Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 4595/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 01 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent J. D. V. și pe intimata G. M. DE JANDARMI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța, din oficiu, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece cauza și apreciază durata procesului la 2 termene de judecată.
Față de actele de la dosar, instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 20.02.2013 petentul J. D. V. a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.02.2013 de G. M. DE JANDARMI CLUJ. Consideră că procesul verbal de contravenție conține o stare de fapt neconformă cu realitatea. Susține, apoi, că a fost sancționat contravențional pentru că ar fi făcut gălăgie, deși, cu câteva ore înainte, un alt echipaj de poliție i-a amendat pentru același fapt. Petentul declară că, după ce a fost amendat prima dată, a plecat de acasă și, după ce a revenit, a fost sancționat a doua oară. El mai arată, apoi, că vecinii de ., de genul să nu mai tragă apa de la toaletă după ora 22, fetele să nu poarte tocuri, ori să nu mai ia masa seara, după ora 22, pentru că se aud scaunele.
Intimata a depus întâmpinare, înregistrată la 1 aprilie 2013 prin registratură (f.15), solicitând respingerii plângerii. Arată că petentul a fost sancționat contravențional a doua oară în seara de 06.02.2013 deoarece, petentul, la solicitarea agentului constatator, a părăsit domiciliul împreună cu prietenii cu care sărbătoreau, dar, așa cum chiar petentul declară, a revenit dintr-un club cu prietenii și au urcat în apartament „la o poveste”. Pentru această din urmă faptă petentul a fost sancționat, iar nu pentru cea dintâi, cum eronat susține acesta.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.02.2013 de G. M. DE JANDARMI CLUJ petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei. S-a reținut că în ziua de 06.02.2013, orele 0300 petentul a tulburat liniștea locatarilor prin petrecerea organizată în apartamentul său, cu toate că la orele 2300, în aceeași noapte, a mai fost somat să înceteze petrecerea. În drept, s-au reținut dispozițiile art. 3 pct. 26 și art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991.
Analizând procesul - verbal de contravenție atacat prin prisma motivelor de nulitate absoluta prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, instanța constata ca acesta îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de acest text legal.
In ceea ce privește natura juridica a procesului-verbal de contravenție, instanța retine ca acesta este un act administrativ emanând de la o persoana investita, potrivit legii, cu atribuții de constatare si sancționare a faptelor săvârșite împotriva acelor valori sociale care nu sunt ocrotite de legea penala. Sub acest aspect, actul astfel întocmit se bucura de o prezumție de legalitate si temeinicie, contestatorului revenindu-i sarcina de a răsturna aceasta prezumție, conform art. 1169 C. civ.
În cauză, petentul nu a administrat nici o proba de natura a combate prezumția de legalitate si temeinicie a procesului-verbal de contravenție.
F. de aceste considerente, instanța apreciază ca în cauză nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție, iar în baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța urmează sa respingă plângerea formulata de contestator, ca neîntemeiata.
În temeiul art. 32 alin.2 O G. nr. 2/2001 va obliga petentul să achite 200 lei cheltuieli de judecată către stat.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII,
H O T A R A S T E :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul J. D. V., CNP_, cu dom. în Cugir, . nr. 114, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata G. M. DE JANDARMI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 23, jud. Cluj, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.02.2013.
Obligă petentul să achite 200 lei cheltuieli de judecată către stat.
Definitivă.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2013.
JUDECATOR, GREFIER,
C. M. C. N. E. N.
Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2013-07-09
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8853/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|