Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 8840/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. A. in contradictoriu cu intimatul DIRECTIA REGIONALA DE METROLOGIE LEGALA CLUJ N., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitate parții lipsa sa depună concluzii cu privire la excepție, a amânat pronunțarea pentru astăzi 30.10.2013.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2013 sub nr._ petentul B. A. a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.03.2013 de către organul constatator DIRECTIA REGIONALA DE METROLOGIE LEGALA CLUJ-N..
În motivarea plângerii contravenționale formulate, petentul susține ca înainte de expirarea termenului pentru verificarea metrologica a pierdut certificatul de înmatriculare a mașinii. Solicita schimbarea sancțiunii aplicate sau eșalonarea plații amenzii.
În drept plângerea nu a fost motivata.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art.3 6 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
Intimatul a depus întâmpinare la data de 05.07.2013 prin care a solicitat respingerea plângerii.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a petentului, invocată de instanța la primul termen de judecata, instanța reține că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, pentru considerentele ce urmează.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la 26.03.2013 de către organul constatator DIRECTIA REGIONALA DE METROLOGIE LEGALA CLUJ- N.. a fost sancționată numita . cu amendă contravențională de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.155 A..2 LIT.B din Legea nr. 38/2003 modificata prin legea nr. 265/2007,constând in faptul ca la data de 26.03.2013 ora 15 s-a constatat utilizarea unui taximetru electronic tip CODEC . instalat pe autovehiculul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ ce avea verificarea metrologica cu termenul de valabilitate expirat .
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia”, alin. 2 al aceluiași articol de lege prevăzând că „partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării”.
Instanța reține că, plângerea contravențională a fost formulată de către petentul B. A., în nume personal, acesta neavând calitatea de contravenient, întrucât nu acesta este cel care a fost sancționat prin procesul verbal de constatare a contravenției, fiind sancționată numita ., aceasta fiind cea care are calitatea de contravenientă. Totodată, față de fapta reținută prin procesul verbal nu se poate reține că petentul ar fi o parte vătămată, iar prin procesul verbal nu s-a luat măsura confiscării unor bunuri, pentru a se putea analiza dacă acestea ar aparține sau nu petentului.
Pentru considerentele arătate, apreciind că petentul nu face parte din categoria de persoane care ar putea formula plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 26.03.2013 de către organul constatator DIRECTIA REGIONALA DE METROLOGIE LEGALA CLUJ- N., întrucât acest proces verbal nu îl vizează, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a petentului și în consecință va respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A., în contradictoriu cu intimatul DIRECTIA REGIONALA DE METROLOGIE LEGALA CLUJ- N., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția lipsei calității procesual active a petentului B. A. domiciliat in . A . CNP_ si in consecința respinge plângerea formulata împotriva procesului verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 26.03.2013 de către B. R. DE METROLOGIE LEGALA cu sediul in București, ..11 sector 4 Cod fiscal R4283376.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțata in ședința publica din 30.10.2013.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B.
29.11.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7927/2013.... → |
---|