Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 18710/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE CIVILĂ nr._/CC/2013
Ședința din Camera de Consiliu din data de 04.10.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: B. I. A.
GREFIER: N. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. C. V., având ca obiect plângere contravențională.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părții.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care,
Instanța reține cererea în pronunțare raportat la înscrisurile aflate la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.08.2013, petentul B. C. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 29.07.2103.
Plângerea nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.pr.civ.
Analizând plângerea formulată prin raportare la prevederile art. 194-197 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Verificând plângerea formulată de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 C.pr.civ., instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194 - 197 C.pr.civ.
În temeiul art. 200 alin. 2 C.pr.civ., instanța a solicitat în scris petentului, ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, astfel:
- să indice persoana intimatului cu toate mențiunile de la art. 194 lit. a) NCPC;
- să indice dovezile pe care se întemeiază acțiunea formulată conform art. 194 lit. e) NCPC;
- să depună copii lizibile de pe înscrisurile în probațiune, certificate pentru conformitate cu originalul, art. 194 lit. e coroborat cu art. 150 C.pr.civ.;
- să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării plângerii.
Conform art. 200 alin. 3 C.pr.civ. dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Cu toate că petentului i s-a pus în vedere, prin citația emisă la data de 20.09.2013, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile, motiv pentru care instanța, în temeiul art. 200 alin. 3 C.pr.civ., va anula plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Anulează plângerea formulată de petentul B. C. V., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., CNP_.
Cu drept de cerere de reexaminare la Judecătoria Cluj-N. în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 04.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Dact./B.I.A./3 ex./07.10.2013
Dosar nr._
Hot.:
04.10.2013
Anulează plângerea formulată de petentul B. C. V., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., CNP_.
Cu drept de cerere de reexaminare la Judecătoria Cluj-N. în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 04.10.2013.
P.,
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6282/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|