Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 16337/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința Publică din 24.10.2013

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: V. C. I. C.

GREFIER: A. P.

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul C. M. V. împotriva procesului verbal de constatare a contravențeiei nr._ întocmit la data de 23.05.2013 de către intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORET U. CĂLĂTORI CLUJ N., în litigiul având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere prevederile art. 32 alin.. 2 din OG nr.2/2001.

În temeiul art. 258 alin. (1) N.C.P.C. încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, în favoarea ambelor părți, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 N.C.P.C.

În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 iulie 2013, sub nr. de mai sus, petentul C. M. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat de intimat la data de 23.05.2013, încheiat de intimată.

În motivarea plângerii s-a arătat că petentul avea un abonament valabil pentru linia 35.

La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 3).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

La data de 04 iunie 2013 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, arătând că nu se opune înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât petentul avea abonament valabil (. eliberat la 24.04.2013, cu valabiliate până la 23.05.2013 pentru linia 35).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat de intimat la data de 23.05.2013 (f. 3) petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 de lei pentru că, în data de 23.05.2013, a călătorit cu legitimație de călătorie (abonament) valabil din data de 24.05.2013.

Petentului i-a fost eliberat un abonament de călătorie .: eliberat la 24.04.2013, cu valabiliate până la 23.05.2013 pentru linia 35, prin urmare la momentul controlului petentul avea abonament valabil de călătorie, după cum s-a consemnat pe verso-ul procesului verbal de contravenție.

În drept, potrivit art. 2 din anexa la HCL Cluj-N. nr. 767/2004 este interzisă călătorirea fără legitimație de călătorie valabilă, iar potrivit art. 2 din HCL Cluj-N. nr. 767/2004, nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție.

În speță, instanța reține că procesul-verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, mențiuni a căror existență o poate verifica din oficiu.

Cu toate acestea, la momentul controlului petentul avea abonament valabil de călătorie, prin urmare nu sunt întrunite condițiile prev de art. 2 din anexa la HCL Cluj-N. nr. 767/2004, procesul verbal de contravenție urmând să fie anulat.

Pentru aceste motive instanța urmează să admiă plângerea contravențională formulată de petentul C. M. V. în contradictoriu cu intimatul R. Autonomă de Transport U. Călători Cluj N. și să anuleze procesul verbal de constatare a contravențiilor nr._ încheiat de intimat la data de 23.05.2013.

Față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. M. V. cu domiciliul în Șimleul Silvaniei, .. 15, jud. S., în contradictoriu cu intimatul R. Autonomă de Transport U. Călători Cluj N., sediul în Cluj-N., ., nr. 128-130, jud. Cluj.

Anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor nr._ încheiat de intimat la data de 23.05.2013.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.10.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. C. I. C. A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA