Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 16471/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA Nr._/2013

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier I. M. S.

Pe rol fiind pronuntarea acțiunii civile formulata de petentul L. M. G. în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ, avand ca obiect plangere contraventionala.

La apelul nominal se prezinta petentul, personal, identificat prin CI, MM_, lipsa fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 5 noiembrie 2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 15.07.2013 sub dosar cu nr. de mai sus, petentul L. M. G. a solicitat anularea procesul-verbal . nr._ incheiat de intimat la data de 13.07.2013.

In motivare petentul a aratat, in esenta, ca doar agentul constatator poate intocmi procesul verbal, iar acesta conducea autoturismul, asa incat nu putea asigura concomitent si operarea aparatului radar.

Plangerea nu a fost motivata in drept.

În probațiune, petentul a solicitat obligarea intimatului sa depuna inregistrarea video a faptei, impreuna cu atestatul agentului de operator radar, dodada verificarii metrologice a aparatului.

Prin intampinarea formulata, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, a solicitat respingerea plângerii contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal . nr._ /13.07.2013 si mentinerea acestuia ca temeinic și legal încheiat.

In motivare, intimatul arata ca procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, iar sub aspectul temeiniciei mentioneaza ca agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin. 3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

In probațiune, a depus inscrisuri si istoricul contravențional al petentului.

Analizând probele administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal CP nr._ /13.07.2013 încheiat de agent constatator din cadrul intimatului I.PJ. Cluj (f.3), L. M. G. fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1600 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 sancționate de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.

Agentul din cadrul intimatului a reținut că in data de 13.07.2013, orele 07:41, petentul a condus autovehiculul marca Volvo înmatriculat sub nr._, în localitatea Valcele, jud. Cluj, cu o viteză de 116 Km/h, . viteza maxima admisa de 50 km/h, fapta fiind înregistrată cu aparatul radar instalat pe auto înmatriculat sub nr. MAI-_.

Petentul a semnat procesul verbal cu obiectiunea ca agentul constatator nu a operat aparatul radar si vehiculul Politiei a trecut pe contrasens, periclitandu-i viata.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 105 din O.U.G. nr.195/2002, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Obiecțiunile făcute de către petent prin plângerea formulată nu sunt întemeiate, întrucât vehiculul condus de către acesta a fost înregistrat de aparatul radar – mijloc tehnic certificat, omologat și verificat metrologic pe raza localității Valcele cu viteza de 116 km/h.

Potrivit art. 121 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă. Viteza legală maximă pe sectorul de drum în care s-a comis fapta contravențională, localitatea Valcele, este de 50 km/h.

Aparatul radar utilizat la constatarea faptei contravenționale a fost verificat metrologic, fiind autorizat să măsoare viteza în regim staționar și de deplasare, dovada fiind buletinul de verificare metrologică nr._/13.03.2013, valabil până la data de 13.04.2014 (fila 13 dosar), fiind operat de agentul constator Mitras M., potrivit filei din registrul radar, certificata pentru conformitate (fila 14 dosar).

Din înregistrarea video pe suport tip CD (fila 13) rezultă că autovehicul înmatriculat sub nr._ a fost înregistrat cu o viteză de deplasare de 116 km/h în localitate.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Conform dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic constituie contravenție și se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Prin textul legal sus-menționat, legiuitorul a stabilit criteriile de individualizare a sancțiunii ce va fi aplicată contravenientului la momentul constatării faptei.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanta retine ca petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei consemnata in procesul verbal, context în care fapta există si prezintă elementele constitutive ale contraventiei retinuta prin actul de incriminare.

Pentru considerentele reținute mai sus, instanța va respinge plângerea conform dispozitivului și reține că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. M. G.,CNP_ cu domiciliul în mun. Baia M. . . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ cu sediul în mun.Cluj-N. . jud.Cluj,împotriva procesului verbal . nr._/13.07.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică, azi,05 Noiembrie 2013.

Președinte,

S. C.

Grefier,

I. M. S.

I.S. 06 Noiembrie 2013

Red./Dact/S.C./4 ex/09.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA