Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 15204/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR._/2013
Sedinta publica din data de 16 decembrie 2013
Instanta constituita din:
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. M. A. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în sedinta publică, se prezintă petentul și numiții F. A. și L. L., citați în calitate de martori, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la identificarea cu carte de identitate și audierea martorului F. A., în conformitate cu prevederile NCPC, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată de președintele completului de judecată, grefier și martor și atașată la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, numitul F. A. arată că nu solicită cheltuieli de deplasare.
S-a procedat la identificarea cu carte de identitate și audierea martorului L. L., în conformitate cu prevederile NCPC, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată de președintele completului de judecată, grefier și martor și atașată la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, numitul L. L. arată că nu solicită cheltuieli de deplasare.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
În temeiul art. 258 alin.1 C. proc. civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 C. proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, petentul solicita instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1/C. proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Constata ca:
Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, petentul S. M. A., in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr._/18.06.2013 incheiat de intimat, cu motivarea ca acesta este nelegal incheiat, deoarece nu a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa.
A mai aratat petentul ca, in realitate, la data si ora mentionate in procesul verbal, statea pe banca de la capatul blocului Detunata, nr. 7, impreuna cu mai multi vecini, cand doi dintre vecinii sai au fost sanctionati pe nedrept de organele de politie, motiv pentru care le-a spus politistilor „nu aveti de ce va lega”, iar politistii, probabil nemultumiti de aceasta afirmatie, au incheiat procesul verbal contestat.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
Prin intampinarea formulata in cauza, intimatul a solicitat respingerea plangerii ca fiind nefondata, aratand in esenta ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor art. 16, ale art. 17 si ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si respectiv ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie si face intotdeauna dovada pana la proba contrara, iar sarcina acestei probe revine petentului (f. 7).
A mai aratat intimatul ca in analiza proportionalitatii dintre fapta comisa si sanctiunea aplicata, trebuie observat ca dispozitiile L. nr. 61/1991 au ca scop asigurarea climatului de ordine si liniste publica necesar desfasurarii normale a activitatii economice si social-culturale si promovarea unor relatii civilizate in viata cotidiana, cetatenii fiind obligati sa aiba un comportament civic, moral si responsabil, in spiritul legilor tarii si al normelor de convietuire sociala, autoritatile statului urmarind ca actiunile antisociale care pun in pericol ordinea si linistea publica si respectiv siguranta cetatenilor sa nu ramana nesanctionate.
Ca urmare, constatand ca procesul verbal de contraventie se bucura de prezumtia de legalitate, in sensul ca acesta face intotdeauna dovada pana la proba contrara (in acest sens Curtea Constitutionala pronuntandu-se prin decizia nr. 197/2003, decizia nr. 259/2007 s.a), iar petentul, prin sustinerile sale, nu face dovada contrara starii de fapt retinute prin procesul verbal contestat, se impune respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal ca fiind legal si temeinic incheiat.
In drept, intimatul a invocat dispozitiile art. 205-206, art. 223 alin (3), art. 249 si 315 alin. (1)/NCPC, OG nr. 2/2001 si L. nr. 61/1991.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._/18.06.2013 incheiat de intimat s-a aplicat petentului sanctiunea amenzii in cuantum de 1.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 3 pct. 26 din L. nr. 61/1991 si sanctionate de art. 4 alin. 1 lit. c) din L. nr. 61/1991, respectiv pentru faptul ca la data de 16.06.2013, orele 23:55, aflandu-se sub influenta bauturilor alcoolice in parcul aflat langa blocul cu nr. 7 de pe . linistea locatarilor (f. 4).
Plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal sus-mentionat a fost inregistrata in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, fiind scutita de la plata taxei de timbru conform art. 36 din acelasi act normativ.
Sub aspectul legalitatii procesului verbal contestat, instanta constata ca acesta cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, iar petentul nu a invocat existenta vreunui motiv de nulitate relativa a procesului verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanta, din interpretarea coroborata a disp. art. 34 din OG. 2/2001 si a disp. art 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (incidente in materie contraventionala conform deciziilor nr. 183/2003, nr. 197/2003 si nr. 259/2003 ale Curtii Constitutionale), retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei care a fost incheiat ca urmare a constatarii faptei de catre agentul constatator, prin propriile simturi, se bucura de o prezumtie relativa de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, care fata de disp. art. 249/NCPC, cade in sarcina contravenientului, acesta putand dovedi liber, cu orice mijloc de proba, caracterul nereal al mentiunilor inscrise in procesul verbal.
In speta, petentul a contestat savarsirea faptei retinute in procesul verbal si, pentru a-si dovedi sustinerile, a propus audierea martorilor oculari H. A., F. V. A. si L. L..
Audiati la termenele de judecata din data de 21.10.2013 si respectiv din data de 16.12.2013, martorii sus-mentionati au aratat ca s-au aflat impreuna cu petentul la data, ora si locul mentionate in procesul verbal si au observat personal ca petentul nu era in stare de ebrietate si nu a facut galagie, ci doar a vorbit civilizat, la fel ca si celelalte persoane care se mai aflau de fata (f. 24, 32-33).
Au mai aratat martorii ca, . moment dat a aparut un echipaj de politie, care a sanctionat una dintre persoanele aflate in grup, respectiv pe martorul H. A., context in care petentul le-a spus politistilor ca « nu au de ce se lega », iar politistii l-au sanctionat si pe el.
Un alt aspect evidentiat de martori a fost acela ca linistea locatarilor din imobilul sus-mentionat nu a fost deranjata prin faptul ca ei, petentul si inca alte cateva persoane au stat de vorba in acea seara, deoarece discutiile s-au purtat pe un ton normal, civilizat, iar blocul de pe . se afla la cca 10 m in lateral de locul unde au stat ei si, in plus, vocile lor erau estompate si de vegetatia existenta (pomi, gard viu), dovada in acest sens fiind si faptul ca politistii nu au fost chemati la fata locului de locatarii din . persoana straina, care avea o motocicleta si care tot ambala motorul motocicletei in fata blocului sus-mentionat, motiv pentru care mai multe persoane din grup il apostrofasera anterior sa plece de acolo deoarece facea galagie, iar in ..
Din inscrisul de la (f. 8) rezulta ca persoana mentionata de martorii propusi de petent se numeste G. D. A., care a fost audiat la randul sau, la propunerea intimatului, in sedinta publica din data de 21.10.2013, aratand ca in cursul verii trecute a asistat la un incident pe . la mijlocul noptii, a existat un grup de cca 4-5 persoane care petreceau in fata unuia dintre blocurile de locuinte de acolo, in sensul ca ascultau muzica la un volum deranjant si cantau. Intrebat fiind de instanta, martorul a aratat ca nu poate spune daca petentul, a carui fotografie apare in cartea de identitate depusa in copie la (f. 3) se afla sau nu in grupul respectiv, unde isi aminteste ca se afla in principal o persoana mai recalcitranta in varsta de cca 40 de ani (f. 23).
In ceea ce o priveste pe martora semnatara a procesului verbal contestat, numita M. Z., aceasta nu a putut fi audiata, deoarece nu mai locuia la adresa la care a fost indicata de catre intimat (f. 22, 29-30).
Coroborand declaratiile martorilor audiati in cauza, instanta retine ca acestea nu confirma starea de fapt retinuta in procesul verbal, toti martorii propusi de petent afirmand ca petentul nu a facut altceva decat sa vorbeasca civilizat, la fel ca si ceilalti din grupul in care se afla, numai ca, in plus, a adresat politistilor veniti la fata locului si replica „nu aveti de ce va lega”.
Este adevarat ca martorul G. D. A. a facut referire la un grup de persoane care au tulburat linistea publica a locatarilor dintr-un . fata blocului, in sensul ca ascultau muzica la un volum deranjant si cantau, insa aceasta declaratie nu este relevanta deoarece, pe de o parte, martorul nu a putut preciza daca petentul se afla sau nu in grupul respectiv, iar pe de alta parte starea de fapt retinuta in sarcina petentului face referire la « strigate si vociferari" iar nu la faptul ca petentul a ascultat muzica si a cantat.
Or, cata vreme toti martorii propusi de petent au afirmat ca petentul a vorbit la fel ca si ceilalti din grup, insa doar doi dintre acestia au fost sanctionati contraventional, respectiv cei care au purtat discutii contradictorii cu politistii (de altfel si din raportul de la f. 8 rezulta ca numai doua persoane au fost sanctionate), instanta retine ca fiind plauzibila apararea petentului in sensul ca a fost sanctionat numai pentru ca politistii au fost nemultumiti de remarca pe care petentul a facut-o. Or, fapta petentului de a fi facut anumite comentarii la adresa politistilor nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei retinute in sarcina petentului.
F. de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta apreciaza ca plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal contestat este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia, mentinand procesul verbal ca fiind legal si temeinic incheiat.
In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plangerea formulata de petentul S. M. A., cu domiciliul în Cluj-N., .. 9, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/18.06.2013 incheiat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/18.06.2013 incheiat de intimat.
Exonereaza petentul de obligatia de plata a amenzii in cuantum de 1.000 lei stabilita in sarcina sa.
Ia act de faptul ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 16.12.2013.
JUDECATORGREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8426/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8447/2013. Judecătoria... → |
---|