Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 12250/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr._/2013
Ședința Publică din 27 noiembrie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentul N. N. împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentului, avocat R. V., lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că în data de 9 octombrie 2013, intimatul a răspuns la adresa instanței.
Reprezentantul petentului consideră că intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj nu a răspuns la adresa instanție, ci agentul constatator, astfel că solicită revenirea cu adresă la intimat, pentru ca acesta să răspundă.
Instanța respinge cererea de revenire cu adresă la intimat, formulată de reprezentantul petentului, apreciind că este lămuritor răspunsul depus la dosarul cauzei în data de 09.10.2013.
Reprezentantul petentului își susține excepția procesuală de anulare a procesului verbal și apreciază că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, având în vedere că agentul constatator figura în data de 18 mai 2013 liber, data când s-a constatat contravenția și nu se afla în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Instanța califică excepția procesuală de anulare a procesului verbal, invocată de petent, ca și apărare de fond, urmând a se pronunța asupra ei pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentului susține că nu are alte cereri.
Instanța încuviințează, în temeiul art. 258 și 255 C.pr.civ. proba cu înscrisurile depuse la dosar, constata încheiată faza probatorie și acordă cuvântul asupra plângerii.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei, instanța reține că prin plângerea contravențională formulată la data de 27.05.2013, înregistrată sub dosar civil nr._, petentul N. N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/18.05.2013, încheiat de agent constatator din cadrul intimatului; iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petentul a arătat că la data de 18.05.2013, în jurul orei 05,20 a fost sancționat contravențional pe motiv că a transportat cu autoutilitara marca IVECO cu nr. de înmatriculare_, cantitatea de 2,5 mc de grinzi rășinoase, fără a deține documente legale de proveniență și transport. Fapta a fost încadrată în prevederile art.19 alin.1 lit.b din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Sancționarea sa este nelegală și netemeinică din prisma faptului că în cuprinsul procesului-verbal se face referire la o împrejurare necorespunzătoare realității. La data săvârșirii contravenției deținea documentele necesare transportului de material lemnos, dar nu le avea asupra sa. Întreaga cantitate de grinzi rășinoase transportată se afla în proprietatea sa, materialul fiind achiziționat în cursul anului 2012. Cu toate acestea, s-a dispus confiscarea materialului lemnos, ceea ce aduce atingere vădită dreptului său de a dispune după bunul plac de bunurile aflate în proprietate. Dispozițiile art. 19 alin.1 lit.b din Legea nr.171/2010 trebuie interpretate nu doar în litera legii, ci și în spiritul acesteia, fiind injustă sancționarea sa cu toate că deținea documentația necesară. La data săvârșirii contravenției intenționa să transporte materialul lemnos în localitatea învecinată, fiind rugat de un prieten să-i furnizeze materialul lemnos deținut de acesta, pentru a-l utiliza la realizarea unei construcții. Cu toate acestea, a considerat că în măsura în care se apreciază că există vinovăția sa, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment. În concret, prin fapta sa nu s-a adus nicio vătămare drepturilor sau intereselor altei persoane, și nu a adus atingere ordinii juridice existente. A arătat că este pensionar de boală conform deciziei medicale asupra capacității de muncă nr.1902/20.10.2011 fiind încadrat în gradul II de invaliditate, iar în prezent capacitatea de muncă este pierdură în totalitate. Pe de altă parte din înscrisurile depuse reiese că venitul său lunar este de 614 lei, sumă din al cărui cuantum îi este imposibilă executarea amenzii contravenționale, fără a-i pune în pericol asigurarea alimentației și medicamentației.
În drept s-a invocat art.31 din OG nr.2/2001. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 C.pr.civ.
La data de 19.06.2013 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție.
În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal este legal și temeinic încheiat, iar agentul constatator a respectat prevederile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001. A arătat că fapta petentului a fost constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului. În acest context, a arătat că agentul de poliție este învestit cu exercițiul autorității de stat, motiv pentru care actele întocmite sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea consemnează exact faptele pe care le constată fără a adăuga denaturări realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este supus unor sancțiuni de natură disciplinară și sau/penală.
În drept s-au invocat art194 lit.e, art.205-206, art.249, art.223 alin.3, art.315 alin.1 C.pr.civ, OG nr.2/2001, Legea nr.171/2010. A solicitat judecarea și în lipsă.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.05.2013 încheiat de agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj-Postul de Poliție G. a fost sancționat petentul N. N. cu amendă în sumă 2000 lei și sancțiunea complementară de ridicare în vederea confiscării a 2,5 mc grinzi rășinoase, întrucât la data de 18.05.2013, ora 05,20 pe DJ 107 N . cu autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare_ pe DJ107N în localitatea G., jud.Cluj cantitatea de 2,5 mc grinzi rășinoase fără a deține documente legale de proveniență și transport.
Fapta a fost încadrată în prevederile art.19 lit.b din Legea nr.171/2010, fiind sancționată potrivit art.19 alin.1 din același act normativ cu amendă de la 2000 lei la 5000 lei.
Persoana sancționată a semnat de luare la cunoștință procesul-verbal de contravenție, iar la rubrica alte mențiuni s-a arătat că „nu formulează”.
Petentul a formulat plângerea la data de 27.05.2013 cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art.31 din OG nr.2/2001, iar în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța reține că au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG nr.2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, descrierea faptei, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Susținerile petentului că agentul constatator nu era în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ar fi fost un simplu cetățean, întrucât era liber la data constatării faptei, sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 24 alin.1 lit. d din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, au obligația și dreptul să efectueze controlul, să constate contravențiile silvice și să aplice sancțiunile prevăzute în prezenta lege următorii agenți constatatori: ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră Române - pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) și b), art. 8 alin. (1) lit. a) și b), art. 9, 11, 12 și 19-21.
Din prevederile art. 26 alin.1 pct. 10 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține că printre atribuțiile principale ale Poliției Române se află constatarea și sancționarea contravențiilor, potrivit legii. De asemenea, potrivit art. 28 alin.4 din această lege „polițistul este obligat sa intervină și în afară orelor de program, a atribuțiilor sale de serviciu și a competentei teritoriale a unității din care face parte, când ia cunoștința de existenta unei infracțiuni flagrante, precum și pentru conservarea probelor în cazul altor infracțiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente”.
Cu toate că în sarcina petentului s-a reținut numai săvârșirea unei contravenții, faptă mai puțin gravă decât o infracțiune, și întrucât aceasta a fost constatată în cursul dimineții datei de 18.05.2013, ora 05,20, când atribuțiile agentului de poliție G. M. nu încetaseră, acesta fiind de serviciu pentru orice evenimente încă din cursul zilei de 17.05.2013, instanța constată că acesta avea dreptul și obligația de a constata faptele contravenționale care se săvârșeau în raza teritorială de competență. Pe de altă parte, petentul nu a contestat faptul că agentul de poliție G. M. nu ar fi purtat uniforma de serviciu și legitimația de serviciu, de natură a conduce la concluzia că acesta nu s-ar fi aflat în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică ale instituției pe care o reprezenta, neavând relevanță în opinia instanței că agentul de poliție urma să fie pontat „liber” la acea dată.
Ca urmare, din perspectiva legalității, instanța a constatat îndeplinite condițiile legale.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal instanța constată că petentul a contestat fapta susținând că deținea de fapt toate documentele de proveniență ale materialului lemnos, dar nu le avea asupra sa la data controlului.
Asupra acestor susțineri, instanța reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 19 alin.1 lit.b din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice care prevede că reprezintă contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare.
De asemenea, potrivit Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund aprobată prin HG nr.996/2008 art. 3 alin.1 prevede că documentele de proveniență a materialelor lemnoase sunt: actul de punere în valoare, avizul de însoțire, declarația vamală de import, documentele intracomunitare, registrul de intrări-ieșiri material lemnos, iar potrivit art. 4 alin.2 și 5 documentul de însoțire pentru cherestele este avizul de însoțire secundar, iar pe durata transportului, termenul de valabilitate a avizelor de însoțire prevăzute la alin. (1) și (2) este de maximum 48 de ore de la data și ora plecării, dată și oră ce se consemnează în mod obligatoriu în acest document. De asemenea, potrivit art. 5 din normă avizele de însoțire prevăzute la art. 4 alin. (1) și (2) sunt documente cu regim special și sunt prevăzute cu elemente de securizare specifice.
Din înscrisurile depuse de către petent, instanța a constatat că acesta a depus aviz de însoțire primar nr._/21.06.2012, care, pe de o parte, se emite numai în cazul altui material lemnos decât cherestea, conform art. 4 alin.1 din norma aprobată prin HG nr.996/2008, iar pe de altă parte nu mai era valabil la data transportului efectuat de către petent.
Întrucât transportul materialului lemnos se face cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute de normele menționate mai sus și întrucât petentul a depus un aviz de însoțire primar care se referă la alt tip de material lemnos decât cel transportat în fapt de petent și care nu era valabil la data efectuării transportului, instanța constată că acesta nu a putut prezenta o altă situație de fapt, petentul fiind vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Astfel, în mod temeinic s-a încheiat procesul-verbal de contravenție în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, în temeiul art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001 acestea trebuie să fie proporționale cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
În speță, instanța a constatat că petentul nu a recunoscut fapta, invocând motive nereale de natură a induce în eroare instanța, a făcut transportul materialului lemnos în cursul nopții pentru a se putea sustrage de la eventualele controale și cu toate că a invocat pierderea capacității totale de muncă, acesta prezintă o conduită repetitivă privind încălcarea normelor legale privind protecția fondului forestier, fiind sancționat și anterior pentru fapte similare (f.20).
În consecință aplicarea amenzii contravenționale minime prezintă în opinia instanței proporționalitate cu gradul de pericol social al faptei petentului, iar în temeiul art. art. 34 din OG nr.2/2001 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul N. N. cu domiciliul în comuna G., ..296B, jud.Cluj, CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., jud.Cluj împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.05.2013.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./20.12.2013/4ex
← Pretenţii. Sentința nr. 2530/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Fond funciar. Sentința nr. 9962/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|