Plângere contravenţională. Sentința nr. 5961/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5961/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 20319/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal - 3185

SENTINTA CIVILA NR. 5961/2013

Ședința publică din data de 27 martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I.-M. R.

Grefier: M. P.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petentul B. A.-C., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constata ca dezbaterile au avut loc în ședință publică din 20.03.2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand, având nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul dispozitiilor art. 260, alin. 1 Cod pr.civila, a amânat pronunțarea hotararii in cauza pentru data de azi, 27.03.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele :

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe in data de 03.09.2012 sub dosar_, petentul B. A. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C., prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/19.08.2012 incheiat de agentul constatator din cadrul intimatului.

În motivarea plângerii petentul arată că placuta de inmatriculare din partea din fata s-a desprins in data de 19.08.2012, aceasta atarnand . de prindere. Cu nici trei minute inainte de a fi oprit de catre agentul constatator un alt echipaj de politie l-a oprit la intersectia cu .-l atentiona cu privire la riscul pierderii placutei cu numarul de inmatriculare. Cu aceasta ocazie a explicat agentului ca nu are cum sa-l prinda la loc, intrucat suportul acestuia s-a rupt si l-a pus pe interiorul parbrizului masinii. Dupa ce a explicat agentului de politie ca nu detine mijloacele necesare remontarii placutei de inmatriculare, acesta l-a avertizat verbal, spunandu-i ca acesta trebuie sa stea montata pe bara din fata si ca trebuie sa achizitioneze de la o benzinarie un suport nou, ocazie cu care va trebui sa monteze de indata placuta. Totodata, i-a pus in vedere ca daca nu va monta placuta in cel mai scurt timp, sanctiunea nu va fi avertismentul, ci amenda. In dovedirea primirii sanctiunii cu avertismentul verbal, cat si a atitudinii sale de a incerca de indata indreptarea, doreste audierea martorilor care au fost prezenti. Indreptandu-se pe . cea mai apropiata benzinarie pe care o cunostea, OMV de pe Calea Turzii, un agent de politie l-a oprit si l-a sanctionat contraventional pentru aceeasi fapta pentru care colegul sau, cu numai trei minute mai devreme l-a sanctionat cu avertisment. Explicatiile aduse agentului constatator cu privire la primirea unei sanctiuni pentru aceeeasi fapta, cat si imposibilitatea remedierii dupa numai cateva sute de metri nu au fost luate in considerare, acesta refuzand orice verificare in acest sens de catre colegii sai.

Referitor la motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contraventie arata ca sanctiunea a fost stabilita cu incalcarea art. 5, alin. 7 din O.G. nr. 2/2001. Desi a informat agentul constatator despre sanctiunea cu avertisment pe care a primit-o cu doar trei minute mai devreme de la colegul sau, refuzand sa verifice a aplicat sanctiunea principala, respectiv amenda in valoare de 630 lei si pe cea complementara de 9 puncte de penalizare. Prevederea legala incalcata este clara, nu se pot aplica mai multe sanctiuni contraventionale principale pentru aceeasi fapta contraventionala. Faptul ca prima sanctiune a fost aplicata de catre un alt agent constatator nu exclude obligativitatea celui de-al doilea de a nu-l sanctiona, in caz contrar s-ar creea premisele unor abuzuri majore, in care, la fiecare minut un alt agent constatator sa il sanctioneze pentru una si aceeasi fapta contraventionala.

Totodata, sanctiunea a fost stabilita cu incalcarea art. 5, alin. 5 coroborat cu art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Mai mult, arata ca agentul constatator a aplicat un numar de 15 puncte de penalizare, dincolo de prevederile legale, ceea ce duce la retinerea permisului de conducere.

Recunoaste ca nu avea asupra sa actele de identitate si actele autoturismului, aratand ca a plecat in graba.

In cazul in care nu se va admite plangerea contraventionala, solicita inlocuirea amenzii cu avertisment si anularea punctelor de penalizare.

In drept, a invocat dispozitiile art. 31, art. 32 din O.G. nr. 2/2001.

In probatiune, a depus inscrisuri, in copie: proces verbal . nr._ din 19.08.2012 (fl. 7), proces verbal din 22.08.2011 (fl. 8).

Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 și art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

In data de 19.11.2012, intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului C. a depus întâmpinare (fl.12) prin care, pe fondul cauzei, a solicitat instanței respingerea plângerii petentului cu menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.

În motivare, a subliniat faptul că plângerea contravențională nu este întemeiată din următoarele motive:

Sub aspectul legalității, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozitiile art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea in limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările in care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

Totodată, intimatul a arătat că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prev. de art. 189 C.pr.civ., care, potrivit dispozițiilor invocate, nu pot fi audiate ca martori, precum și administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acesta nu respectă principiul contradictorialității și al mijlocirii probelor în procesul civil.

Fapta petentului a fost constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, astfel încât actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară, sarcina probei conform art. 1169 C.civ., revine petiționarului și nu intimatului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C.pr.civ., O.G. nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, solicitand aplicarea art. 242, alin. 2 C.pr.civ.

In probatiune, a depus inscrisuri, in copie (fl. 13).

Instanta a incuviintat si administrat pentru ambele parti proba cu inscrisurile depuse la dosar si proba testimoniala cu martorul D. N. C. pentru petent, declaratia acesteia fiind atasata la fila 34. Totodata, din oficiu, instanta a dispus audierea martorului T. M., declaratia acestuia fiind atasata la fila 35.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat in data de 19.08.2012, petentul B. A. C. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 630 lei si 6 puncte de penalizare pentru fapta prevazuta si sanctionata de art. 26, alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv art. 108, alin. 1, lit. D, pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 si cu amenda in cuantum de 420 lei pentru fapta prevazuta si sanctionata de art. 101, alin. 1, pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. – Politia Municipiului C.-N., reținându-se că in data de 19.08.2012, ora 16:05, a condus autoturismul marca Peugeot, cu numar de inmatriculare_ pe . Piata A. I. fara a avea aplicata placuta de inmatriculare in partea din fata a autoturismului in locul special amenajat. De asemenea, nu avea asupra sa documentele persoanale si ale autoturismului.

Petentul a refuzat semnarea procesului verbal contestat, acesta fiind semnat de martorul asistent T. M. (fl. 4).

In baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.

In cauza dedusă judecății, se constată că plângerea a fost formulată în termen legal, iar instanța, în temeiul art. 32, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.

Verificând, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat in data de 19.08.2012, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Insa, petentul a invocat nulitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intrucat s-a incalcat prevederea art. 5, alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, respectiv pentru fapta contraventionala prevazuta de art. 26, alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 s-au aplicat doua sanctiuni: avertisment verbal si amenda in cuantum de 630 lei.

Potrivit art. 5, alin. 2 si 7 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amenda contravențională si prestarea unei activități în folosul comunității, iar pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală.

Totodata, conform art. 7, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 avertismentul consta în atentionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, iar potrivit art. 15, alin. 1 contravenția se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ, care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

In ceea ce priveste prima fapta contraventionala sanctiunea a fost aplicata in temeiul art. 108, alin. 1, lit. d, pct 4 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit caruia savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza (…) 6 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte (…) conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a avea montata una dintre placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare ori daca placutele cu numarul de inmatriculare ori de inregistrare nu sunt fixate in locurile special destinate.

Instanta retine ca fiind neintemeiata afirmatia petentului, sustinuta prin declaratia martorei D. C. (fl. 34), ca a fost sanctionat cu avertisment verbal pentru prima fapta contraventionala anterior intocmirii procesului verbal de contraventie contestat. Atentionarea petentului cu privire la ruperea suportului de plastic, care sustine numarul de inmatriculare din partea din fata a autoturismului si posibilitatea sanctionarii cu amenda in cazul in care nu va amplasa numarul de inmatriculare in locul special amenajat nu reprezinta aplicarea unei sanctiuni contraventionale, respectiv avertismentul verbal. In primul rand potrivit art. 15, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se impunea intocmirea unui proces verbal in vederea constatarii faptei contraventionale si aplicarii sanctiunii, in speta avertismentul verbal. Apoi, in raport de prevederea art. 108, alin. 1, lit. d, pct 4 din O.U.G. nr. 195/2002 agentul constatator ar fi trebuit sa aplice si sanctiunea complementara, constand in 6 puncte de penalizare. Ca atare, antentionarea agentului constatator nu a avut natura unei sanctiuni contraventionale, respectiv a unui avertisment verbal.

Apoi, instanta retine ca neintemeiata si apararea petentului in sensul ca agentul constatator l-a sanctionat cu 15 puncte de penalizare in mod nelegal. Din cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat in data de 19.08.2012, reiese ca petentul a fost sanctionat cu amenda în cuantum de 630 lei (9 puncte amenda) si 6 puncte de penalizare pentru fapta prevazuta si sanctionata de art. 26, alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv art. 108, alin. 1, lit. D, pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 si cu amenda in cuantum de 420 lei (6 puncte amenda) pentru fapta prevazuta si sanctionata de art. 101, alin. 1, pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002

Potrivit art. 98, alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, contravențiilor prevăzute în acest act normativ li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amenda, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, punctele de amendă nu sunt o sancțiune distinctă, ci o modalitate de calcul a sancțiunii principale a amenzii contravenționale, amenzile prevăzute în actul de sancționare fiind rezultatul aplicării a 15 puncte-amenda.

Susținerea petentului are la bază confuzia dintre punctele de amendă și punctele de penalizare, care într-adevăr au natura unor sancțiuni complementare, însă nu sunt aplicabile pentru cea de a doua fapta contravențională dedusă judecății. Insa, pentru fapta prevazuta si sanctionata de art. 26, alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv art. 108, alin. 1, lit. D, pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 in mod legal a stabilit agentul constatator 6 puncte de penalizare.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativa a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

In continuare, sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În aceste condiții petentul a solicitat audierea martorei D. C., care, sub juramant, a declarat ca, . Duminica, se afla in autoturism cu petentul, iar pe .-N. a fost oprit de un agent de politie, care i-a atras atentia ca s-a rupt suportul, pe care era prins numarul de inmatriculare. Constatand aceasta imprejurare petentul a pornit spre benzinaria OMV de pe Calea Turzii pentru a cumpara un nou suport, iar numarul a fost pus la vedere pe bordul masinii la recomandarea agentului de politie. In drum spre benzinarie a fost oprit de un alt agent de politie, care l-a sanctionat (fl. 34).

Sustinerile martorei D. C. sunt confirmate de martorul asistent T. M., care sub juramant, a declarat ca numarul de inmatriculare al autoturismului condus de petent era desprins de pe suport, acesta fiind rupt si era pus pe bord, insa se vedea din exterior. Martorul a mai precizat ca in autoturismul condus de petent se mai afla o doamna (fl. 35).

In drept, instanta retine incidenta prevederii 108, alin. 1, lit. D, pct. 4 din OUG nr. 195/2002 potrivit careia constitutie contraventie conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuțele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate.

Totodata, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.

Din analiza coroborată a aspectelor de fapt si de drept rezulta că petentul nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa de către agentul constatator, conducerea pe drumurile publice a autoturismului al carui numar de inmatriculare nu a fost fixat in locul special destinat, fiind rezultatul unei imprejurari care nu putea fi prevazuta de catre petent, respectiv ruperea suportului pe care era prins numarul de inmatriculare.

Cazul fortuit reprezinta o intamplare care se suprapune, in mod imprevizibil si fara posibilitatea de a o inlatura, peste o actiune sau o inactiune a unei persoane, rezultand consecinte pe care contravenientul nu le-a conceput si nici urmarit. În acest sens, instanța reține că fapta săvârșită de petent s-a circumscris unei întâmplări (ruperea suportului care sustinea numarul de inmatriculare), care s-a produs în mod imprevizibil și fără a o putea înlătura.

Astfel, fapta reținută în sarcina acestuia nu mai prezintă caracter ilicit și, deci, nu mai constituie un temei al răspunderii juridice.

Văzând dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului nu întrunește elementul material necesar pentru a califica fapta drept contravenție, întrucât, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, contestatorul nu a manifestat o comportare activă, conștientă și voluntară în sensul de a încălca regulile de circulatie.

În consecință, instanța va anula procesul verbal de contraventie . nr._/19.08.2012 cu privire la fapta prevazuta de art. 26, alin. 2 din H.G. nr. 1361/2006 si sanctionata de art. 108, alin. 1, lit. D, pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, va exonera petentul de plata amenzii in cunatum de 630 lei si va inlatura pedeapsa complementara, constand in 6 puncte de penalizare.

Cu privire la fapta contraventionala prevazuta de art. 101, alin. 1, lit. D, pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, petentul a recunoscut ca nu a prezentat agentului constatator actele personale si ale autoturismului, intrucat nu erau asupra sa, solicitand reindividualizarea sancțiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii contraventionale cu avertisment.

In baza art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale, în funcție de criteriile stabilite de art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, sancțiunea aplicată în concret contravenientului trebuie să răspundă imperativului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere, sub acest aspect, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului. In același sens, și art. 5, alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, stabilește că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.

Prevederea art. 147, alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 stabilește obligatia conducătorul de autovehicul sau tramvai de a avea asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevăzute de legislația in vigoare. Vazand caracterul imperativ al acestei norme instanța apreciază că se impune ca faptele de acest gen să fie sancționate cu promptitudine.

In plus, in ceea ce privește cuantumul amenzii, văzând prevederile art. 101, alin.1, pct. 18 si art. 98 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța retine ca agentul constatator a făcut o justă individualizare a sancțiunii, aplicând minimul amenzii contravenționale prevăzute de lege, respectiv 6 puncte amenda, echivalentul a 420 lei.

Față de cele ce preced, instanța va mentine dipozitiile procesului verbal de contarventie . nr._/19.08.2012 cu privire la fapta contraventionala prevazuta si sanctionata de art. 101, alin. 1, pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ. și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, nu va acorda cheltuieli de judecata, nefiind întemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea contravențională formulată de petentul B. A.-C., cu domiciliul în Otopeni, .. 13 B, jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – Politia Municipiului C., cu sediul în C.-N., ., jud. C. și, în consecință:

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.08.2012, încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului, cu privire la fapta prevazuta de art. 26, alin. 2 din H.G. nr. 1361/2006 si sanctionata de art. 108, alin. 1, lit. d, pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei si înlătură pedeapsa complementara constand in 6 puncte de penalizare.

Mentine in rest dispozitiile procesului verbal de contraventie . nr._ din data de 19.08.2012.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013,

Președinte,

I. M. R.

Grefier,

M. P.

Dact.Tech. I.M.R/ 4 ex / 13.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5961/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA