Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 7618/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din 24.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. R. și pe intimat M. C.-N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravetionala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art. 104 (13) din Hot. 387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, în baza art. 150 Cod Procedură Civilă, considerându-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus petentul M. R. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECTIA POLITIA LOCALA, anularea procesului verbal de constatare nr._ încheiat în data de 31.01.2013.
În motivare petentul arată că locul de parcare nu este marcat și nu se poate ști exact delimitarea acestui loc. Nu a găsit în acea zi nici un proces verbal de constatare. Ar vrea să vadă și abonamentul persoanei care parchează în fiecare zi acolo. Trebuie verificat dacă mașina pe care este făcut abonamentul există în datele intimatului.
Prin întâmpinarea depusă intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, a solicitat instanței respingerea plângerii formulate de petent împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._/484/30.01.2013.
MOTIVE:
În fapt, prin procesul verbal menționat mai sus, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale prev. de art. 1 din HCL nr. 149/2009 lit. c „ocuparea abuzivă a locurilor de parcare cu abonament, contract de închiriere au aflate în administrarea primăriei, de către o altă persoană decât titularul contractului, abonamentului sau acordului emis de către Primăria mun. C.-N.”.
Astfel, la data de 26.11.2012, ora 21:30, s-a reținut că pe domeniul public din mun. C.-N., .-8, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, proprietatea petentului ocupa abuziv un loc de parcare cu abonament.
Împotriva procesului-verbal petentul a formulat plângere, prin care solicită anularea acestuia motivând că parcarea nu este marcată corespunzător, locul nefiind delimitat exact și faptul că nu a găsit nici un proces verbal de constatare în acea zi.
Apreciază că motivele invocate de către petent sunt nefondate și nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina sa.
Referitor la aplicarea sancțiunii, menționează faptul că la momentul controlului s-a întocmit nota de constatare . nr._/26.11.2012 care a fost lăsată pe parbrizul autovehiculului nota de constatare reprezentând doar un act preliminar încheierii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Astfel, procesul verbal a fost încheiat cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 13 din OG 2/2001 conform căruia agentul constatator are la dispoziție 6 luni de la data constatării contravenției până la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv acesta a fost întocmit la data de 30.01.2013 la sediul organului constatator și comunicat legal de o lună.
Referitor la faptul că locul de parcare nu este delimitat exact, menționează că agentul constatator este cel care a constatat fapta contravențională cu „propriile simțuri” respectându-se astfel principiul personalității răspunderii contravenționale.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal mentionat mai sus s-a retinut in sarcina petentului savarsirea faptei contraventionale prev de art.1 din HCL nr. 149/2009 lit. C respectiv ocuparea abuziva a locurilor de parcare cu abonament contract de inchiriere sau aflate in administrarea primariei, de catre o alta persoana decat titularul contractului, abonamentului sau acordului emis de Primaria Municipiului C.-N..
La data de 26.11.2012 s-a retinut ca pe domeniul public din C.-N., .-8, autoturismul cu nr. De inmatriculare_, proprietatea petentului ocupa abuziv un loc de parcare cu abonament.
Analizand cuprinsul procesului-verbal, sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art.17 din OG nr.2/2001 referitoare la mentiunile obligatorii ce trebuie prevazute sub sanctiunea nulitatii..
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca actul de sanctionare face dovada celor mentionate in cuprinsul sau pana la proba contrara care, potrivit art.1169 Cod civil, incumba petentului.
In speta, instanta apreciaza ca o asemena proba nu a fost facuta, petentul nefiind prezent la nici un termen de judecata.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca procesul verbal este legal si temeinic, astfel ca se bucura de forta probanta prevazuta de lege iar sanctiunea aplicata a fost corect individualizata, motiv pentru care va respinge plangerea ca neintemeiata..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plangerea formulata de petentul M. R. domic. in C.-N., .,. impotriva procesului verbal de contraventie nr._ incheiat la data de 31.01.2013 de intimatul M. C.-N.,Directia Politia Locala cu sediul in C.-N., .-3, jud. C..
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 24.09.2013.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|