Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 7093/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 03 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . CALITATE DE ADMINISTRATOR JUDICIAR AL . și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra probelor de la dosar.

Notă:

Instanța constată că după strigarea cauzei, înaintea de închiderea dezbaterilor, pârâta a depus o adresă la dosar, prin care arată că a achitat creanța societății creditoare, conform chitanței anexate.

Instanța va lua act de înscrisul depus la dosar de către pârâtă.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, reclamanta . calitate de administrator judiciar al . în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea paratei . cu sediul in loc Cluj-N., ., jud. Cluj la plata sumei de 362,08 lei la care se adaugă dobânda legala pana la data plații efective, suma ce reprezintă contravaloare facturilor factura nr._/07.10.2011 in cuantum de 362,08 lei suma ce a fost acceptata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt, la data de 25.09.2012 s-a deschis prin încheierea 2194/F/2012 procedura generala de insolventa a debitoarei . -E. I. fiind numita in calitate de administrator judiciar.

Precizează faptul ca intre cele doua societăți s-au desfășurat operațiuni comerciale constând in prestări servicii, sens in care au fost întocmite facturile: factura_/07.10.2011 in suma de 362,08 lei.

Conform art. 1480 cod civil debitorul este ținut sa își execute obligațiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale.

Se constata, așadar, ca legea nu limitează dovada obligațiilor comerciale la facturi acceptate, ci permite dovedirea acestora prin orice mijloace de proba deoarece Art. 46 din Codul comercial prevede ca: „Obligațiunile comerciale si liberatiunile se probează: cu acte autentice; cu acte sub semnătura privata; cu facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele pârtilor; cu martori, de câte ori autoritatea judecătoreasca ar crede ca trebuie sa admită proba testimoniala si aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1480 din noul cod civil; în fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila". Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale in temeiul art. 1488 n.c civ, obligație nerespectata de către debitor in ciuda faptului ca și-a îndeplinit obligațiile comerciale.

Pentru recuperarea amiabila a debitului de la . procedura concilierii directe, sens in care a fost notificata . - plicul conținând notificarea fiind returnat la data de 31.01.2013-fara a se prezenta.

F. de împrejurarea ca, in temeiul art. 1.516 n cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligației, este îndreptățită la admiterea prezentei acțiuni pentru recuperarea prejudiciului.

F. de cele menționate, solicita admiterea acțiunii si obligarea paratei la plata facturilor la care se adaugă dobânda legala.

In conformitate cu art. 77 din L.85/2006 actualizata" Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator in aplicarea dispozițiilor prezentei legi inclusiv pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de taxe de timbru".

In drept au fost invocate prevederile art. 1480, 1488, 1.516 n. c.civ, art. 46 c. .="MPnr_08"> In probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Acțiunea civilă de față este scutită de taxe de timbru, potrivit art. 77 din L.85/2006 actualizata.

Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea dedusă judecății, dar a depus o adresă la dosar, prin care arată că a achitat creanța societății creditoare, conform chitanței anexate.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Între cele doua societăți s-au desfășurat operațiuni comerciale constând in prestări servicii, sens in care au fost întocmite facturile: factura_/07.10.2011 in suma de 362,08 lei.

Pârâta a depus o adresă la dosar, prin care arată că a achitat creanța societății creditoare, conform chitanței anexate, la 04.07.2013.

Prin urmare, sub acest aspect, cererea vizând debitul principal este lipsită de obiect, sens în care o va respinge ca rămasa fara obiect.

În ce privește pretențiile accesorii, care se referă la obligarea pârâtului la plata accesoriilor aferente debitului principal, instanța apreciază că acestea sunt fondate.

Întrucât pârâtul nu a achitat prețul produselor livrate, în cauză devin incidente dispozițiile art. 43 din C. . datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile. În temeiul acestor dispoziții legale, în toate cazurile în care beneficiarul întârzie plata prețului, este sancționat de drept cu dobânzi, care se datorează de la data scadenței și până la plata prețului, chiar și în situația în care, între părțile raportului juridic, nu s-a încheiat un contract în formă scrisă, fără a fi necesară o punere în întârziere formală.

Prin urmare, pârâta va fi obligată la dobânda legala aferentă debitului pana la data plații efective-04.07.2013.

Avand in vedere dispozitiile art.451 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . calitate de administrator judiciar AL . cu sediul in Oradea, ., jud. Bihor CUI_, J_, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul in loc Cluj-N., ., jud. Cluj, în ce priveste acordarea dobânzii legale aferente debitului de 362,08 lei pana la data plații efective-04.07.2013.

Respinge ca ramasa fara obiect cererea vizând debitul principal.

Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.

P.,GREFIER,

S. MIHAIELENA M.

Red/dact SM/27.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA