Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 11931/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. M. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 30.10.2013.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 22.05.2013, sub nr._, formulată de petentul A. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 11.05.2013.
În motivarea plângerii petentul sustine ca sistemul de navigație a mașinii i-a indicat sa vireze stânga iar in fata sa se afla un autocar care a executat aceeași manevra. A fost oprit de agentul constatator pe considerentul ca acel sector de drum este interzis autovehiculelor cu masa peste 3,5 tone iar el având si remorca depășea greutatea. Ulterior, a relatat o stare de fapt fara legătura cu cele reținute ca si contravenție in sarcina sa.
Plângerea a fost motivata in drept, pe dispozițiile HCL 484/2011.
Petentul, în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a anexat o copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției si a HCL.
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 01.07.2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 194 lit.e, 205-206, 249,250 NCPC
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 11.05.2013 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ-POLIȚIA MUNICIPIULUI CLUJ-N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1800 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 1 pct.37 precum si cea prev. de art.100 alin.1 pct.13 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 11.05.2013, ora 21:20, a condus ansamblul format din autoutilitara Mercedes cu nr. de înmatriculare_ si remorca pe .-ta M. V., având masa maxima admisa de 5500 kg, depășind masa maxima admisa pe acel sector de drum de 3500 kg. De asemenea, conducătorul auto nu a putut prezenta stingător de incendiu iar trusa medicala prezentata nu era omologata.
Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul verbal iar la rubrica obiecțiuni s-a menționat „ e prea mult pentru mine, o sa fac contestație”.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 11.05.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Cu toate că petentul a contestat temeinicia procesului-verbal, susținând că sistemul de navigație a mașinii i-a indicat sa vireze stânga iar in fata sa se afla un autocar care a executat aceeași manevra, instanța arata ca aceste argumente nu pot fi luate in considerare atâta timp cat sistemul de navigație nu are cum sa tina cont de limitările impuse ca urmare a depășirii greutății maxime admise, iar regimul autocarelor este in mod evident diferit de cel al autovehiculelor de marfa care au si remorca. De asemenea, HCL nr. 484/2011 invocata de către petent, nu este aplicabila in cauza întrucât aceasta se refera la mașinile care fac aprovizionarea in Cluj-N. si nicidecum la cele care tranzitează municipiul si pentru care exista varianta de centura, tocmai pentru a nu traversa centrul orașului. Celelalte aspecte învederate de către petent nu au nici o legătura, fiind doar la nivel de afirmații nedovedite. In fine, instanța mai retine ca in ceea ce privește cea de a doua contravenție reținuta in sarcina sa, petentul nu a făcut nici o apărare, fiind implicit recunoscuta.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul și procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, fiind legal și temeinic.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 1500 lei si 300 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 98 și art. 99 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, nefiind vorba de cuantumul maxim al amenzii, petentul având posibilitatea achitării jumătate din cuantum in 2 zile lucrătoare.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul A. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 11.05.2013 de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plângerea formulata de petentul A. M. domiciliat in Suceava, ., . . verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.05.2013 de către IPJ CLUJ cu sediul in Cluj-N., ..
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțata in ședința publica din 30.10.2013.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B.
29.11.2013/ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6498/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|