Plângere contravenţională. Încheierea nr. 7721/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 7721/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 3892/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
INCHEIERE CIVILA Nr. 7721/2013
Ședința publică de la 07 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C.
Grefier R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta N. S. E. și pe intimata R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ-N., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta care se legitimează cu CI nr._, lipsa fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
INSTANȚA
După deliberare,
în temeiul dispozițiilor art.164 alin.1 din Codul de procedură civilă,instanța va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de conexitate.
Conexeaza prezenta cauza la dosarul nr._
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2013
P. GREFIER
C. SIMONAROXANA Z.
R.Z. 15 Mai 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5856/2013.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 14-01-2013, Judecătoria... → |
---|