Pretenţii. Sentința nr. 2689/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2689/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 17750/211/2011*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2689/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. RO T. I. S.RL. prin administrator judiciar C. S. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N. și pârâta S.C. A. TV GROUP S.A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.01.203, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2013 și apoi pentru data de 12.02.2013.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2011 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, reclamanta . SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. I., a chemat în judecată pe pârâtele . SA – S. Cluj și . SA, solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de 7407,77 lei, din care 6087,57 lei, reprezentând plata nedatorată și 1320 lei, dobânda legală calculată începând cu data de 01.01.2009, respectiv 23.09.2008 și până la data de 21.06.2011, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii, s-a arătat că, între reclamantă și pârâta . SA – S. Cluj s-a încheiat contractul nr. 98/19.11.2008, în baza căruia aceasta din urmă a prestat servicii în favoarea reclamantei în valoare de 2731,98, fiind emisă factura nr. 0627/31.12.2008. La rândul ei, reclamanta a prestat servicii în favoarea pârâtei de rd. 1, în valoarea de 4866,38 lei. Cele două facturi au fost compensate cf. procesului-verbal . nr._/31.12.2008, rămânând un est de plată de 2134,40 lei, la care s-au calculat dobânzi în cuantum de 425,49 lei, pentru perioada 01.01.2009 – 21.06.2011. De asemenea, între părți s-a încheiat contractul nr. 017/24.03.2008, în temeiul căruia pârâta de rd. 1 a prestat în beneficiul reclamantei servicii în valoare de 1416,59 lei și 1217,24 lei și facturate prin facturile nr. 0177/31.03.2008 și nr. 0183/30.04.2008, iar reclamanta a prestat servicii în compensare în valoare de 6587 lei, cf. facturii nr._/31.03.2008 și nr._/31.03.2008, facturi ce au fost compensate prin procesul-verbal . nr._/22.09.2008, rămânând un rest de plată la factura nr._/31.03.2009 în cuantum de 3953,17 lei, la care s-au calculat dobânzi în cuantum de 894,71 lei, pentru perioada 23.09._11. Deși a fost invitată la conciliere directă, pârâta de rd. 1 nu s-a prezentat în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă. Cât privește chemarea în judecată a pârâtei de rd., reclamanta a arătat că nu cunoaște care sunt limitele capacității de folosință ale Sucursalei Cluj motiv pentru care a chemat în judecată și această pârâta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 1361 c.civ. și 43 c.. alin 1 lit g din Legea nr. 85/2006.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: tabel cu modul de calcul al dobânzilor, invitația la conciliere directă nr. 911/20.04.2011, cu dovada de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, proces-verbal de conciliere, facturile nr._/10.11.2008, nr. 0627/31.12.2008, ordin de compensare . nr._/31.12.2008, contractul nr. 98/19.11.2008, contractul nr. 017/24.03.2008, facturile nr. 0177/31.03.2008 și nr. 0183/30.04.2008, nr._/22.09.2008, nr._/31.03.2009, ordin de compensare . nr._/22.09.2008 (f. 6-27).
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, cf. art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Prin Sentința civilă nr._/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ instanța a admis în parte cererea reclamantei, sens în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA invocată din oficiu și a obligat pârâta . SA – S. Cluj la plata către reclamantă a sumei de 6087,57 lei, reprezentând debit restant și 1320 lei, cu titlu de dobândă legală, precum și dobânda legală în materie comercială calculată de la data de 22.06.2011 și până la achitarea integrală a debitului.
Prin Decizia civilă nr. 140/19.03.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._ a fost admis recursul pârâtei S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N. a fost casată în totalitate sentința de mai sus și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în consecință, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data 31.07.2012 sub nr._ .
La data de 26.11.2012 pârâta S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că, între părți au fost încheiate contracte de barter, prin care s-a stabilit ca părțile să-și presteze reciproc servicii de valoare egală, creanțele reciproce urmând a se compensa, fără ca vreunul din contracte să stabilească dreptul de a se încasa un preț. Pârâta a invocat în susținerea poziției sale dispozițiile art. 5.4 din contract, iar în raport de art. 5.6 din contract, s-a invocat faptul că, această clauză nu stipulează dreptul reclamantei de a încasa vreun preț, ci dreptul pârâtei de a refactura – în măsura neutilizării de către reclamantă a întregii publicității, complet lămuritoare fiind clauza de la art. 5.7 din contract.
La data de 23.01.2013, reclamanta a depus note de ședință prin care a arătat că, pârâta .C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N. are capacitate de exercițiu, deoarece altfel nu putea formula recurs și nu putea încheia contractul ce stă la baza pretențiilor reclamantei. Totodată, s-a indicat că sucursala are organe proprii de conducere, calitatea de administrator aparținând numitei P. A..
Pe fondul cauzei, s-a precizat că, în art. 5.7 s-a stabilit natura contractului încheiat, respectiv contract de barter, dar acest fapt nu exclude aplicarea art. 5.6 care prevede recalcularea și refacturarea serviciilor prestate. S-a subliniat de către reclamantă că, și în lipsa acestei clauze, dreptul la plata prestațiilor efectuate rezultă din aplicarea efectelor sinalagmatice ale contractelor.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri constând în actele depuse la dosar.
Raportat la îndrumărilor instanței de recurs, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N., părțile exprimându-și poziția procesuală prin notele scrise depuse la dosar și în ședința publică din data de 29.01.2013.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N., invocată de pârâtă în recurs și pusă în discuție de instanță în rejudecare.
Astfel, instanța apreciază că, această excepție se impune a fi admisă, în temeiul art. 41 C.pr.civ., atât timp cât, din niciunul din înscrisurile administrate în cauză nu rezultă existența unei stipulații exprese care să prevadă răspunderea proprie a sucursalei pentru obligații asumate de această față de terți, cu atât mai mult cu cât, chiar sucursala a invocat în recurs absența capacității sale civile, aspect susținut de Statutul acesteia, (f. 16) în care este stipulată lipsa personalității juridice acestei entități, în conformitate de altfel cu art. 43 alin. 1 Legea nr. 31/1990.
Deși este desemnată o persoană împuternicită să reprezinte sucursala în relația cu terții, acest fapt nu echivalează cu dobândirea capacității de folosință a sucursalei și din moment ce societatea-mamă nu a reglementat statul sucursalei sale, astfel încât aceasta să aibă un patrimoniu propriu cu care să răspundă pentru obligațiile asumate, instanța va considera că sucursală-pârâtă nu are capacitate civilă de folosință, urmând ca societatea-mamă să răspundă pentru lipsa acesteia de diligență în reglementarea situației juridice a sucursalei.
Pe fondul cauzei, analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 24.03.2008 între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâta-sucursală, în calitate de vânzător, a fost încheiat un prim contract având ca obiect furnizarea de către vânzător a unor servicii de publicitate în schimbul oferirii de către cumpărător a serviciilor de cazare, masă și celor necesare pentru organizare unui team building, părțile stipulând că relațiile contractuale se vor desfășura în regim compensatoriu, conform art. 5.7 din contract (f. 24), valoarea netă a contractului, respectiv a bugetului, fiind de 6.587 lei.
În acest sens, părțile au stipulat o durată determinată de derulare a contractului, menționând expres în art. 5.4 din contract că, societatea reclamantă, în calitate de cumpărător se obligă să folosească în totalitate spațiile publicitare ce fac obiectul acestui contract până cel târziu la data de 31.12.2008, sub sancțiunea inopozabilității înaintea vânzătorului a oricăror drepturi născute în beneficiul cumpărătorului și neutralizate de această din urmă parte până la limita precizată în contract.
Potrivit art. 5.6 din contract, neconsumarea bugetului integral, care face obiectul contractului până la data de 31.12.2008 sau întreruperea difuzărilor conform Anexei 2 presupune reclacularea și refacturarea serviciilor prestate în baza rapoartelor de difuzare/devize de consum la rate card-ul în vigoare la data la care s-a încheiat contractul (f. 24-25).
În data de 22.09.2008, părțile au procedat la compensarea creanțelor rezultate din facturile fiscale emise în executarea contractului pentru suma de 2.633,83 lei (f. 18-22).
Ulterior, în data de 19.11.2008, părțile au încheiat un al doilea contract, în aceleași condiții cu cel de mai sus, dar pentru o valoare de 1.079 euro plus T.V.A., sens în care la data de 31.12.2008 a operat un nouă compensare pentru suma de 2.731,98 lei (f. 9-14).
În urma acestor operațiuni de compensare, reclamanta a invocat existența unei diferențe de preț de 6.087,57 lei rezultată, potrivit acesteia din valoarea mai mare a serviciilor prestate de reclamantă, conform facturilor fiscale de la dosar.
În drept, instanța reține că, în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, raportat la art. 3 din Legea nr. 71/2011, față de momentul derulării raporturilor juridice dintre părți.
Instanța arată că, art. 969 din Codul civil, stipulează că, „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art. 970 din același cod „convențiile trebuie executate cu bună-credință” și „ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”. Totodată, potrivit art. 977 C.civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Analizând conținutul contractelor de mai sus, prin prisma clauzelor contractuale redate anterior, instanța reține existența în speță a unor contracte de barter, aspect asupra căruia ambele părți au fost de acord.
Raportat la natura acestui contract, instanța arată că, acesta presupune o operațiune juridică prin care părțile convin schimbul de mărfuri având valori echivalente, eliminându-se transferul de sume între părți, respectiv, existența unui acord între două părți prin care acestea convin să schimbe între ele bunuri sau servicii, așa cum reiese dealtfel și din art. 5.7 din contracte, care prevăd expres natura raporturilor juridice stabilite între părți.
Instanța observă că aspectul esențial în speță îl constituie ipoteza existenței unei diferențe de preț ori valoare între prestațiile reciproce dintre părți la finalizarea raporturilor contractuale.
Astfel, potrivit susținerilor reclamantei, art. 5.6 din contract dă dreptul acesteia de a încasa restul de preț rezultat din diferența de valoare între serviciile prestate.
În opinia instanței, această interpretare a art. 5.6 din contracte este în afara contextului, deoarece, deși clauza tratează situație neconsumării bugetului integral, ea face referire doar la obligația pârâtei de a calcula și factura reclamantei exact ce reclamanta a consumat, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, pârâta a emis facturile fiscale de la dosar, la valorile ce reflectau serviciile de publicitate efectiv consumate, din moment ce reclamanta nu a consumat integral bugetul de 6.587 lei și respectiv de 1.079 euro plus T.V.A. Această clauză nu prevede decât obligația pârâtei de a stabili în mod corect valoarea serviciilor de publicitate de care a beneficiat efectiv reclamanta, fără a presupune recalcularea și refacturarea unor diferențe de preț. Articolul 5.6 din contracte, în modalitatea în care a fost redactat nu stipulează, așa cum a precizat și pârâta, dreptul de se încasa vreun preț de către reclamantă.
Instanța apreciază că, art. 5.4 din contracte vine să reglementeze cât se poate de clar ipoteza în care reclamanta nu își consumă integral bugetul stabilit prin contract, fiind stabilit de părți, că reclamanta în calitate de cumpărător se obligă să folosească în totalitate spațiile publicitare ce fac obiectul contract până cel târziu la data de 31.12.2008, sub sancțiunea inopozabilității înaintea vânzătorului a oricăror drepturi născute în beneficiul cumpărătorului și neutralizate de această din urmă parte până la limita precizată în contract.
În consecință, reclamanta nu mai poate invoca plata vreunui rest de preț, cât timp aceasta avea doar posibilitatea contractuală de a beneficia de spațiu publicitar oferit de pârâtă, în limita bugetului convenit de părți.
Trebuie subliniat faptul că intervenția instanței de judecată în interpretarea contractului și a efectelor acestuia intervine în ipoteza unor clauze ce dau naștere la interpretări ori a existenței unor lacune, însă în cauză nu poate fi vorba de o astfel de situație de vreme ce părțile au reglementat cât se poate de clar și ferm eventualitatea rămânerii unui rest de preț, motiv pentru care intervenția instanței și interpretarea clauzelor contractuale în sensul arătat de reclamantă ar însemna adăugarea la acest peste voința părților cu încălcarea libertății contractuale.
Instanța consideră că, efectul sinalagmatic al contractului invocat de reclamantă în susținerea poziției sale nu este de natură a da naștere unui drept al reclamantei a solicita un rest de preț rămas în urma compensării creanțelor, atâta timp cât, reclamanta a avut libertatea de a negocia și contracta. Astfel, în timp ce pârâta-sucursală a solicitat și beneficiat de servicii de cazare și masă în limita bugetului integral stipulat în cele două contracte, reclamanta avea la rândul ei posibilitatea contractuală de a solicita și beneficia de servicii de publicitate în limita acestui buget, neputând să-i fie imputat pârâtei vreun rest de preț, ca urmare a lipsei de voință a reclamantei de-și consuma integral bugetul. În acest sens, se poate observa că, reclamanta putea să cunoască existența unui rest de preț pe care putea să-l fructifice prin solicitarea de servicii publicitare, respectiv putea să cunoască neconsumarea bugetului integral stipulat în contract, dat fiind valorile la care s-au emis facturile fiscale și durata limită a desfășurării contractelor, care-i permiteau să beneficieze în continuare de servicii publicitare în limita sumelor pretinse prin acțiunea introductivă.
Instanța revine și arată că, în speță, contractele încheiate între părți nu lasă loc de alte interpretări, în privința unei diferențe de valoare între serviciile prestate, voința părților fiind aceea de a face schimb de servicii în limita unui buget ce trebuia consumat până la o dată limită, după care, nu se mai puteau invoca alte pretenții.
Totodată, instanța arată că, nu poate fi vorba nici de existența unor plăți nedatorate, întrucât nu poate fi reținută vreo eroare, în condițiile în care reclamanta cunoștea sau avea obligația să cunoască termenii în care a contractat.
Pentru considerentele expuse, întrucât pârâta, și-a asumat riscul unei eventuale diferențe între serviciile prestate reciproc de părți, părțile reglementând expres în art. 5.4 din contract această situație, și întrucât aceasta a înțeles să nu-și valorifice ori consume integral bugetul prevăzut în contract, instanța apreciază acțiunea neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N., și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. RO T. I. S.RL. prin administrator judiciar C. S. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. A. TV GROUP S.A. – S. CLUJ-N. cu sediul în Cluj-N., .-7, jud. Cluj, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate civilă de folosință.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. RO T. I. S.RL. prin administrator judiciar C. S. în contradictoriu cu S.C. A. TV GROUP S.A. cu sediul în București, Sector 1, .. 25-27, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de comunicare, la Tribunalul Specializat Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.
Red.Dact/S.B.T./5 ex/11.03.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7830/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5093/2013.... → |
|---|
