Plângere contravenţională. Sentința nr. 2477/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2477/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 5596/328/2012
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentinta civila nr.2477
Ședința publică din 08.02.2013
Instanta constituita din:
P.: D. G. R.
Grefier: F. C.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petenta S.C. D. .., în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL CLUJ-N. - DIRECTIA POLITIA L., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că intimatul a depus la dosar întâmpinare, precum și acte anexe.
Instanța, în temeiul art.167 alin.1 C. proc. civ., apreciind că proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar de ambele părți este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Totodată, constatând cauza ca fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ /07.09.2012, petenta S.C. D. .. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL CLUJ-N. - DIRECTIA POLITIA L., anularea procesului-verbal de contravenție nr._/23.07.2012, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 600 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.2 lit.a din H.C.L. nr.149/2009; de asemenea, a solicitat să se constate și prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal mai sus menționat; fără cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat, în ceea ce privește prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, faptul că în cauză sunt incidente disp. art.14 alin.1 din O.G. nr.2/2001 întrucât procesul-verbal de contravenție contestat nu i-a fost comunicat conform art.26 alin.3 și art.27 din același act normativ, ea luând cunoștință de existența acestuia abia la data de 24.08.2012
În drept, au fost invocate dispozițiile legale mai sus menționate.
Prin sentința civilă nr.4106/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria T. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, declinându-se competența de soluționare a plângerii formulată de petentă în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Ca urmare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 26.10.2012, sub nr._ și formează obiectul prezentei judecăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 06.02.2013, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând, în esență, că procesul-verbal de contravenție în litigiu a fost legal și temeinic întocmit. atât sub aspectul faptei contravenționale reținute în sarcina petentei, cât și sub aspectul sancțiunii aplicate; de asemenea, a mai arătat că acesta i-a fost comunicat contestatoarei cu respectarea termenului de o lună prevăzut de art.14 din O.G. nr.2/2001, conform dovezii de comunicare anexate.
În drept, au fost invocate disp. O.G. nr.2/2001, precum și H.C.L. nr.149/2009.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 23.07.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Municipiului Cluj-N. - Direcția Poliția Comunitară procesul-verbal de contravenție nr._, prin care petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 600 lei pentru faptul că la data de 09.02.2012, ora 1225, cu ocazia controlului efectuat pe ., aparținând domeniului public al Municipiului Cluj-N., s-a constatat că proprietarul (utilizatorul) auto înmatriculat sub nr._ a încălcat prevederile art.1 lit.a din H.C.L. nr.149/2009.
Examinând mai întâi legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea disp. art.3 alin.2 din O.G. nr.2/2001 prin care se prevede că „persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții”.
Așadar, rezultă că legiuitorul a înțeles să instituite o condiție obligatorie pentru a putea fi angajată răspunderea contravențională a unei persoane juridice, și anume prevederea expresă a răspunderii acesteia în chiar actul normativ care reglementează fapta contravențională.
Or, în speță, din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local Cluj nr.149/2009 nu rezultă că răspunderea persoanei juridice a fost instituită în mod expres în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.1 lit.a, pentru care a fost sancționat contravențional petenta prin procesul-verbal în litigiu.
Este și firesc să fie așa de vreme ce fapta contravențională respectivă presupune în mod necesar o acțiune ce nu ar putea fi realizată decât de către o persoană fizică, întrucât doar o astfel de persoană este prezumată a avea putere de direcție și control asupra unui vehicul.
Totodată, instanța apreciază că sancționarea persoanei juridice proprietară sau deținătoare a autovehiculului pentru o contravenție săvârșită de conducătorul auto (persoană fizică) este de natură a aduce atingere și principiului privind caracterul personal al răspunderii contravenționale, principiu care - deși nu se bucură de o consacrare expresă din punct de vedere normativ - rezultă totuși, în mod implicit, atât din definiția legală a noțiunii de „contravenție” prevăzută de disp. art.1 din O.G. nr.2/2001, cât și din scopul sancțiunilor contravenționale, și anume unul preponderent preventiv și represiv, iar nu unul reparator.
De altfel, prin disp. art.5 din H.C.L. nr.149/2009 a fost instituită obligația proprietarului sau deținătorului vehiculului/autovehiculului de a comunica poliției comunitare, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea utilizatorului vehiculului/autovehiculului la data și ora săvârșirii contravenției, în caz contrar procesul-verbal urmând a fi încheiat pe numele proprietarului sau deținătorului acestuia, chiar dacă este o persoană juridică.
Or, această procedură prealabilă întocmirii procesului-verbal de contravenție este menită să conducă la stabilirea identității conducătorului auto la data și ora săvârșirii contravenției și a fost prevăzută tocmai pentru a se asigura respectarea principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale; în speță, însă, nu se poate reține că intimatul a parcurs această procedură, în condițiile în care nu a depus dovada expedierii către petentă și nici dovada primirii de către aceasta din urmă, a adresei înregistrate sub nr._/486/04.05.2012, anexată întâmpinării.
Ca atare, rezultă că fapta contravențională reținută în procesul-verbal în litigiu nu a fost săvârșită de către persoana juridică sancționată, aceasta neputând avea calitatea de subiect activ al contravenției respective; pe cale de consecință, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție nu a fost legal întocmit, fiind inutilă în raport de această împrejurare verificarea sa și sub aspectul celorlalte motive invocate de contestatoare în cuprinsul motivării în fapt a plângerii.
Prin urmare, în temeiul disp. art.34 din O.G. nr.2/2001 și apreciind că plângerea contravențională dedusă judecății în acest dosar este în mod vădit întemeiată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE
Admite plângerea formulată de petenta S.C. D. .., cu sediul în com. Valea Largă, ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL CLUJ- N. - DIRECTIA POLITIA L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul-verbal de contravenție nr._/23.07.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3444/2013.... → |
---|