Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 20024/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 12.12.2013
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. A. în contradictoriu cu intimatul I. J. DE POLITIE CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, asistat de către av. V. Naiana M., care depune împuternicire la dosar, fila 37, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile din art.118 alin. 1 din OUG nr.195/2002. Totodată, constată, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, faptul că plângerea a fost introdusă în termenul prevăzut de art.118 alin. 1 din OUG nr.195/2002.
Instanța, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, acordă cuvântul petentului personal asupra împrejurărilor legate de încheierea procesului verbal.
Petentul susține că se deplasa de la T. la Cluj - N., a depășit viteza legală și că a achitat contravaloarea amenzii în două ore. Petentul personal contestă viteza și consideră că aparatul radar fiind în deplasare, în sens opus, are o marjă de eroare.
Petentul solicită admiterea marjei de eroare și menționează faptul că atunci s-ar afla în limita în care nu i s-ar reține permisul de conducere.
Instanța, în temeiul art. 255alin.1 din Cpr.civ., acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentanta petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța comunică reprezentantei petentului exemplarul doi de pe înscrisurile depuse de către intimat(f.31-34).
Reprezentanta petentului susține faptul că a lecturat anexele depuse de către intimat și menționează că a găsit eroarea.
Instanța, în temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru părțiproba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimat încuviințează și înregistrarea video anexată întâmpinării, considerându-le utile în soluționarea cauzei.
Instanța, în temeiul art.343 din C.pr.civ., dispune vizualizarea înregistrării video în ședință publică.
În urma vizualizării în ședință publică a înregistrării video, petentul recunoaște autovehiculul condus și viteza de deplasare.
Instanța observă că s-au anexat de către intimat certificatul de omologare și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Instanța respinge solicitarea făcută de către petent constând în depunerea la dosarul cauzei de către intimat a autorizației de operator radar, considerând-o ca inutilă. Instanța respinge ca inutilă dovedirea faptului că aparatul radar s-ar fi aflat în jurul unei surse electromagnetice, observând că nu poate fi făcută dovada că aparatul era în jurul unei surse de radiație electromagnetice.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 3 C.pr.civ., ia act de faptul că reprezentanta petentului și-a exprimat acordul ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și în temeiul art. 392 C.pr.civ., declară deschisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal. Reprezentanta petentului susține că petentul nu a contestat faptul că avea viteză și menționează că aparatul radar are o marjă de eroare.
Reprezentanta petentului susține că au solicitat să se comunice anexe la certificatul de omologare și învederează instanței că în anexele depuse, se evidențiază existența unei erori de 2-5 %. Reprezentanta petentului solicită cheltuieli de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru.
Instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 26.08.2013 sub nr._, petentul M. C. A., cu dom. în T., ., jud. Cluj, CNP_, a contestat procesul verbal . nr._, încheiat la data de 21.08.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.
În motivarea plângerii sale, petentul a indicat că în timp ce se deplasa cu vehiculul marca BMW înmatriculat sub nr._, a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că a depășit viteza legală în localitate, având 103 km/h, însă a precizat că, în realitate, rula cu o viteză de sub 101 km/h, ambele autoturisme fiind în mișcare, cel pe care îl conducea se afla în urcare, iar utilitara poliției cobora pe direcția sa de mers.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În probațiune, petentul a anexat plângerii, în copie, procesul verbal contestat și chitanța privind plata a jumătate din minimul amenzii ( f. 3 ), respectiv cartea sa de identitate ( f. 2 ) și a solicitat depunerea de către intimat a certificatului de omologare din care să reiasă și marja de eroare în măsurarea vitezei, a buletinului de verificare metrologică și a autorizației de operator radar pentru agentul constatator.
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 4 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 30.09.2013 întâmpinare ( f. 14 - 18 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat cǎ actul de constatare conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001, iar în privința temeiniciei sale, s-a relevat că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, iar raportat la sancțiunea aplicată, s-a considerat că aceasta reflectă gradul de pericol social al contravenției, prin prisma criteriilor stabilite de art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Totodată, intimatul a reliefat și modalitatea în care funcționează aparatul radar care a fost utilizat în vederea constatării faptei reținute în sarcina petentului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206, 249, 223 alin. (3) și 315 alin. (1) din C. proc. civ., prevederile O. G. nr. 2/2001 și ale O. U. G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a anexat, în copie, procesul verbal contestat ( f. 22 ), buletinul de verificare metrologică ( f. 20 ), certificatul de aprobare model ( f. 21 ) și înregistrarea video ( f. 23 ).
Petentul a depus la 21.10.2013 răspuns la întâmpinare ( f. 27 - 28 ), arătând că nu a contestat funcționalitatea aparatului de măsură a vitezei sau aspectul că ar fi depășit limita legală, ci doar că ar exista o eroare sau abatere admisibilă, viteza reală fiind mai mică decât cea arătată în actul de sancționare. Totodată, s-a învederat că intimatul nu a depus decât un extras din certificatul aprobare model al aparatului radar, lipsind anexa la care se face referire în cuprinsul său, motiv pentru care a solicitat depunerea în întregime a înscrisului menționat, care poate evidenția marja de eroare în măsurare. În fine, s-a apreciat că se impune prezentarea unor documente care să ateste dacă, la data constatării, aparatul radar era sau nu amplasat în apropierea unei surse puternice de radiații electromagnetice, precum și furnizarea de lămuriri cu privire la modalitatea de înregistrare.
În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentru intimat, proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv proba cu înregistrarea video, acesta din urmă furnizând și Anexa nr. 1 la Certificatul aprobare model al aparatului radar ( f. 32 - 34 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal . nr._, încheiat la data de 21.08.2013 de către intimat ( f. 22 ), petentul M. C. A. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O. U. G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că în ziua de 21.08.2013, ora 08.08, pe DN 1 E60, km 467 + 300 m, în loc. Feleacu, a fost depistat de aparatul radar Autovision în timp ce conducea autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum unde viteza legală maximă admisă este de 50 km/h.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că starea de fapt, astfel cum a fost consemnată în actul de constatare, este în deplină concordanță cu cea reală. Mai întâi, trebuie reliefat că, potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din O. U. G. nr. 195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În al doilea rând, este de observat că din înregistrarea video depusă de către intimat la dosar ( f. 23 ), a rezultat că petentul a circulat cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum în care limita era de 50 km/h, în localitatea Feleacu, așa cum s-a menționat și în cuprinsul procesului verbal ( f. 22 ), ce constituie, la rândul său, mijloc de probă în cauza de față. Mai mult decât atât, aparatul radar este certificat și verificat metrologic, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimat ( f. 20 - 21 și 32 - 34 ), așadar în acest context trebuie apreciat că există un mijloc de probă atestat care face dovada faptei imputate, constatarea contravenției fiind realizată în condițiile art. 102 alin. (3) lit. e) teza finală raportat la art. 109 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002.
Referitor la susținerile petentului în legătură cu abaterea aparatului radar în măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor, instanța reține că, potrivit art. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021 - 05 din 23.11.2005, cinemometrele care funcționează în regim de deplasare al utilitarei pe care sunt instalate, la viteze constatate de peste 100 km/h, pot înregistra o eroare maxim tolerată de 4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, însă o asemenea eroare se stabilește în raport de diferite criterii și, mai mult decât atât, aceasta poate acționa atât în sens pozitiv cât și în sens negativ, fiind deci posibil ca viteza de deplasare reală a petentului să fi fost mai mică, dar și mai mare decât cea reținută de agentul constatator în procesul verbal încheiat. Așadar, câtă vreme marja maximă de eroare are o dublă semnificație, pozitivă și negativă, nu se poate susține, automat, că viteza de deplasare era mai mică decât cea înregistrată și că actul de constatare și sancționare contravențională ar fi netemeinic, ci numai coroborat cu alte mijloace de probă în acest sens, deoarece viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența faptei, fiind evidentă împrejurarea că legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a acestora ce constituie contravenții, a observat marjele de eroare ale cinemometrelor și, în considerarea acestor marje și a efectelor lor, a incriminat corespunzător faptele ce atrag răspunderea contravențională în materia discutată. În consecință, trebuie concluzionat că respectarea de către aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a marjelor de eroare menționate în norma de metrologie legală constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză identificate și a legalității constatării contravenției și nu invers, așa încât susținerile petentului sunt, din perspectiva arătată, nejustificate.
În acest context, este totuși de reținut că în cauza de față fapta reproșată este susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în prezentul litigiu, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că prin recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentului ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat cǎ în materia delictelor rutiere, aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme în alte condiții s-ar ajunge la situația în care delictele rutiere nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ). Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petentul a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale. Mai mult decât atât, indiferent de împrejurarea cǎ actul de constatare servește drept mijloc de probǎ în prezenta cauzǎ, aceasta nu presupune cǎ, în mod iremediabil, ar fi prejudiciat dreptul la apǎrare al petentului ori cǎ acesta s-ar fi aflat în imposibilitatea efectivǎ de a face dovada unei stǎri de fapt diferitǎ fațǎ de cea reținutǎ în procesul verbal contestat, câtă vreme în fața instanței petentul a avut posibilitatea de a administra probe cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal, or în cauzǎ nu s-a putut demonstra cǎ situația de fapt reținutǎ în actul de constatare ar fi diferitǎ de cea realǎ, dupǎ cum s-a arǎtat mai sus, ținând seama și de înregistrarea video depusă la dosarul cauzei de către intimat, ce relevă săvârșirea de către petent a faptei imputate ( f. 23 ). Mai mult decât atât, instanța a examinat și susținerile legate de posibila eroare în măsurarea vitezei de către aparatul radar, iar petentul nu a propus și nici administrat probe care să releve, în mod concret, că la data constatării ar fi existat, efectiv, o eroare a cinemometrului aprobat și certificat metrologic, referitor la viteza de deplasare a vehiculului pe care îl conducea.
În consecință, față de cele anterior evidențiate, instanța apreciază că procesul verbal contestat este temeinic și legal, situația reținută în cuprinsul său fiind conformă celei reale.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă mai întâi că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin orientarea la minimul punctelor amendă prevăzut de art. 98 alin. (4) lit. d) din O. U. G. nr. 195/2002, la care trimite art. 102 alin. (3) din același act normativ. În al doilea rând, nu poate fi negat că fapta imputată petentului prezintă în sine un grad ridicat de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, câtă vreme petentul a rulat cu o viteză de 103 km/h în localitate, depășind deci cu 53 km/h viteza maximă admisă pe porțiunea respectivă. În al treilea rând, instanța apreciază că, ținând seama și de circumstanțele de timp și de loc în care a fost săvârșită contravenția, nu este justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În consecință, ținând seama de ansamblul aspectelor anterior redate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiatǎ plângerea formulatǎ de cǎtre petentul M. C. A., cu dom. în T., ., jud. Cluj, CNP_, împotriva procesul verbal . nr._, încheiat la data de 21.08.2013 de cǎtre intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, CUI_, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Menține în întregime procesul verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 12.12.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI - 18.12.2013 - 4 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Somaţie de plată. Hotărâre din 16-01-2013, Judecătoria... → |
|---|
