Somaţie de plată. Hotărâre din 11-04-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 30706/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ORDONANȚA CIVILĂ NR.6726/2013
Ședința publică de la 11.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. I.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea . SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul creditoarei, avocat titular F. A. S., lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul creditoarei arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat față de actele depuse în probațiune la dosar, iar în ceea ce privește dispoziția ședinței anterioare, de efectuare a demersurilor aflării sediului actual și corect al debitoarei, arată că, dacă instanța apreciază că se impune efectuarea acestor demersuri, nu se opune amânării cauzei în acest sens.
Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită și, nefiind alte cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea cererii de somație de plată, așa cum a fost formulată și să se dispună aplicarea dispozițiilor art.7 alin.4 din OUG 119/2007, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, creditoarea ..R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. P.’S C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 492,68 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate anexate prezentei, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la momentul plății integrale a creanței, respectiv: dobânda legală aplicată asupra sumei de 202,66 lei începând cu 10.12.2009 și până la momentul plății integrale a sumei respective, dobânda legală aplicată asupra sumei de 78,60 lei, începând cu 10.07.2010 și până la momentul plății integrale a sumei respective, dobânda legală aplicată asupra sumei de 211,42 lei, începând cu 02.08.2010 și până la momentul plății integrale a sumei respective, obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274
alin. (1) Cod Pr. Civ.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în fapt, pe baza comenzilor transmise de reprezentanții pârâtei, societatea le-a furnizat produse medicale.
Din contravaloarea produselor furnizate de ea, a rămas neachitată suma totală de 492,68 lei, care se compune din valoarea următoarelor facturi fiscale: Factura fiscală nr. 09DPHF7272 din data de 09.11.2009, în valoare de 202,66 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3062 din data de 09.06.2010, în valoare de 78,60 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3220 din data de 02.07.2010, în valoare de 211,42 lei, neachitată integral;
Având in vedere ca deține in contradictoriu cu debitoarea o
creanța certa, lichida si exigibila ce rezulta dintr-un raport contractual intre
profesioniști, solicita o hotărâre prin care sa dispună obligarea debitoarei la plata debitului datorat ei, in cuantum de 492,68 lei, si sa stabilească un termen de plata, având in vedere ca sunt îndeplinite
condițiile stabilite de prevederile OUG nr. 119/2007 pentru aplicarea acestei
proceduri.
Nu în ultimul rând, a încercat întâi rezolvarea situației conflictuale pe cale amiabilă, prin procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 Cod. Pr. Civ., însă aceasta a fost fără rezultat întrucât debitoarea nu s-a prezentat la conciliere.
In concluzie, având in vedere considerentele expuse anterior, creanța ei in cuantum de 492,68 lei este certa, lichida si exigibila, motiv pentru care solicita sa pronunțe o hotărâre prin care sa dispună obligarea debitoarei la achitarea acestei creanțe, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la momentul plății integrale a creanței.
In drept, își fundamentează poziția pe textele legale la care a făcut anterior
referire.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Acțiunea civilă de față a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea dedusă judecății.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, pe baza comenzilor transmise de reprezentanții pârâtei, creditoarea i-a furnizat produse medicale, rămânând neachitată suma totală de 492,68 lei, care se compune din valoarea următoarelor facturi fiscale: Factura fiscală nr. 09DPHF7272 din data de 09.11.2009, în valoare de 202,66 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3062 din data de 09.06.2010, în valoare de 78,60 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3220 din data de 02.07.2010, în valoare de 211,42 lei, neachitată integral.
S-a încercat întâi rezolvarea situației conflictuale pe cale amiabilă, prin procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 Cod. Pr. Civ., însă aceasta a fost fără rezultat întrucât debitoarea nu s-a prezentat la conciliere.
În cuprinsul facturilor se prevede termenul de plată a mărfii livrate, pe care debitoarea nu a înțeles să îl respecte.
Deși pârâta debitoare a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a contestat în nici un alt mod concret existența și întinderea creanței pretinse de către reclamantă.
