Contestaţie la executare. Încheierea nr. 7049/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 7049/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 7564/328/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 7049/2013

Ședința publică din 18 aprilie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: E. P.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de contestator S.C. T. H. DEVELOPMENTS S.R.L în contradictoriu cu intimații S.C. K. S.R.L și S.C.P.E.J. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 29.03.2013 de către contestatoare, cerere de renunțare la judecată și în data de 8.04.2013 s-a depus de către intimata ., dovada rezilierii contractului de asistență juridică.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr.de mai sus, contestatoarea . SRL a solicitat instanței,in contradictoriu cu intimata . și B. A., Oszoczki, S. și Asociații să dispună anularea procesului-verbal din data de 10.12.2012 întocmit de B. A., Oszoczki, S. si Asociații în dosarul execuțional nr. 439/a/2012 privind eliberarea si distribuirea sumei de 660.949,73 lei și suspendarea judecații prezentei cauze pana la soluționarea recursului formulat impotriva încheierii nr. 99/CC din 22 octombrie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel Targu-M. în dosarul nr._ .

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.147/2013,s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei T. invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..

La data de 29.03.2013, contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare, prin care a solicitat instanței, ca în temeiul art.274 Cod proc.civ. să ia act de renunțarea acesteia la judecarea contestației la executare. A anexat cererii sale, renunțarea la judecată autentificată prin încheierea de autentificare nr.624/28.03.2013 de BNP Asociați S.V.B..

Instanta retine ca principiul disponibilitatii procesuale confera partilor dreptul de a se desista de judecata ori de a renunta la dreptul dedus judecatii.

Avind in vedere dispozitiile art.246 C.proc.civ., cit si imprejurareea ca nu se pune problema cheltuielilor de judecata, instanta urmeaza sa ia act de renuntarea contestatoarei . SRL, la judecarea contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimații . și B. A., Oszoczki, Ș. și Asociații.

F. cheltuieli de judecata, avind in vedere ca nu au fost solicitate de catre intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Ia act de renunțarea contestatoarei . SRL,cu sediul în Cluj N., .-73, ., la judecarea contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Tg.M., ., ., și B. A., Oszoczki, Ș. și Asociații, cu sediul în Cluj N., ..21,., jud.Cluj.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 18.04.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

E. P. M. M.

Red./Dact./EP/5 ex/19.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 7049/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA