Somaţie de plată. Sentința nr. 6171/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6171/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 30451/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINTA CIVILA Nr. 6171/2013

Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I.

Grefier R. Z.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . SRL și pe debitoarea M. SRL, având ca obiect somație de plată

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 1 aprilie 2013.

INSTANTA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 21.12.2012 in dosar nr._, reclamanta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu parata .:

 obligarea paratei la plata sumei de 190,57 lei reprezentand debit principal;

 suma de 190,57 lei reprezentand penalitati de intarziere conform art.5 din Clauzele Contractuale de baza, respectiv art.1 ,9 alin.4 din Termeni si Conditii Generale pentru utilizarea abonamentelor Orange;

 suma de 27,18 lei reprezentand dobanda legala conform legii;

 206,00 lei reprezentand taxa de reziliere conform art.8 din Clauzele Contractuale de baza, respectiv art.1,16 alin.1 din Termeni si Conditii Generale pentru utilizarea abonamentelor Orange.

 obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca intre Orange Romania si parata s-a incheiat un contract, in temeiul caruia cea dintai a furnizat paratei servicii de telecomunicatii, parata avand obligatia corelativa de plata a facturilor in termen de 14 zile de la emiterea facturilor. In temeiul contractului au fost emise doua facturi care nu au fost achitate de parata. Pentru serviciile neachitate au fost calculate penalitati de intarziere pentru primele 200 zile de intarziere la plata, iar incepand cu cea de-a 101 zi intarziere, au fost calculate dobanzi legale. A aratat ca penalitatile de intarziere si dobanda legala pot fi cumulate intrucat au finalitati diferite, respectiv, acoperirea prejudiciului efectiv suferit, dar si a beneficiului nerealizat. Reclamanta a mai aratat ca a cesionat creanta Orange Romania, asa incat in calitate de cesionar are dreptul de a actiona in instanta in vederea recuperarii sumelor. Csiunea este opozabila paratei avand in vedere indeplinirea conditiilor legale in aceasta privinta. A mai aratat reclamanta, ca, desi a indeplinit procedura prealabila, creanta nu a fost realizata, insa detine fata de parata o creanta certa, lichida si exigibila.

În drept, s-au invocat dispozitiile OG nr.5/2001, art.969, art.1073 si art.1111 C.civ.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

In probatiune, reclamanta a anexat cererii un set de inscrisuri (f. 9-27).

Cererea a fost legal timbrata.

Legal citata, parata nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

Instanta a incuviintat proba cu inscrisurile atasate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG nr.5/2001, procedura somației de plata se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, insusit de părți prin semnătura ori în alt mod admis de lege și care atesta drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Trei sunt cu prioritate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o creanta pentru ca instanta sa poata emite o somatie de plata, si anume aceasta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

Din probele administrare instanta retine ca intre . si parata s-a incheiat contractul de abonament la Serviciul Orange nr._/17.09.2008. La data de 17.09.2008 s-a incheiat si actul additional nr.1 prin care paratei i s-a asigurat accesul la serviciul internet, act semnat si stampilat de parata.

S-au stability o . clause contractuale de baza, conform carora parata avea obligatia de a achita fiecare factura in maxim 14 zile calendaristice de la data emiterii ei, neplata facturii in termenul mentionat, atragand aplicarea de penalitati de intarziere clientului, suspendarea si/sau restrictionarea la servicii si/sau rezilierea contractului conform art.9 din Termeni si Conditii Generale.

La art.10 se face mentiune despre faptul ca din alcatuirea contracului fac parte “Prima Pagina”, “Clauze Contractuale de Baza” si “Termeni si Conditii Generale”. Acestea nu au fost insa atasate la dosar.

In temeiul contractului, . a emis doua facturi fiscale nr. JAD_ / JAD_ / 02.03.2010 si, respectiv, JAD_/ JAD_/ 02.04.2010, facturi ramase neachitate.

Reclamanta a cesionat creanta . fata de parata, cesiunea fiind inregistrata la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si notificata debitorului cedat prin intermediul cererii de chemare in judecata.

Astfel, vazand ca parata nu a facut dovada indeplinirii propriei obligatii, si anume, aceea de a achita contravaloarea facturilor fiscale mentionate, instanta va admite petitul cererii privitor la creanta principala si va soma parata la plata catre reclamanta a sumei de 190,57 lei reprezentand debit principal.

Instanta va respinge insa petitele privind penaliati de intarziere, dobanda legala si taxa de reziliere, avand in vedere urmatoarele considerente:

Cu privire la dobanda legala, instanta apreciaza ca penalitățile de întârziere nu pot fi cumulate cu dobânda legală, din moment ce ambele instituții vin să repare același tip de prejudiciu, în speță cel cauzat prin executarea cu întârziere a obligației juridice, cu deosebirea că dacă penalitățile reprezintă daune-interese pentru întârziere evaluate convențional, dobânda legală reprezintă daune-interese pentru întârziere evaluate legal. Așadar, dacă părțile au ales să-și evalueze anticipat prin clauză penală prejudiciul suferit ca efect al întârzierii în executarea obligației, atunci evaluarea legală la nivelul dobânzii legale nu-și mai găsește sensul, aceasta având aplicare numai dacă părțile au omis sau au refuzat să stabilească penalități pentru întârziere în executarea obligațiilor contractuale.

Rezulta din caluzele contractuale de baza ca partile contractante au convenit aplicarea de penalitati de intarziere clientului pentru neplata facturii in termenul de 14 zile calendaristice de la emiterea facturii. Insa din isncrisurile depuse de reclamanta la dosar nu rezulta cuantumul penalitatilor datorate de parata, capitolul “ Termeni si Conditii Generale” nefiind anexat la dosar.

In aceste conditii, instanta va respinge petitul privitor la penalitatiel de intarziere, reclmananta avand deschisa posibilitatea unei actiuni in instanta, actiune in cadrul careia va putea face dovada cu privire la intinderea penalitatilor convenite.

Din acest din urma motiv instanta va respinge si petitul cu privire la suma de 206 lei reprezentand taxa de reziliere, intrucat nu s-a facut dovada stabilirii unor penalitati datorate de rezilierea contractului.

Totodata, vazand prevederile OG nr.5/2001, tinand cont ca partile nu au convenit un termen de plata si avand in vedere si intinderea debitului, instanta va stabili un termen de plata de 10 de zile de la comunicarea somatiei.

Vazand prevederile art.274 alin.1, tinand cont ca parata a cazut partial in pretentii iar reclamanta a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, instanta va obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 40,5 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, corespunzatoare partii admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite in parte cererea formulata de reclamanta . SRL cu sediul in Bucuresti, ..9-9A, sector 2 în contradictoriu cu parata . cu ultimul sediu cunoscut in Apahida, ., in incinta benzinariei CQ, jud. Cluj, citata si la adresa din Cluj-N., . 2, ., precum si prin afisare la usa instantei.

Someaza parata sa achite reclamantei suma de 190,57 lei reprezentand debit principal. Respinge cererea privind penalitatile de intarziere, dobanzile legale si taxa de reziliere.

Stabileste termen de plata 10 zile de la comunicarea ordonantei.

Obliga parata la plata sumei de 40,5 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu drept de cerere in anulare pentru parata in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 01.04.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

C. I. R. Z.

Tehnored.c.i./r.z././4 ex./11.04.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 6171/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA