Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 3196/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din 27 iunie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile inaintată de petentul R. A. G. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut in cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța apreciază că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plingerea inregistrata la data de 7 02 2013 petentul R. A. G. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . NR_/25 01 2013 intocmit de POLITIA CLUJ cu motivarea ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa

Organul constatator prin intimpinarea formulata s-a opus admiterii plingerii

Dn probele dosarului instanta retine urmatoarele:

Potrivit procesului verbal de contraventie . NR_/25 01 2013 intocmit de POLITIA CLUJ reiese ca petentului i s-a aplicat sanctiunea amenzii pentru aceea ca la data de 25 01 2013 intetionind sa vireze la stinga spre . fiind conditii de carosabil acoperit cu zapada a acrosat cu alt autoturism si un parapet

.Se stie ca procesul verbal se bucura de o prezumtie relativa de legalitate asa incit cele consemnate in procesul verbal cu privire la fapta pot fi rasturnate de regula prin administrarea probei testimoniale .

Astfel ambele parti respectiv atit petentul cit si organul constatator sint chemate sa dovedeasca ca cele retinute in procesul verbal sint sau nu reale, in functie de pozitia procesuala, acesta pentru a pastra un just echilibru in ceea ce priveste partile litigante

Petentul nu a dovedit o starea de fapt contrara celei retinute in procesul verbal si nu a indicat vreun motiv pentru care organul constatator ar fi retinut o stare de fapt nereala in conditiile asa cum reiese din declaratiile celor 2 conducatori auto fapta a fost savarsita in conditiile in care carosabilul era acoperit cu zapada deci petentului ii revenea obligatia sa adapteze viteza la conditiile de trafic

In concluzie in baza art 31 din OG2/2001 se va respinge plingerea

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plingerea formulată de petentul R. A. G., cu domciiliul în Cluj-N., ., . in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj

Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 6 06 2013

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV/ 25 07 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA