Plângere contravenţională. Sentința nr. 5344/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5344/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 16/211/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 5344/2013
Ședința publică din data de 19 martie 2013
Instanța constituită din:
P.: D. V. P.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind solutionarea plângerii formulată de petentul F. I. impotriva intimatei A. E. P., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut in cauză se prezintă petentul, lipsa fiind restul părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța procedează la identificarea petentului F. I. conform cărții de identitate . nr._, CNP_.
Instanța constată că intimatul a depus la dosar intâmpinare și comunică un exemplar petentului.
Instanța pune in discuție lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea petentului să studieze intâmpinarea comunicată.
Petentul nu se opune.
La apelul realizat la a doua strigare a cauzei, se prezintă petentul, lipsa fiind restul părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
La solicitarea instanței, petentul arată că nu mai are alte probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminate dezbaterile conform art. 150 C.p.civ și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită instanței admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție pentru că nu a făcut propagandă electorală.
INSTANȚA,
Deliberând:
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus,. reclamantul F. I. a contestat procesul verbal de constatare al contravențiilor nr. 221/14.11.2012 si decizia nr. 189/05.12.2012 emise de intimata A. Electorală permanentă.
În motivare a precizat că mențiunile din procesul verbal nu corespuns realității, nu a încasat nici un leu astfel că nu se impunea detalierea veniturilor întrucât acestea erau 0,00 lei. Dacă mandatarul financiar trebuia să încheie un raport cu privire la venituri si cheltuieli, din moment ce nu au existat nici un fel de venituri a apreciat că nu se impunea efectuarea altor formalități. S-au invocat dispozițiile art. 5 al. 5 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social.
În probațiune s-au solicitat înscrisuri.
În drept s-au invocat prevederile art. 102 al. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, art. 177 din Legea nr. 334/2006.
Prin întâmpinarea depusă în data de 28.02.2013 s-a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată (f. 7-9).
În fapt s-a arătat că potrivit notei de constatare nr. 1939 din 31.08.2012 în urma verificărilor a rezultat faptul că dl. F. I. si-a declarat si înregistrat mandatarul financiar la A. Electorală Permanentă dar nu a depus declarația privind respectarea condițiilor legale ale finanțării campaniilor electorale conform art. 26 al. 4 lit. c) din Legea nr. 336/2006, nu a depus si irnegistrat declaratia privind respectarea cheltuielilor care pot fi efectuate in compania electorală conform art. 32 al. 1 din aceeași lege, nu a depus și înregistrat declarația privind numărul materialelor de propagandă electorală produse, potrivit art. 29 al. 4 din Legea nr. 334/2006 si nu a depus și înregistrat la A. Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale conform art. 38 al. 1 din Legea nr. 334/2006.
Agentul constatator a întocmit procesul verbal de constatare al contravenției . nr. 221/14.11.2012 prin care a propus sancționarea contravențională a numitului F. I. în calitate de candidat independent la funcția de consilier local al comunei Săvădisla în campania electorala pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012 cu amendă în sumă de 5000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 al. 1 din Legea nr. 334/2006. Decizia nr. 189/05.12.2012 reprezintă sancționarea nerespectării obligației de depunere a raportului detaliat de venituri si cheltuieli electorale ale reclamantului Fărcas I. in calitate de candidat independent la funcția de consilier local al comunei Săvădisla județul Cluj, în campania electorală pentru alegerea autorităților admnistrației publice locale din data de 10.06.2012 pentru nedepunerea la A. Electorală Permamentă a raportului detaliat al veniturilor si cheltuielilor, in termenul legal, in conformitate cu art. 41 al. 1 si art. 43 al. 1 din legea menționata. Conform art. 26 al. 4 din aceeași lege, candidatul independent răspunde în solidar cu mandatarul pe care l-a desemnat pentru legalitatea operațiunilor financiare efectuate in perioada campaniei electorale.
În probațiune s-au anexat înscrisuri.
În drept s-au indicat dispozițiile art. 115-117 C.pr.civ., art. 26,38,41,43 din Legea nr. 334/2006.
În probațiune s-au administrat înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În cadrul procesului verbal . nr. 2221/14.11.2012 s-au consemnat constatările agentului expert parlamentar efectuate în data de 31.08.2012 si cuprinse in nota de constatare nr. 1939/31.08.2012, in sensul că dl. F. I., în calitate de candidat independent la funcția de consilier local al comunei Săvădisla, județul Cluj, în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012, nu a depus la A. Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale, astfel încălcându-se prevederile art. 38 al. 1 din Legea nr. 334/2006. În temeiul art. 41 din Legea nr. 334/2006 s-a propus sancționarea reclamantului cu amendă în valoare de 5000 lei (f. 10).
Prin decizia nr. 189/05.12.2012 președintele Autorității electorale Permanente a dispus sancționarea reclamantului cu amenda in sumă de 5000 lei in temeiul art. 41 din Legea nr. 334/2006 (f. 13-14).
Potrivit notei de constatare încheiată de agentul intimatei in data de 31.08.2012, mandatarul financiar al reclamantului este numita C. B. M. (f. 18).
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității întocmirii, instanța reține că în mod greșit a fost identificat reclamantul F. I., candidat independent la alegerile locale desfășurate in data de 10.06.2012, în calitate de subiect activ al contravenției reglementate de dispozițiilor art. 38 al. 1 din Legea nr. 334/2006.
Conform art. 38 al. 1 din Legea nr. 334/2006 „(1) În termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.”Obligația de a depune raportul detaliat al veniturilor este stabilită de legiuitor in sarcina mandatarului financiar, si aparținea în speța de față d-nei C. B. M..
Potrivit art. 26 al. 5 si art. 27 din Legea nr. 334/2006, mandatarul financiar răspunde solidar cu candidatul care l-a desemnat de legalitatea operațiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale și de respectarea prevederilor art. 23-25.” Alineatul 13 al aceluiași articol interzice candidaților să îndeplinească funcția de mandatar financiar.
Obligația stabilită de art. 38 al. 1 în sarcina mandatarului financiar, de a depune raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor este ulterioară campaniei electorale. Aceasta obligație nu este amintită in articolele 23-25 din lege. In consecință, nu poate fi angajată răspunderea solidară a candidatului reclamant, conform prevederilor art. 26 al. 5 si art. 27 din actul normativ.
Aceasta interpretare este susținută de dispozițiile art. art. 41 al. 2 din Legea nr. 334/2006: „(2) Sancțiunile se pot aplica, după caz, partidului politic, candidatului independent, mandatarului financiar și/sau donatorului care a încălcat dispozițiile prevăzute la alin. (1).” Prin sintagma „dupa caz”, legiuitorul a atenționat cu privire la subiecții activi ai contravențiilor, in funcție de obligațiile care au fost stabilite in sarcina fiecăruia.
În situația de față, după cum s-a arătat mai sus, obligația de a depune raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor era în sarcina mandatului financiar si, conform art. 41 al. 2 coroborat cu art. 38 al. 1 si art. 26 al. 5, numai acesta poate fi tras la răspundere pentru omisiunea constatată de agenții intimatei in data de 31.08.2012. Prin urmare, în mod greșit a fost identificat reclamantul, candidat independent, in calitate de subiect activ al contravenției reglementare de art. 38 al. 1 din Legea nr. 334/2006.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța va admite plângerea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu intimata A. ELECTORALĂ PERMANENTĂ. si in consecință va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2012 emis de intimata si înlăturarea obligației de a achita amenda contravențională in sumă de 5000 lei stabilită prin decizia nr. 189/05.12.2012 emisa de președintele Autorității Electorale Permanente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de reclamantul F. I. domiciliat in comuna Săvădisla, . jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata A. ELECTORALĂ PERMANENTĂ cu sediul in București . sector 3.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2012 emis de intimata.
Dispune înlăturarea obligației de a achita amenda contravențională in sumă de 5000 lei stabilită prin decizia nr. 189/05.12.2012 emisa de președintele Autorității Electorale Permanente.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2013.
JUDECATOR: GREFIER:
D.-V. PopoviciEdith S.
Red./dact. DVP 20.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4384/2013.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 26-02-2013, Judecătoria... → |
---|