Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 13656/211/2013

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Secția Civilă

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică din 18 octombrie 2013

Instanța constituită din:

Judecător: I. Păsculeț

Grefier: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind reclamanta A. DE P. AGRICULTORILOR 20 în contradictoriu cu pârâta P. M., pârâtul P. M. și pârâtul P. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta lipsă av. S. R. I. cu împuternicire avocațială la dosar la fila 76, lipsă fiind pârâții.

Procedura nu este legal îndeplinită cu pârâta P. M., pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare restituită la dosar fiind înscrisă mențiunea „destinatar decedat”.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după care:

Instanța, fiind legal sesizată și obligată din oficiu să își stabilească competența generală, materială și teritorială, potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă să judece prezenta cauză în temeiul art. 94 și 107 C. proc. civ..

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) C. proc. civ. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Instanța arată reprezentantei reclamantei că în ceea ce privește lipsa de procedură cu pârâta P. M. din fișa pentru evidența persoanelor listată și depusă din oficiu la dosarul cauzei rezultă că acesta a decedat în luna septembrie a anului 2010.

Totodată instanța mai arată că față de situația va pune în discuție excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei P. M. invocată din oficiu.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. invocată din oficiu de către instanță, având în vedere că aceasta a decedat în luna septembrie a anului 2010 și continuarea judecății față de cei doi copii a defunctei P. M. în calitate de pârâți.

Instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. invocată din oficiu, având în vedere că aceasta este decedată

Instanța întreabă reprezentanta reclamantei cu privire la cereri sau excepții prealabile discutării probațiunii.

Reprezentanta reclamantei arată că înțelege să nu formuleze cereri sau excepții prealabile.

Instanța acordă cuvântul in probațiune.

Reprezentanta reclamantei solicită în probațiune a se încuviința înscrisurile depuse la dosar. Se mai arată că dat fiind faptul că din listele de plată existente la dosar reiese debitul solicitat de partea pe care o reprezintă, înțelege să solicite și administrarea probei cu interogatoriul pârâților.

Instanța va respinge cererea în probațiune cu interogatoriul pârâților formulată de reprezentanta reclamantei, ca fiind irelevantă, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă care este debitul datorat de pârâți.

La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte probe de administrat în prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 C. proc. civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâților, reprezentând onorariu avocațial, fără a se lua în considerare contractul de mandatat având în vedere că acesta a încetat odată cu depunerea împuternicirii avocațiale.

În temeiul art. 394 alin. (1) C. proc. civ. instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 11 iunie 2013, sub nr. de mai sus, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari AGRICULTORILOR 20 a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. M., P. M. și P. P., obligarea pârâților la plata sumei de 1.234,2 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei august 2010 - martie 2013, a sumei de 272,34 lei, reprezentând penalități de întârziere, și în continuare penalități de 0,1% pe zi de întârziere până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâții nu și-au achitat cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 30 pct. 1 și urm. C. proc. civ., art. 50 din Legea nr. 230/2007.

Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori și proba cu interogatoriu.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: certificat de înregistrare (f. 3), acord de asociere (f. 4-7), statut (f. 8-21), proces-verbal (f. 22-24), notificare (f. 25), liste cu cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari (f. 26-67), contract de mandat (f. 69).

La termenul din 18 octombrie 2013 instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei P. M. și a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din listele cu cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari depuse la dosarul cauzei (f. 26-67), pârâții P. M. și P. P. sunt proprietarii apartamentului nr. 51 din Cluj-N., ., . asociației de proprietari o contribuție în sumă totală de 1.234,2 lei, reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune pentru perioada august 2010 - martie 2013.

Din procesul-verbal depus la dosarul cauzei (f. 22-24) rezultă că asociația de proprietari a stabilit că pentru neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune pentru mai mult de 3 luni se vor percepe penalități de 0,1% pe zi de întârziere.

În drept, conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Potrivit art. 49 alin. (1) din aceeași lege asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat, iar în conformitate cu alin. (2) termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În speță, pârâții aveau obligația să plătească cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și să oblige pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 1.234,2 lei, cu titlu de contribuție la cheltuielile comune, suma de 272,34 lei, cu titlu de penalități de întârziere, și în continuare penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la valoarea debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11 iunie 2013, și până la achitarea integrală a debitului, fără ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului asupra căruia sunt calculate.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere faptul că pârâții au pierdut procesul, aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 300 lei, cu titlu de onorariu avocațial (f. 75).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI AGRICULTORILOR 20, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI_, în contradictoriu cu pârâții P. M., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ., și P. P., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., Calea Florești nr. 75, ..

Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1.234,2 lei, cu titlu de contribuție la cheltuielile comune, suma de 272,34 lei, cu titlu de penalități de întârziere, și în continuare penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la valoarea debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11 iunie 2013, și până la achitarea integrală a debitului, fără ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului asupra căruia sunt calculate.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 18 octombrie 2013.

Președinte Grefier

I. PĂSCULEȚ A. B.

Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./20 noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA