Plângere contravenţională. Sentința nr. 5510/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5510/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 30616/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 5510/2013
Ședința publică de la 21.03. 2013
Instanta constituita din:
JUDECATOR: R. C. V.
GREFIER:A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul H. S. V. și pe intimata A. E. PERMANENTĂ, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 14.03.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de 21.03. 2013.
INSTANȚA
Prin plangerea inregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 27.12.2012 petentul H. S. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună modificarea procesului verbal nr. 98/12.11.2012 in sensul inlocuirii sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment.
In motivare petentul a aratat ca a candidat ca independent la alegerile locale, pentru functia de consilier local al comunei Marisel. Avand in vedere ca nu a fost ales nu a depus raportul de venituri si cheltuieli electorale, el intelegand ca acest document trebuie depus doar daca ar fi castigat alegerile.
In drept, s-au invocat prevederile OG 2/2001.
Intimata A. E. PERMANENTĂ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, intrucat petentul se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa.
Instanța a incuviințat și administrat pentru petentul proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizand mijloacele de proba aflate la dosarul cauzei,instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr. 98/12.11.2012 de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul H. S. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 38 alin.1 din Legea nr.334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniei electorale. In procesul verbal de contraventie s-a retinut ca în calitate de candidat independent la funcția de consilier local al comunei Marisel, jud. Cluj, în campania electorală din data de 10.06.2012 nu a depus la A. E. Permanentă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, fapt constatat prin nota de constatare nr. 1816 din data de 02.08.2012 (f. 9).
Analizând sub aspectul legalității procesul verbal contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale prevăzute pentru încheierea sa valabila.
Analizând sub aspectul temeiniciei procesul verbal contestat, instanța reține că fapta astfel cum a fost reținuta de agentul constatator constituie contravenție potrivit prevederilor art. 38 alin.1 din Legea nr.334/2006 potrivit carora în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.
Potrivit prevederilor art. 41 alin.1 din Legea nr.334/2006 constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei încălcarea dispozițiilor prevăzute, printre altele, la: art. 38. (2) Sancțiunile se pot aplica, după caz, partidului politic, candidatului independent, mandatarului financiar și/sau donatorului care a încălcat dispozițiile prevăzute la alin. (1).
Totodată instanta reține că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde prevederi cu privire la forța probantă a procesului verbal, acesta face dovada deplină asupra situației de fapt și a incadrarii in drept până la proba contrară, sarcina probei revenind in acest caz, potrivit art. 1169 C .civ. petentei.
In cauza de față instanta constată că nu s-a facut dovada prin care sa fie combatută prezumția relativă de temeinicie de care beneficiază procesul verbal contestat, petentul prin plangerea formulata recunoscand ca nu s-a conformat prevederilor art. 38 alin.1 din Legea nr.334/2006.
Pentru aceste considerente, urmeaza sa respinga plangerea formulata ca neintemeiata apreciind ca petentul se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa iar sanctiunea aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, imprejurarile invocate de petent nejustificand inlocuirea sanctiunii aplicate cu sanctiunea avertisment.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plangerea formulata de petentul H. S. V. cu dom. procesual ales in Cluj N., .. 14, . in contradictoriu cu intimata A. E. PERMANENTĂ cu sediul în București, ., sector 3, ca neintemeiata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 21.03. 2013.
JUDECATOR GREFIER
R. C. V. A. P.
Red/Dact/R.C.V/4ex/27.03.2013
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plangerea formulata de petentul H. S. V. cu dom. procesual ales in Cluj N., .. 14, . in contradictoriu cu intimata A. E. PERMANENTĂ cu sediul în București, ., sector 3, ca neintemeiata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 21.03. 2013.
JUDECATOR
R. C. V.
← Somaţie de plată. Hotărâre din 08-03-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8346/2013.... → |
---|