Prestaţie tabulară. Sentința nr. 2840/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2840/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 25833/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2840/2013

Ședința publică din 13.02.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: RODCA E. G.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de reclamantul C. S. împotriva pârâților P. A. și G. D. V., având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâtul G. D. V., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, față de împrejurarea că, deși legal citat pentru acest termen de judecată, reclamantul nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina sa, în temeiul disp. art. 20 alin. 2 din Legea nr.146/1997 modificată și al art. 137 Cod pr.civ., din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

JUDECĂTORIA

Asupra prezentei cauze civile,

Reține că în data de 7.11.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. acțiunea civilă formulată de reclamantul C. S. împotriva pârâților P. A. și G. D. V. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților să încheie contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz prezenta sentință să țină loc de act autentic de înstrăinare cu privire la imobilul teren în suprafață de 4.300 mp înscris în titlul de proprietate nr._/1171/20.06.1997 – ./65 având ca vecini – la nord N. R., la est N. I., la sud drum și la vest D. A, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

În fapt, reclamantul a arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 28.06.2012 încheiat cu pârâții, aceștia s-au obligat să-i vândă imobilul teren de 4.300 mp înscris în titlul de proprietate nr._/1171/20.06.1997 – ./65 având ca vecini – la nord N. R., la est N. I., la sud drum și la vest D. A, prețul de vânzare fiind de 4.000 lei, achitat integral. Totodată, reclamantul a precizat că deși pârâții au fost notificați la data de 5.11.2012 orele 13:30 la BNP Asociați R. nu s-au prezentat în vederea încheierii în formă autentică a actului de înstrăinare, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune civilă.

Potrivit art.31 din Legea nr.146/1997 rep. „Cererile introduse la instanțele judecătorești, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), la valoarea imobilului. (2) Taxarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de părți. În cazul în care valoarea declarată de părți este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la această din urmă valoare.”

Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată constă în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanța a procedat la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru raportat la valoarea imobilului, respectiv suma de 4.000 lei așa cum a fost declarată de către reclamant, rezultând o taxă judiciară de timbru de 331 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Deoarece, la înregistrarea acțiunii civile, reclamantul nu a achitat nici o sumă cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita pentru acțiunea civilă o taxă judiciară de timbru de 331 lei și un timbru judiciar de 3 lei.

Deși citat cu această mențiune, reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferentă cererii de chemare în judecată.

De asemenea, se mai reține că potrivit art.20 alin.1 si 3 din Legea nr.146/1997 rep. taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în temeiul art.137 C.proc.civ. raportat la textele legale mai sus amintite, instanța va admite excepția nelegalei timbrări a acțiunii civile și va dispune anularea ca netimbrată a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată și în consecință:

Anulează ca nelegal netimbrată acțiunea civilă formulată de reclamantul C. S. domiciliat în ., ., jud. Cluj împotriva pârâților P. A. domiciliată în ., ., jud. Cluj și G. D. V. domiciliat în mun. Cluj-N., ., ., având ca obiect prestație tabulară.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

R. E. G. A. M.

Red. 5 ex.- 19.02.2013/R.E.G./R.E.G./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 2840/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA