Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-07-2013 în dosarul nr. 6504/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 22.07.2013

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. B.

GREFIER: Ș. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta S. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._/23.02.2013.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de cererea intimatului de judecare a cauzei și în lipsa acestuia de la dezbateri, conform dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.pr.civ.,

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, apreciază durata cercetării procesului la 60 de zile.

Instanța constată că, la data de 09.05.2013, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, însoțită de un set de înscrisuri în probațiune. De asemenea, la data de 07.06.2013, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în 2 exemplare.

Apoi, în temeiul art. 255 și 260 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._ în data de 12.03.2013, petenta S. S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.02.2013, anularea celor 4 puncte – amendă și 3 puncte de penalizare, anularea amenzii de 300 lei, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivare, petenta a învederat, în esență, că, procesul verbal de contravenție nu a fost încheiat în conformitate cu prevederile legale.

În drept, a invocat prevederile art. 16 alin. 1, art. 31 și urm. Din OG nr. 2/2001, pct. 4 din Norma de Metrologie legală NML 021 – 05.

În dovedire, s-a depus procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.02.2013 (fila 4).

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/2007 și art. 1 alin. (2) din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 09.05.2013, întâmpinare (filele 10 - 12), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de către petentă, ca neîntemeiată, și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat ca fiind legal și temeinic încheiat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206 C.pr.civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. 3 C.pr.civ.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 13 - 19).

La data de 07.06.2013, prin Serviciul Registratură, petenta a depus răspuns la întâmpinare – filele 25 – 26.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 23.02.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ – fila 4, prin care i s-a aplicat petentei sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în data de 23.02.2012, în jurul orelor 19.15, a condus autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, pe .-N., fiind detectată și înregistrată cu aparatul radar circulând cu viteza de 79 km/h în localitate.

Petenta a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica obiecțiuni s-a consemnat că „nimic de menționat”.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că potrivit prevederilor art. 108 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: pct. 2) depășirea cu mai mult de 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Art. 6 punctul 20 din OUG nr.195/2002 definește mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic ca fiind „dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei”.

Instanța reține că potrivit capitolului 1 punctul 4.3 din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005 al Biroului Român de Metrologie „Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate”. Conform capitolului 1 punctul 4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1…4.3 din prezenta normă”.

Astfel, având în vedere prevederile legale de mai sus, instanța apreciază că în cazul contravenției reținută în cuprinsul procesului verbal, constatarea se realizează prin mijloace tehnice, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției operează numai de la momentul și în măsura în care intimatul face dovada că cinemometrul prin care s-a constatat depășirea vitezei maxime admise îndeplinește condițiile cerute de lege, amintite mai sus.

În cauză, intimatul nu a făcut dovada că măsurarea vitezei reținute în sarcina petentei s-a făcut cu mijloace tehnice verificate metrologic, din analiza planșelor foto depuse la dosar neputându-se stabili ce vehicul a fost suprins circulând cu viteza de 79 km/h pe .-N., iar buletinul de verificare metrologică privește cinemometrul de control rutier tip R. Autovision, montat pe Dacia L. L. MCV nr._, aparat despre care nu se face vorbire în procesul verbal de contravenție și cu privire la care instanța nu poate face verificările antemenționate.

Prin urmare, întrucât prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției operează numai de la momentul și în măsura în care intimatul face dovada că cinemometrul este omologat și verificat metrologic, probă care, în cauză, în opinia instanței, nu a fost efectuată, instanța va admite plângerea formulată de petentă și va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 23.02.2013 și a măsurilor dispuse prin întocmirea acestuia.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S. S., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 65, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 23.02.2013 și măsurile dispuse prin întocmirea acestuia.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, data de 22.07.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./Dact. B.I.A./4 ex./31.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA