Plângere contravenţională. Sentința nr. 8923/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8923/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 30739/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR.8923

Ședința publică de la 31 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I.

Grefier C. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta V. S. și pe intimatul MUNICIPIUL C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă reprezentantul petentei, avocat A. P., lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La interpelarea instanței cu privire la lipsa martorei B. L., reprezentantul petentei învederează instanței că această martoră este în imposibilitate de a se prezenta la acest termen de judecată, întrucât este plecată în străinătate, dar e prezent celălalt martor indicat în plângerea contravențională, numitul C. P. – R. a cărui audiere o solicită.

Având în vedere faptul că martora încuviințată la termenul anterior de judecată, numita B. L., nu s-a putut prezenta, precum și dreptul petentei de a putea să-și dovedească susținerile menționate în cuprinsul plângerii contravenționale și raportat la faptul că persoana indicată în calitate de martor, numitul C. P. – R. nu este într-o relație de rudenie cu petenta, care să atragă inadmisibilitatea încuviințării acestuia ca martor, instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., va încuviința cererea în probațiune privind audierea martorului C. P. – R., pe aceeași teză probatorie indicată de către petentă, prin reprezentant.

În temeiul art. 192 C.pr.civ., instanța procedează la audierea martorului C. P. – R., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 22.

La întrebarea instanței, reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte cereri în probațiune.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte cereri în probațiune, în temeiul art. 167 C.pr. civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente și concludente soluționării cauzei și acordă cuvântul reprezentantului petentei asupra fondului cauzei.

Reprezentantul petentei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate prin întocmire procesului-verbal cu sancțiunea avertismentului. Apreciază că descrierea faptei s-a făcut lacunar, nefiind indicat temeiul de drept, precum și obligația referitoare la martorul asistent, în cazul în care contravenientul nu se află de față. Cu privire la fondul cauzei, apreciază că rezultă din declarația martorului audiat la acest termen de judecată faptul că petenta nu se afla la acel moment la locul menționat în cuprinsul procesului-verbal întocmit de către intimat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțarea hotărârii.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei C.-N. la data de 28.12.2012 in dosar nr._ /2-12, petenta V. S. a solicitat, in contradictoriu cu intimatul Mun.C.-N.-Directia Politia Locala, anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr.PL_, incheiat de intimat, exonerarea de la plata amenzii de 20 lei si, in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.

In motivarea plangerii, petenta a aratat ca prin omisiunea agentului constatator de a mentiona actul normativ in temeiul caruia s-a aplicat sanctiunea, a fost in impozibilitate de a achita in 48 de ore jumatate din minimul amenzii, intrucat sumele mentionate in procesul-verbal reprezinta doar niste cifre, fara a putea fi coroborate cu faptele retinute in sarcina ei sau cu vreun text de lege. Procesul-verbal este lovit de nulitate absoluta, intrucat nu cuprinde o descriere sufiecenta a faptei; din cuprinsul sau rezulta ca era vorba despre un caine de talie mare, dar nu rezulta rasa acestuia, nici suficiente informatii privind locul faptei, daca este sau nu pe domeniul public, nu se precizeaza daca era vorba despre plimbarea cainelui, termenul „a purta” ducand la concluzia ca proprietarul isi ducea cainele in brate. A mai aratat ca nu s-au respectat prevederile referitoare la semnarea de catre un martor asistent a procesului-verbal. De asemenea, fapta nu a produs urmari si nu s-a adus atingere ordinii sociale, asa incat sanctiunea amenzii se impune a fi inlocuita cu avertismentul.

In drept, plangerea nu a fost intemeiata.

Petenta a atasat la dosar o . inscrisuri-f.6-8.

Plangerea a fost introdusa in termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, fiind scutita de la plata taxei de timbru potrivit art. 36 din acelasi act normativ.

Legal citat, intimatul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea in primul rand ca tardiva a plangerii, in al doilea rand ca neintemeiata.

In privinta tardivitatii plangerii, a aratat ca la data de 06.12.2012 a fost comunicat procesul-verbal, insa plangerea a fost inregistrata abia la data de 28.12.2012.

In fond, a aratat ca motivele de anulare a procesului-verbal sunt limitativ prevazute, iar in afara celor prevazute de art.17 din OG nr.2/2001, petenta ar fi trebuit sa justifice o vatamare. Imprejurarea ca procesul-verbal nu a fost semnat de petenta se datoreaza faptului ca aceasta nu a fost prezenta, caz in care nici nu avea cum sa formuleze obiectiuni. In privinta lipsei martorului, incheierea procesului-verbal s-a facut ulterior constatarii, dupa identificarea persoanei in baza de date, in termenul de 6 luni de la data constatarii faptei. Sanctiunea a fost aplicata in temeiul unei HCL C.-N., in art.8 al acesteia prevazandu-se sanctiuni indiferent de talia si rasa cainilor. Contraventia nu e una de rezultat, ci una de pericol iar sarcina probei revine petentei. F. de sanctiunea aplicata, apreciaza ca acesta este proportionala cu pericolul social al faptei.

La termenul din 29.03.2013 instanta a respins exceptia tardivitatii plangerii, a incuviintat proba cu martora B. L. si cu inscrisurile atasate la dosar.

La termenul de azi, 31.05.2013, instanta a incuviintat proba cu martorul C. P. R..

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/29.11.2012 incheiat de intimat, petenta V. Siuziana a fost sanctionata pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.8 alin.1 coroborat cu art.12 alin.3 din HCL C.-N. nr.84/1996, cu amenda in cuantum de 20 lei, retinandu-se ca la data de 27.11.2012, ora 11.20, a purtat cainele de talie mare, fara botnita, pe ./A, C.-N..

Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile entru saart. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt care implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei PL nr._/29.11.2012 a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

In privinta motivelor de nulitate invocate de petent, OG nr.2/2001 prevede posibilitatea incheierii procesului-verbal in absenta persoanei sanctionate, in situatia in care contravenientul nu este de fata, procesul-verbal urmand a fi semnat de un martor asistent la incheierea lui sau putand fi emis si in lipsa unui martor, cu indicarea de catre agentul constatator a motivelor ce au dus la incheierea lui in acest fel. Instanta observa ca incheierea procesului-verbal s-a facut in lipsa contravenientei, despre aceasta facandu-se mentiune in cuprinsul sau; de asemenea, in procesul-verbal s-a mentionat ca incheierea sa s-a facut in lipsa unui martor asistent, intrucat incheierea s-a facut ulterior constatarii faptei, dupa identificarea in baza de date a contravenientei, de fata neaflandu-se nici o persoana.

. a mentionat in mod incomplet actul normativ care prevede si sanctioneaza fapta. Insa acesta nu este un motiv de nulitate absoluta a procesului-verbal, motivele de nulitate absoluta si neconditionata fiind reglementate de art.17 din OG nr.2/2001 in mod expres si limitativ. . a indica actul normativ care prevede si sanctioneaza fapta este un motiv de nulitate, insa priveste o nulitate relativa conditionata de existenta unei vatamari. In speta, petenta nu poate invoca vreo vatamare, intrucat, indiferent de modul in care a fost indicat actul normativ, aceasta avea obligatia de a-l cunoaste. HCL C.-N. nr.84/1996, fiind un act normativ, acesta se adreseaza tuturos destinatarilor sai; obligatia de a cunoaste un act normativ nu echivaleaza cu obligatia de a cunoaste neaparat numarul acestuia sau al articolului ce prevede si/sau sanctioneaza un anume comportament, ci cu obligatia de a cunoaste continutul acestuia. Or, la momentul depistarii sale, petenta avea obligatia de a cunoaste ca fapta de a purta un caine fara botnita si lesa pe domeniul public al mun. C.-N. este contraventie si se sanctioneaza cu amenda. De aceea, instanta apreciaza ca petenta nu a fost pusa in imposibilitatea de a achita jumatate din minimul amenzii stabilite in sarcina sa, cu atat mai mult cu cat, in cuprinsul procesului-verbal a fost indicata aceasta posibilitate in mod expres. Daca ar fi dorit, petenta avea posibilitatea de a achita jumatate din minimul amenzii si in acelasi timp sa formuleze plangere contraventionala.

Mai retine instanta ca sustinerile petentei conform carora fapta nu a fost descrisa in mod corespunzator, nu sunt fondate; instanta apreciaza ca descrierea faptei s-a facut de o maniera corespunzatoare, asa incat petenta poate cunoaste pentru ce s-a aplicat sanctiunea, iar instanta poate verifica in baza procesului-verbal daca fapta, astfel cum a fost descrisa reprezinta contraventie.

Instanta retine ca potrivit art. 8 alin.1 din HCL C.-N. 84/1996, indiferent de talie si rasa cainilor, acestia pe timpul plimbarii vor fi purtati cu lesa si botnita.

Astfel, sustinerile petentei cu privire la omisiunea de a se mentiona rasa cainelui nu sunt intemeiate, intrucat obligatia se refera la toti detinatorii de caini, indiferent de rasa si talia acestora. Locul comiterii faptei a fost in concret indicat, si anume, ./A, C.-N.. Sustinerea petentei ca din expresia „a purta” nu se intelege daca era vorba despre plimbarea cainelui sau purtarea lui in brate de catre proprietar este neintemeiata; in mod evident agentul constatator a avut in vedere actiunea de plimbare a animalului; de altfel si art.8 alin.1 foloseste ambii termeni, pentru a descrie activitatea de plimbare a cainelui.

Cat priveste temeinicia procesului-verbal, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzatã de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Procesul verbal fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumtia de veridiciate în privinta constatării stării de fapt.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apărării (paragr. 28).

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de verdicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridiciate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.

Petenta nu a facut insa dovada contrara cu privire la starea de fapt retinuta de agentul constatator. Este de observat ca abia la data de 29.03.2013, petenta, prin reprezentant, a solicitat proba cu martori pentru a dovedi o alta situatie de fapt, si anume ca la momentul constatarii faptei, aceasta nu s-ar fi aflat in locul indicat in procesul-verbal, ci s-ar fi aflat impreuna cu martorii. Cu toate astea, in cuprinsul plangerii contraventionale, petenta nu a facut aceasta afirmatie, ci dimpotriva a lasat sa se creada ca situatia descrisa in prcesul-verbal este reala. Astfel, aceasta a solicitat sa se tina cont ca fapta „nu a produs urmari, in fapt nu s-a adus atingere ordinii sociale de asa maniera incat sa fie necesara sanctiunea amenzii”(f.5). Din declaratia martorului C. P. rares-f.22, rezulta ca petenta obisnuieste sa scoata cainele la plimbare de trei ori pe zi (dimineata in jurul orei 07.00, la amiaza-cam pe al 14.00 si seara cam pe la 19.00). In ziua respectiiva, martorul nu se afla cu petenta la ora mentionata in procesul-verbal, acest lucru rezultand din declaratia acestuia.

Retinand ca petenta nu a facut dovada unei alte situatii de fapt decat cea descrisa in procesul-verbal, avand in vedere ca sustinerile sale sunt contradictorii, instanta va aprecia ca neintemeiata plangerea contraventionala. De asemenea, in provinta proportionalitatii sanctiunii, instanta are in vedere ca aceasta este proportionala cu gravitatea faptei si ca nu se impune inlocuirea sa cu avertismentul. Cu atat mai mult cu cat atitudinea petentei a fost de negare a faptei, cu toate ca probele administrate nu au format convingerea instantei asupra unei alte situatii de fapt decat cea retinuta de agentul constatator. In alta ordine de idei, instanta nu poate retine sustinerile petentei, conform carora fapta nu a produs nici o urmare; are in vedere ca legiuitorul sanctioneaza o contraventie de pericol si nu de rezultat, astfel ca valorile sociale ocrotite prin art.8 alin.1 din HCL C.-N. nr.84/1996 au fost incalcate prin fapta petentei.

In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala, mentinand procesul-verbal in intregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petenta V. S. cu dom. procesual ales in C.-N., ., ., in contradictoriu cu intimatul Mun.C.-N.-Directia Politia Locala cu sediul in C.-N., .-3, jud. C..

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2013.

JUDECATOR, GREFIER,

C. I. C. M.

Red./dact./c.i.-4 ex./25.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8923/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA