Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 5377/211/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINTA CIVILA Nr._/2013

Ședința publică de la 03 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B. T.

Grefier R. Z.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA și pe pârâtul S. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică seprezinta paratul personal, care se legitimeaza cu CI KX718844, lipsa fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,

Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Paratul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul

Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Paratul invedereaza instantei ca recunoaste debitul si este de acord cu plata acestuia.

În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 26.02.2013, reclamantul S.C. E.ON E. ROMANIA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S. S. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.663,09 lei reprezentând contravaloare gaze naturale livrate și neachitate, penalități de întârziere aferente debitului principal și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că, în temeiul contractului de furnizare gaze naturale nr._/2010, a furnizat pârâtului gaze naturale, pentru care s-au emis facturi fiscale, însă acesta a refuzat să plătească contravaloarea lunară a acestora.

Reclamantul a precizat că pârâtul, neexecutându-și obligația de plată, au fost calculate și penalități de întârziere, conform dispozițiilor contractuale.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1270 N.C.C., art. 1025-1032 N.C.P.C.

Cererea a fost legal timbrată.

În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 5-46).

Pârâtul, deși legal citat nu a formulat răspuns, conform art. 1029 alin. (4) N.C.P.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul S.C. E.ON E. ROMANIA S.A. și pârâtul S. S. M., s-a încheiat contractul de furnizare gaze naturale nr._/2010 (f. 8).

În temeiul contractului mai sus-indicat, au fost emise mai multe facturi fiscale, în cuantum de 1.663,09 lei (12-45).

Pârâtul nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale.

Fața de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, sunt incidente dispoz. Titlului X - N.C.P.C. relativ la procedura cu privire la cererile de valoare redusă.

Astfel potrivit art. 1025 alin. (1) N.C.P.C. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. (1) N.C.P.C., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.

În drept, instanța constată că, potrivit art. 969 C.Civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cu privire la primul capăt de cerere al reclamantului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1361 C.civ., „principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul la ziua și la locul determinat prin contract”.

„Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, conform art. 1073 C.civ.

Instanța apreciază că obligația de plată a contravalorii facturilor fiscale (f.12-45) este o obligație contractuală asumată de către pârât prin semnarea contractului de furnizare gaze naturale nr._/2010 (f. 8), că existența creanței a fost dovedită potrivit înscrisurilor de la dosar, că neexecutarea obligației de plată a pârâtului se prezumă în mod relativ, aceasta nefăcând dovada faptului contrar potrivit art. 249 N.C.P.C., respectiv că a executat propriile obligații. Așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singurul care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este reclamantul, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care pârâtul o avea față de reclamant.

Instanța apreciază că obligația este exigibilă începând cu data scadenței fiecărei facturi.

Astfel, în temeiul art. 969, art. 1073, art. 1361 C.civ., instanța urmează a admite cererea reclamantului și să oblige pârâtul la plata în favoarea ei a sumei de 1663,09 lei reprezentând debit restant.

Cu privire la al doilea capăt de cerere al reclamantei instanța reține că în materia răspunderii civile contractuale, condițiile pentru obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligației (lato sensu) sunt următoarele: existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită, precum și punerea în întârziere.

Instanța reține că potrivit art. 1087 C.civ. când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune interese, nu se pot acorda celeilalte părți o sumă mai mare nici mai mică.

Părțile au stabilit prin voința comună ca în cazul în care facturile nu sunt achitate în termen de 15 zile de la data scadenței se vor percepe penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere (f.8) (art.6 pct. 3 din contract).

Potrivt art. 1069 alin. 1 C.civ. clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale.

În temeiul art. 969 C.civ., art. 1079 alin. (2) punctul 2 C.civ. și art. 1088 C.civ., instanța, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, urmează să admită capătul de cerere accesoriu și să oblige pe pârât să achite în favoarea reclamantei penalități de întârziere aferente debitului principal calculate până la data de 28.01.2013, în cuantum de 319,26 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 1031 N.C.P.C., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, prin cererea de chemare în judecată.

Reclamantul a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces (f.3).

Având în vedere cele de mai sus, precum și principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C.p.c., instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe pârât la plata către reclamant a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantaS.C. E.ON E. ROMANIA S.A. cu sediul în Târgu M., ., jud. M. împotriva pârâtuluiS. S. M., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj și în consecință:

-obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1663,09 lei reprezentând debit restant, plus penalități de întârziere aferente debitului principal calculate până la data de 28.01.2013, în cuantum de 319,26 lei, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, către reclamantă.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA