Pretenţii. Încheierea nr. 2414/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2414/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 4795/211/2010*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 2414/2013

Ședința publică din 08.02.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. P.

Grefier: I. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. S. G.-S., având ca obiect învestire cu formulă executorie.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Potrivit art. 1 pct. 1 cod proc. civilă și art. 373 (1) cod proc. civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza actelor aflate la dosar.

INSTANTA,

Deliberând, retine ca prin cererea înregistrata sub numărul de mai sus, petentul B. S. G.-S. a solicitat investirea cu formula executorie a sentinței civile nr. 1105/R/2012 pronunțata de Tribunalul C. in dosar nr._ .

Cererea a fost legal timbrata.

Examinând cererea pe baza înscrisurilor de la dosar, instanța constata ca sentința civila mai sus menționata este irevocabila, conține dispoziții susceptibile de a fi aduse la îndeplinire pe cale de executare silita, iar petentul a obținut câștig de cauza.

Pentru aceste motive, constatând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.269 raportat la art. 374 si art. 376 Cod procedura civila, va admite cererea formulata de petentul B. S. G.-S. si va dispune investirea cu formula executorie a sentinței civile nr. 1105/R/2012 pronunțata de Tribunalul C. in dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulata de petentul B. S. G.-S., cu domiciliul în C.-N., ., ..

Dispune investirea cu formula executorie a sentinței civile nr. 1105/R/2012 pronunțata de Tribunalul C. in dosar nr._ .

Irevocabila.

Pronunțată in ședința publica azi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. P. I. C.

Red.A.P./Dact./3ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 2414/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA