Plângere contravenţională. Sentința nr. 8087/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8087/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 4952/211/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 8087/2013

Sedința publică din data de 14 mai 2013

Instanta compusa din:

P.: D. V. P.

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul H. P. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art.104(13) din Hot.387/2005.

La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța constată că este competentă general, material și territorial conform art. 32 din OG nr.2/2001.

Instanța, in temeiul art. 167 C.pr.civ. incuviințează proba cu inscrisurile depuse la dosar și constatând că nu este necesară administrarea de alte probe, declară inchisă cercetarea judecătorească și reține cauza in pronunțare.

INSTANTA

Deliberând:

Prin plângerea înregistrată la intimat sub nr._/13.02.2013 si inaintată instanței unde a fost înregistrată sub nr._ in data de 22.02.2013, reclamantul H. P. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._/30.12.2012.

În motivare a arătat că a apelat la serviciul 112 deoarece avea probleme grave in familie.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii si menținerea procesului verbal ca legal și temeinic (f. 3-4).

Instanța a administrat pentru părți proba cu înscrisuri si proba testimonială.

Analizând înscrisurile din dosar instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.12.2012 s-a dispus sancționarea contestatorului H. P. cu amendă contravențională în sumă de 100 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 p. 11 din Legea nr. 61/1991.

S-a reținut de către agentul constatator că petentul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a apelat la serviciul 112 anunțând faptul că fiica sa ar fi consumat droguri, fapt ce nu s-a confirmat după deplasarea la fața locului.

În raportul agentului constatator s-a detaliat situația de fapt, in sensul că fiica petentului, având probleme la serviciu, a înstrăinat bunuri din casă, iar petentul nu a știut acest lucru (f. 6).

Reclamantul nu a făcut dovada unei situații de fapt diferite de cea reținută în procesul verbal de contraventie.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța retine ca au fost inserate toate mențiunile a căror lipsa este sancționată cu nulitatea expresă in condițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.

In drept fapta săvârșită de petent întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 3 p. 11 din Legea nr. 61/1991 si este sancționată cu amenda contravențională conform art. 4 al. 1 lit. a), cuprinsă între 100-500 lei.

Sancțiunea a fost corect individualizată de agentul constatator, cu respectarea dispozițiilor art. 21 din OG nr. 2/2001, fiind aplicată o amendă in cuantumul mini permis de lege.

Având în vedere cele de mai sus, instanța, în temeiul art. 34 al. 1 OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul H. P. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de reclamantul H. P. domiciliat in Cluj-N. .-32 ., CNP_ in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N. . jud. Cluj, ca neîntemeiată.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Calea de atac se inregistreaza la Judecatoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2013.

JUDECĂTOR:GREFIER:

D.-V. PopoviciEdith S.

Red/dact.D.V.P./24.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8087/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA