Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 10804/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. G. in contradictoriu cu intimatul M. C. N., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 30.10.2013.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 30.04.2013, sub nr._, formulată de petentul M. G. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 04.04.2013 sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt, petentul a susținut ca oprit autoturismul_ in fata cantinei studențești din Observator, după stația de autobuz, in dreptul unor autoturisme, in zona respectiva neexistând vreun indicator cu Oprirea sau Staționarea Interzisa. A cumpărat un litru de ulei Castrol, conform bonului fiscal prezentat de unde rezulta data, ora si locul date ce ulterior a constatat ca nu sunt in concordanta cu cele consemnate in actul de constatare..
In drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.
Petentul a depus în dovedirea plângerii în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a anexat o copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției, bon fiscal, dovada de comunicare.
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Prin întâmpinarea înregistrata la data de 01.07.2013 intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata
.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal nr._ încheiat la data de 04.04.2013 de M. C.-N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de HCL 149/2009, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 07.02.2013, ora 13,43, a staționat cu autoturismul_ pe . SIGMA împiedicându-se accesul la obiective de interes public.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat de către intimat la data de 04.04.2013, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța arată că, susținerea petentului potrivit căreia data reținuta in actul de constatare nu corespunde cu cea din bonul fiscal, nu reprezintă un temei pentru anularea procesului verbal atâta timp cat singura dovada invocata de acesta este data bonului fiscal, deoarece aceasta nu face dovada faptului ca el a fost in C.-N. doar in data de 12.02.2013 si nu si in data de 07.02.2013. Totodată, chiar din cele arătate de către petent, respectiv staționarea „ in dreptul unor autoturisme parcate la . din Observator” rezulta ca a blocat banda de circulație aferenta ieșirii mijloacelor de transport in comun, din stația RATUC Sigma. Celelalte aspecte învederate de către petent, de asemenea, nu au fost dovedite, din plângere rezultând in primul rând violenta in exprimare..
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că fiind neînlăturată prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 04.04.2013 motiv pentru care va respinge plângerea si va menține procesul verbal împreuna cu sancțiunea aplicata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulata de petentul M. G. CNP_ domiciliat in mun. Bistrița, ., . jud .Bistrita-Nasaud, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 04.04.2013 de către M. C.-N. cu sediul in C.-N., .-3.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțata in ședința publica din 30.10.2013.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B.
29.11.2013/4 ex.
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-09-2013,... | Actiune in regres. Sentința nr. 4148/2013. Judecătoria... → |
---|