Prin urmare, instanța, în conformitate cu art. 1169 C. civ., constată că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 492,68 lei, care se compune din valoarea următoarelor facturi fiscale: Factura fiscală nr. 09DPHF7272 din data de 09.11.2009, în valoare de 202,66 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3062 din data de 09.06.2010, în valoare de 78,60 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3220 din data de 02.07.2010, în valoare de 211,42 lei, neachitată integral.
În ce privește pretențiile accesorii, care se referă la obligarea pârâtei debitoare și la plata dobânzii legale calculată asupra debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la momentul plății integrale a creanței, instanța apreciază că acestea sunt fondate, ele fiind convenite de părți în cuprinsul facturilor.
Întrucât pârâta nu a achitat prețul produselor livrate, în cauză devin incidente dispozițiile art. 43 din C. . datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile. În temeiul acestor dispoziții legale, în toate cazurile în care beneficiarul întârzie plata prețului, este sancționat de drept cu dobânzi, care se datorează de la data scadenței și până la plata prețului, chiar și în situația în care, între părțile raportului juridic, nu s-a încheiat un contract în formă scrisă, fără a fi necesară o punere în întârziere formală.
Conform art. 2 alin.1 din OUG nr.119/2007, procedura somației de plată, se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură.
Potrivit art. 9 alin.1, sub sancțiunea decăderii, debitorul poate contesta creanța prin întâmpinare, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
Procedând la verificarea pretențiilor creditoarei, în acord cu dispozițiile art.10 alin.1 din OUG nr.119/2007, instanța constată că acestea sunt întemeiate, că cererea respectă cerințele art. 2 și 6 din acest act normativ special, rațiune pentru care apreciază că se impune admiterea cererii de față.
Deoarece atât factura de livrare servicii, cât și contractul aferent cuprind datele de identificare ale pârâtului, au fost însușite și semnate de acesta, in cauză sunt aplicabile disp. art. 969 C.civ.: conform cărora„ Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante”.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale (art. 969 C.civ., art.1361 C.civ., art.1363 C.-civ., art.43 C.. îi reveneau, neachitând prețul serviciilor achiziționate și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.
Deși pârâtul debitor a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat în fața instanței, nu a depus întâmpinare și nu a contestat în nici un alt mod existența și întinderea creanței pretinse de către reclamant, aspect apreciat de instanță ca o recunoaștere a pretențiilor deduse judecății, potrivit dispozițiilor art.7 alin.4 teza finală din OUG nr.119/2007.
In temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta-debitoare va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 39 Ron, timbru judiciar în cuantum de 0,3 Ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamanta-creditoare ., cu sediul în Cluj-N., Piața 1 Mai nr. 4 -5, jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., . nr. 24, jud. Cluj, CUI RO8090785, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, in contradictoriu cu pârâta-debitoare . SRL, cu sediul în București, ., CUI: R06864251, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/1994 și în consecință:
Somează pârâta-debitoare sa plătească reclamantei-creditoare, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, suma de492,68 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate anexate prezentei, care se compune din valoarea următoarelor facturi fiscale: Factura fiscală nr. 09DPHF7272 din data de 09.11.2009, în valoare de 202,66 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3062 din data de 09.06.2010, în valoare de 78,60 lei, neachitată integral; Factura fiscală nr. 10DPH3220 din data de 02.07.2010, în valoare de 211,42 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la momentul plății integrale a creanței, respectiv: dobânda legală aplicată asupra sumei de 202,66 lei începând cu 10.12.2009 și până la momentul plății integrale a sumei respective, dobânda legală aplicată asupra sumei de 78,60 lei, începând cu 10.07.2010 și până la momentul plății integrale a sumei respective, dobânda legală aplicată asupra sumei de 211,42 lei, începând cu 02.08.2010 și până la momentul plății integrale a sumei respective.
Obligă pârâta-debitoare la plata sumei de 39,3 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei creditoare.
Cu drept de a formula acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, de către pârâta - debitoare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013.
JUDECATOR GREFIER
S. I. E. M.
Red/ SI/dact SI/ 05.06.2013/ 4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|