Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 3297/211/2013
ROMANIA
JUDECATORIA C. N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3185
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publica din 04.09.2013
Instanța constituită din:
P.: R. D.
GREFIER: R. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petent S. I. & ASOCIATII în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN C. având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal se prezintă petentul, reprezentat prin av. I. I. M., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei la data de 10 iulie 2013, prin Serviciul de Registratură, de intimat planșa foto efectuată la data constatării contravenției, fila 37-38, solicitată de aceasta la termenul anterior.
Reprezentanta petentului, față de întrebarea instanței, susține că nu mai are alte cereri sau excepții cu privire la prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza disp. art. 167 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Pe fondul cauzei, reprezentanta petentului solicită anularea plângerii contravenționale ca fiind nelegală, cu consecința exonerării de la plata amenzii și în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
In baza disp. art. 150 C.pr.civ. constata că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8 februarie 2013, petenta S. I. & Asociații prin reprezentant I. C. E. în calitate de asociat coordonator a solicitat în contradictoriu cu M. C. N. prin Primar- Direcția Poliția Locală, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta invocă ca prim motiv de nelegalitate faptul că societății civile de avocatură îi lipsește calitatea de subiect activ al contravenției. Aceasta arată că potrivit OG 2/2001 sancțiunile contravenționale pot fi aplicate oricărui contravenient, persoana fizică sau juridică, iar societății de avocatură îi lipsește personalitatea juridică fiind evident în opinia sa, că această nu poate avea calitatea de contravenient. Un alt motiv de nelegalitate invocat de petentă reprezintă lipsa semnăturii martorului fiind esențială această mențiune în cazurile în care procesul verbal se încheie în lipsă.
În drept, a invocat prevederile OG 2/2001.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, anexând în acest sens copia procesului verbal contestat și dovada comunicării acestuia.
La data de 11 aprilie 2012, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii formulate cu consecința menținerii procesului verbal ca fiind legal și temeinic.
În motivarea expusă, intimata a arătat că în opinia sa societatea de avocatura poate fi subiect activ al contravenției atâta vreme cât este purtătoare de drepturi și obligații asemenea persoanelor fizice ori celor juridice iar o interpretare contrară ar face că textul legal să aibă o aplicare discriminatorie. În subsidiar intimata a arătat că aceasta i-a solicitat petentei prin adresa nr._/486/26.11.2012 să îi comunice cine a condus autovehiculul în ziua respectivă adresă la care petenta nu a răspuns.
În probațiune a anexat adresa la care a făcut referire.
Analizând plângerea formulată, întâmpinarea precum și întreg materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat în lipsă la data de 28.01.2013 petenta a fost sanționată în baza art. 1, 2 din HCL 149/2009 pentru parcarea autovehiculelor pe trotuar în zona Calea Dorobanților în data de 23.10.2012.
Analizând procesul verbal atacat, prin prisma motivelor de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG 2/2001, instanta constată ca acesta îndeplineste condițiile de valabilitate prevăzute de acest text legal. În cele ce urmează instanța va răspunde punctual alegațiilor reprezentantei petentei:
Primul motiv de nelegalitate invocat de către petentă, respectiv faptul că societății civile de avocatură îi lipsește calitatea de subiect activ al contravenției motivând că OG 2/2001 prevede că sancțiunile contravenționale pot fi aplicate oricărui contravenient, persoana fizică sau juridică iar societății de avocatură îi lipsește personalitatea juridică.
Față de acest considerent, instanța arată că toate atributele care caracterizează societatea civilă de avocați sunt specifice persoanei juridice. Este de neconceput de altfel ca aceasta să se bucure doar de drepturile persoanei juridice, să fie afectată doar de unele dintre obligațiile persoanei juridice.
De altfel, această interpretare este susținută de reglementarea expresă a art. 188 din Codul civil, prin care s-a stabilit că sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187 din același act normativ, respectiv are o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
Această reglementare a complinit, practic, vidul legislativ existent la un anumit moment în ceea ce privește entități precum societatea civilă, care, până la momentul intrării în vigoare a noii legi, au fost supuse diferitelor interpretări mai mult sau mai puțin restrictive în ceea ce privește natura lor juridică Astfel este cert că în viziunea noi reglementării societatea civilă de avocatura este persoana juridică cu toate că acesteia îi lipsește personalitatea juridică.
În ceea ce privește susținerile petentei potrivit cărora lipsa semnăturii martorului trebuie să conducă la anularea procesului verbal, instanța învederează faptul că lipsa semnăturii martorului nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, contravenientului revenindu-i sarcina să demonstreze vătămarea produsă ca urmare acestui aspect, vătămare care să nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal. Instanța conchide că în cazurile în care contravenția este înregistrată cu mijloace tehnice certificate, respectiv acolo unde instanța are posibilitatea să ia contact direct cu înregistrarea foto/video a acțiunii contravenționale, prezența martorului devine nenecesară deoarece acesta prin prezenta sa la comiterea contravenției sau la încheierea procesului verbal nu este decât un pion în plus în asigurarea dreptului la apărare al contravenientului. În cazul acestor contravenții, este cert că petentul poate foarte usor să probeze o situație diferită de cea reținută în procesul verbal prin solicitarea respectivelor înregistrări fără a apela la un alt tip de probațiune.
În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța constată că potrivit planșei foto depuse la dosarul cauzei de către intimata, reiese fără putință de tăgadă faptul că autovehiculul aparținând petentei a fost parcat pe trotuarul aferent străzii Calea Dorobanților la data de 23.10.2012 ora 11.28.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Instanța reține că petenta nu a reusit să probeze o situație contrară celei expuse în procesul verbal de către agentul constator, prin urmare procesul verbal atacat se bucură în continuare de forță probantă.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 200 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ și va menține procesul verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 28.01.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către S. „ I.& ASOCIAȚII” cu sediul în C. N., . jud. C. prin I. C. E. în calitate de asociat coordonator în contradictoriu cu M. C. N. prin Primarul Municipiului C. N., Direcția Poliția Locală, cu sediul în . C. N. privind procesul verbal nr._ din data de 28.01.2013, încheiat de intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în sedință publică, azi, 4 septembrie 2013.
JudecătorGrefier
R. DanRozalia T.
Red./dact./RD /5ex./10.09.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|