Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 28910/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 12.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către petenta C. I. I., tutorele D. V., în contradictoriu cu intimații D. A. V. și B. S. R. M., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 27.04.2012, de când a rămas în nelucrare din vina părților, motiv pentru care invocă din oficiu excepția perimării judecății cauzei și reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile privind pe petenta C. I. I., tutorele D. V., în contradictoriu cu intimații D. A. V. și B. S. R. M., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, constată următoarele:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 27.04.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct.2 C.pr.civ., iar de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.
Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 din același act normativ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a constata perimarea cauzei civile privind pe petenta C. I. I., tutorele D. V., în contradictoriu cu intimații D. A. V. și B. S. R. M., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc și în consecință, va dispune în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanța de judecată.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de către petenta C. I. I., cu domiciliul în Cluj-N., .. 36, ., tutorele D. V., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimații D. A. V., cu domiciliul în Cluj-N., ., .-10, județul Cluj și B. S. R. M., cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 11, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.07.2013
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. POPAMELINDA F.
Red. R.M.P/ dact. M.F./ 4 ex/22..07.2013
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-03-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|