excavare, ea fiind insa răspunzătoare pentru persoanele angajate sa le execute, conform art. 1000 alin. 3 C. proc. civ. In ce privește susținerile celorlalți parați, reclamanții arata ca acestea sunt contrazise de concluziile expertizei extrajudiciare si fotografiile anexate, iar răspunderea lor deriva din prevederile art. 998, 1000 alin. 3 si 1003 C. civ., data fiind calitatea lor de proprietari ai terenului in cauza. In ce privește lipsa procedurii prealabile, susținerile paraților nu au temei deoarece in speța natura litigiului este civila iar nu comerciala, art. 3 C. . mobile, iar obligațiile ce fac obiectul judecații sunt civile, in intelesul art. 4 C. . M. R. nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la dezbateri.

Prin încheierea pronunțata in ședința publica din 06.03.2009, instanța a respins excepția inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzuta de art. 7201 C. proc. civ. si a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de paratii M. M., . SRL, P. A., P. C., P. A. A., Mise R. M., F. C. C., O. A., pentru motivele acolo reținute.

In temeiul art. 167 si urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri, interogatorii, martori si expertiza tehnica si a dispus acvirarea dos. nr._/2004 al Judecatoriei Cluj-N..

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine următoarele:

Asupra imobilului inscris in CF nr._ Cluj-N., nr. top_/4 reprezentand casa cu teren in suprafața de 529 m.p., situat in Cluj-N., .. 8 sunt proprietari tabulari reclamantul C. G. si numita C. K., conform copiei CF de la fila 56, iar asupra imobilului inscris in CF nr._ Cluj-N., nr. top_/3 reprezentand loc de casa in suprafața de 529 m.p., situat in Cluj-N., .. 6 sunt proprietari tabulari reclamanții C. G. M. si C. N. C., conform copiei CF de la filele 58, 59 dos.

Parata M. M. a fost proprietarul imobilelor înscrise in CF nr._ Cluj-N., nr. top_/1/3/1, constând in teren in suprafata de 2545 m.p., in CF nr._ Cluj, nr. top_/1/2,_/1/3, constând in teren in suprafața de 5164 m.p., si in CF nr._ Cluj-N., nr. top_/2/2, constând in teren in suprafața de 3393 m.p., pana la data de 31.05.2007, când a transmis dreptul sau de proprietate paraților . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A., in baza antecontractului de vânzare-cumpărare incheiat intre aceștia la data de 06.07.2006, potrivit copiei CF de la filele 60-70 dos.

Coroborând dovada cu înscrisuri administrata, cu interogatoriile luate parților (f. 220-252, 272-279, 281-282), depozițiile martorilor audiați (f. 283-284 si 295 dos.) si concluziile raportului de expertiza tehnica judiciara administrat in cauza, întocmit de expert tehnic judiciar (f. 382-395 dos.) rezulta ca imobilele reclamanților se învecinează cu terenul situat in Cluj-N., ., in prezent proprietatea paraților . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A. si, in timp, respectiv in intervalul anilor 2003-2007, pe terenul proprietatea paraților au fost executate lucrări de excavare si ridicare a unei fundații, de către paratii M. M. si M. R., pana când terenul a fost vândut, după care, de demolare a fundației si nivelare a terenului de către următorii proprietari.

Conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei si depozițiilor martorilor L. L. si P. M., toate lucrările executate pe terenul proprietatea paraților s-au efectuat fara autorizație de construire si proiectele necesare, mai puțin autorizația de construire obținuta in regim de urgenta pentru zidul de sprijin executat de paratul M. R., după surparea taluzului ce delimita imobilul proprietatea sa si a soției sale, parata M. M., de terenul situat pe .. 4 din Cluj-N., urmare caruia intre aceștia s-a purtat litigiul ce a format obiectul dos. nr._/2004 al Judecatoriei Cluj-N., acvirat.

Astfel, martorul L. L. arata ca a închiriat paratului un excavator pentru lucrările executate in perioada anilor 2003-2005 si are cunostinta despre efectuarea lor, cat si despre alunecarea taluzului, iar martorul P. M. arata ca a fost angajat de parata . SRL pentru demolarea fundației ce exista pe terenul cumpărat si respectiv nivelarea terenului, lucrări executate cu un buldozer si excavator cu picamer.

In acelasi timp, martorul M. A. arata ca are cunostinta despre faptul ca, in anul 2007, gardul ce delimita proprietățile reclamanților de cea a paraților s-a surpat si a fost afectat sistemul de canalizare al imobilelor acestora, urmare alunecării terenului reclamanților înspre terenul proprietatea paraților.

Apărarea paraților conform carora pentru lucrările executate s-a realizat un studiu geo tehnic nu poate fi primita de instanța întrucât studiul depus la dosar la filele 417 si urm. poarta data de 6-12.07.2011, mult după executarea lucrărilor in discuție.

Apoi, raportul de expertiza tehnica judiciara administrat in cauza confirma ca lucrarile executate pe terenul proprietatea paratilor au condus la alunecarea terenului si a avut drept consecința deplasarea si înclinarea gardului despărțitor dintre terenul reclamanților si cel al paraților, deplasarea tubului de canalizare si denivelarea terenului, insa nu confirma degradarea constructiilor proprietatea reclamanților.

Mai concluzioneaza expertul ca pentru eliminarea prejudiciului încercat de reclamanți urmare lucrărilor executate de parați, dar si pentru stabilizarea taluzului ce delimitează proprietățile acestora si evitarea in continuare a alunecării terenului se impune realizarea unui zid de sprijin pe toata lungimea limitei dintre imobile.

In drept, conform dispozitiilor art. 998, 999 C. civ., pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesar sa fie dovedita existenta prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul produs, precum si a culpei autorului.

Apoi, pentru atragerea raspunderii pentru lucrul ce este sub paza noastra, in conditiile art. 1000 alin. 1 C. civ., mai este necesar ca lucrul in cauza sa fie in paza juridica a persoanei chemata sa răspundă, iar potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., stăpânii și comitenții, de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

In acelasi timp, potrivit art. 1003 C. civ., când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.

Cu probele administrate in cauza, sus retinute, instanta constata ca cerintele angajarii raspunderii civile delictuale ale tuturor paratilor sunt indeplinite.

Astfel, paratii M. M. si M. R. au contractat executarea lucrarilor ce au produs prejudiciul reclamanților si au permis executarea lor fara ca in prealabil sa dobandeasca autorizatia de construire si proiectele necesare, obligație ce le incumba potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991.

Ulterior, paratii . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A. au contractat executarea in continuare de lucrări de demolare si nivelare, in acelasi condiții.

Apoi, aceiasi parati nu au luat nici o masura pentru realizarea zidului de sprijn ulterior alunecării terenului, deși puteau si trebuiau sa cunoasca efectele faptei lor anterioare cat si raspunderea ce le incumba in calitatea lor de proprietari intrucat aveau obligatia de a-si exercita dreptul de proprietate fara a aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanților, potrivit art. 480 C. civ.

In acelasi timp, paratii . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A. sunt chemați sa răspundă in calitatea lor de avânzi cauza, care au rămas in pasivitate dupa dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului excavat, cu atat mai mult cu cat o parte din lucrarile ce se impun a fi executate pentru inlaturarea consecintelor daunatoare asupra constructiei reclamanților urmează a fi efectuate pe proprietatea lor.

Așa fiind, potrivit principiului general al raspunderii civile delictuale, persoana vinovata, in speta fostii si actualii proprietari ai imobilului învecinat cu cel al reclamanților, sunt ținuți la repararea integrala a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, dar si la efectuarea tuturor lucrărilor care se impun pentru folosința in continuare a imobilului si evitarea prejudiciilor ce se pot produce in continuare.

Pentru aceste considerente, instanta constata ca exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paraților M. M. si . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A. sunt neîntemeiate si trebuie respinse, iar actiunea formulata de reclamanți trebuie admisa, mai puțin capătul de cerere privind repararea magaziei, care nu se verifica cu dovezile administrate, având in vedere si dispozitiile art. 1076 C. civ.

Fiind in culpa procesuala, in temeiul dispozitiilor art. 274 C. proc. civ. paratii vor fi obligati si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1616,60 lei, constand in taxa judiciara de timbru, timbre judiciare si onorar expert suportat de reclamanți, dovedite pana la închiderea dezbaterilor asupra fondului, potrivit chitanțelor si timbrelor judiciare mobile atașate la dosarul cauzei.

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților M. M., . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A..

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții C. G., domiciliat in Cluj-N., .. 8, jud. Cluj, C. G. si C. C., ambii domiciliati in Cluj-N., .. 6, jud. Cluj in contradictoriu cu paratii S.C. B. R. ESTATE S.R.L., cu sediul in Cluj-N., .-49, ., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de inregistrare RO_, P. A., P. C., ambii domiciliati in Cluj-N., .-17, ., P. A. A., domiciliat in Cluj-N., .-17, ., M. R. M., domiciliat in Cluj-N., .. 165, ., F. C. C., O. A., ambii domiciliati in Cluj-N., .-49, ., toti cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., .. 1, ., M. M., domiciliata in Cluj-N., ., jud. Cluj si M. R., domiciliat in Cluj-N., ..11-15, . si in consecința:

Obliga pe parați, in solidar, sa execute un zid de sprijin pentru stabilizarea taluzului creat si pentru evitarea alunecării in continuare a terenului, pe toata lungimea limitei dintre proprietățile reclamanților, situate in Cluj-N., .. 6 si nr. 8 si terenul proprietatea paraților . SRL, P. A., P. C., P. A. A., M. R. M., F. C. C., O. A., sub sancțiunea plații de daune cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere.

Obliga pe parați, in solidar, sa repare gardul reclamanților, care delimitează proprietățile parților, pe aceeași limita si sa efectueze lucrările de reparații necesare pentru readucerea tubului de canalizare la traseul inițial, precum si sa readucă terenul acestora la nivelul avut anterior alunecării lui, in caz contrar autorizează pe reclamanți sa execute aceste lucrări, pe cheltuiala paraților.

Respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamanților privind repararea magaziei.

Obliga pe parați la plata către reclamanți a sumei de 1616,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la data comunicării.

Pronunțata in ședința publica din data de 12 iunie 2013.

JUDECATOR GREFIER

F. M. M. M.

Red. MF - 7 ex.

23.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 9472/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA