Pretenţii. Sentința nr. 8354/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8354/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 2141/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 8354/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . P. COMCAS LJ 2000 SPRL și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
P. acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2013 reclamantul . P. COMCAS LJ 2000 SPRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul . obligarea pârâtului la plate unei despăgubiri în sumă de 211,82 lei și penalități de întârziere de 1% pe zi, începând cu data scadenței: 15.07.2009, până la plata efectivă.
Instanța a calculat taxa de timbru pentru cererea formulată, stabilind că reclamantul datorează suma de 249,1 lei taxă timbru și 3,3 lei timbru judiciar.
Constată că reclamantul nu a achitat taxa de timbru stabilită, deși a fost citat cu această ențiune, motiv pentru care va admite excepția netimbrării și va anula cererea ca netimbrată în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrată cerea formulată de reclamantul . P. COMCAS LJ 2000 SPRL cu sediul în Satu M., .. UU22, . M. în contradictoriu cu pârâtul . cu sediul în Cluj-N., .-3, jud. Cluj.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
JUDECATOR, GREFIER,
C. M. C. N. E. N.
Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2013-05-24
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7927/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9756/2013.... → |
---|