Pretenţii. Sentința nr. 3146/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3146/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 17448/211/2010
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.3146
Sedința publică din data de 15.02.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. B. CONSTRUCTION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Z. P. S.R.L., având ca obiect - pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în sedința publică din 08.02.2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință, termen la care instanța, pentru a le acorda părților posibilitatea să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 15.02.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._ /04.06.2010, reclamanta S.C. B. CONSTRUCTION S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Z. P. S.R.L. la efectuarea reparațiilor la toate parasolarele și senzorul de vânt împreună cu radioreceptorii, livrați și montați în temeiul contractului de livrare și execuție nr.28/24.04.2007 și anexa sa, defecțiuni apărute și semnalate la toate aceste bunuri, inclusiv parasolarul în două ape de la stradă, cu privire la care pârâta are obligația de a le remedia în garanție, deci obligarea pârâtei la aducerea la îndeplinire a tuturor obligațiilor contractuale ce decurg din contractul de livrare și execuție nr.28/24.04.2007, iar în caz de opoziție, obligarea pârâtei la plata către ea de daune-interese; 2) obligarea pârâtei la plata către ea, indiferent de poziția acesteia, la daune-interese moratorii și daune morale; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că între părți a fost încheiat contractul de livrare si execuție nr.28/24.04.2007, prin care pârâta s-a obligat la livrarea și montarea către ea a produselor prezentate în anexa care face parte integrantă din acest contract, și anume: 2 parasolare Solar Eco, acționate electric, fără inscripționare; 1 parasolar Solar Maxi, acționat electric, fără inscripționare; 90 mp stofă parasolar Sattler, schimb pânză la două parasolare existente, fără inscripționare; 4 receptoare radio Universal RTS, la parasolarele existente și parasolarele Solar Eco; 1 senzor de vânt Eolis RTS, pentru comandă vânt la cele două motoare existente; 2 telecomenzi Telis 4 RTS cu reducere suplimentară și montaj.
Valoarea totală a acestui contract a fost de 5700 euro plus TVA, sumă ce a fost plătită în totalitate de către ea, conform facturilor fiscale nr._/02.05.2007 și nr._/29.05.2007.
Pârâta a fost sesizată în nenumărate rând ari, pe fax, e-mail, telefon, cu privire la defecțiunile constatate și recunoscute de către aceasta (prin răspunsurile date și informă electronică)la produsele detaliate mai sus, pe care le-a livrat și montat (după ce în prealabil angajați de-ai pârâtei au fost la fața locului și au efectuat măsurătorile necesare), produse cu privire la care încă de la montarea lor pentru prima dată au apărut numeroase defecțiuni care nici până în prezent nu au fost remediate, deși au fost semnalate din timp.
Procesul-verbal de recepție a lucrării a fost încheiat la data de 25.05.2007. În cuprinsul acestuia au fost menționate următoarele nereguli cu privire la parasolarele solicitate: Parasolar 1: deschiderea este insuficientă (nu se închide cât a cerut clientul); Parasolar 3: timpi de reacție extraordinar de lungi intre două comenzi, peste 15 minute; lățimea sub dimensiunea cerută; lipsă acoperiș protecție; senzorul de vânt cerut la stradă lipsă; Parasolar 2: prea lung, necesită refacere.
Prin procesul-verbal din data de 02.08.2007 s-a constatat că receptorul la parasolarul de la stradă a fost stricat; de asemenea, s-a specificat că s-a reglat unghiul de deschidere.
La data de 19.09.2007 a formulat o prima sesizare după montare, în cuprinsul căreia a semnalat următoarele: cele două copertine de pe terasa mare din fața localului(parasolarul în doua ape) nu pot fi acționate separat; una din cele două marchize mari de pe terasa din fața localului rulează greșit pânza, trăgând-o într-o parte, astfel că o porțiune din terasă rămâne descoperită; marchiza mare din curtea interioară (solar maxi) face burtă în care se strânge apa; marchizele mici din curtea interioară (solarele eco) fac un zgomot (scârțâit) foarte puternic.
Prin reclamația din data de 03.10.2007 a semnalat următoarele: ,,Parasolar terasă stradă trebuie întinsă pânza să nu se mai plieze și trebuie unse brațele să nu mai scârțâie și să nu facă zgomot deranjant pentru clienți". Răspunsul pârâtei la această reclamație noastră a fost următorul: „Pentru a rezolva problema este necesara aducerea unei schele și cel puțin patru oameni""(care nu au mai venit, deși schela a fost montată). În urma acestei observații societatea pârâtă, prin angajații trimiși la fața locului pentru a remedia situația, au remontat pânza, scoțând zona de pânză dublă de pe calea de rulare, aceasta fiind cauza apariției uzurii menționate de ea.
La data de 23.04.2008 a formulat o nouă sesizare către pârâtă, în cuprinsul căreia a semnalat o . nereguli legate de funcționarea parasolarelor, iar în răspuns la aceasta, prin mailul din data de 8 mai 2008, pârâta a recomandat anumite soluții și chiar a stabilit o perioadă de
cca. 10 zile pentru efectuarea acestor lucrări, timp în care parasolarele urmau să fie
demontate, nemaiputând fi utilizate. Nici până în prezent pârâta nu a dat curs propriilor recunoașteri și nu s-a prezentat la fața locului pentru a efectua aceste reparații.
Printr-un e-mail din data de 23.06.2008 pârâta i-a răspuns că se va ocupa fără întârziere de proiectul Diesel și că va duce la bun sfârșit, cât mai repede posibil, repararea parasolarelor.
Prin e-mail-ul din data de 27.06.2008 pârâta i-a prezentat etapele ce trebuie parcurse în vederea reparării, cu mențiunea că pentru parasolarul în două ape remedierea pânzei se va face contracost. A obiectat față de această soluție, întrucât pânza s-a deteriorat din cauză că senzorul de vânt nu a funcționat deloc și, drept urmare, atât pânza, cât și mecanismul s-au deteriorat. Nu este de acord cu remedierea contracost a acestei pânze, întrucât, așa cum se poate vedea, deteriorarea pânzei se datorează uzurii apărute în urma manoperei de montare, manoperă efectuată de către societatea pârâtă.
Prin procesul-verbal întocmit cu ocazia prezentării la Cluj-N. a reprezentanților pârâtei s-au constatat următoarele: nefuncționarea senzorului de vânt datorită lipsei de alimentare cu curent electric; după reparare, parasolarele din curtea interioară nu răspund la comanda senzorului de vânt; lipsa elementului pentru închiderea mecanică a parasolarului de la logie. De asemenea, au fost demontate toate pânzele din curtea interioară. La plecare, angajații pârâtei au legat brațele de la parasolarele logia stângă cu o ață subțire.
În data de 03.05.2010 angajații pârâtei au adus pânzele cârpite. Deși reparația a fost evaluată ca durată la 2 săptămâni, aceasta a durat Iaproape 6 săptămâni. Înainte cu o zi de sosirea echipei pârâtei, brațul de la parasolarul logia stângă s-a dezlegat și s-a rupt. Angajații pârâtei au refuzat să ia brațul rupt și să termine lucrarea de montare.
Observația pârâtei din corespondență (vezi e-mail-urile) cum că i-a vândut doar pânza (referitor la parasolarul în două ape de la stradă) și, ca atare, garanția este doar pentru „valoarea materialului” este contrazisă de anexa la contractul nr.28/24.04.2007, unde la punctul II se specifică 90 mp de „stofa Sattler din pânza impregnată, pentru schimb pânză două parasolare existente”, iar la recapitularea totalului general care a generat și valoarea contractului, se specifică „90 mp stofă Sattler, schimb pânză la două parasolare existente, fără inscripționare”.
În plus față de cele menționate în adresele anterioare i-a mai adus la cunoștință pârâtei următoarele: conform contractului s-au montat 4 radioreceptori și un senzor comun de vânt; deși a semnalat în procesul-verbal de recepție că cel puțin pentru parasolarul de la stradă senzorul (receptorul) lipsea, acest lucru nu a fost remediat și, ca atare, din cauza lipsei de reacție a senzorului de vânt două brațe ale parasolarului Eco s-au rupt și două brațe ale parasolarului în două ape au fost avariate.
În opinia sa vina aparține nefuncționării senzorului de vânt și din cauza acestui fapt și a nefuncționării receptorului și, ca atare, reparația trebuie făcută în regim de garanție.
Din cuprinsul celor expuse mai sus rezultă în mod cert și fără echivoc că pârâta a avut cunoștință de deficiențele produselor pe care i le-a livrat. Restul de probleme majore nu le-a soluționat, deși au existat dintotdeauna sesizări din partea sa și doar promisiuni din partea pârâtei de venire la fața locului și de remediere a deficiențelor.
Ca urmare a neintervenirii la timp în efectuarea reparațiilor cu care au fost informați, în prezent, în plus față de defecțiunile consemnate în e-mail-ul din data de 27.06.2008, trebuie schimbate pânzele la toate parasolarele, întrucât acestea sunt complet deteriorate. Mai mult, brațele la parasolarelor Eco sunt rupte din cauza vântului, pentru că nu a pornit senzorul de vânt montat de către angajații pârâtei. La fel stă situația și cu parasolarul în două ape de pe terasa de la stradă, acesta având brațele îndoite de la vânt, din cauză că nu a pornit senzorul de vânt, iar pânza acestui parasolar este deteriorată și din cauză că a fost montată greșit de la bun început.
Prin precizarea de acțiune depusă la filele 44, 45 din dosar reclamanta a indicat temeiurile de drept ale cererii formulate, și anume art.969, 1073, 1084 Cod civil.
În ceea ce privește cuantumul daunelor interese solicitate prin petitul nr.2 al cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că acesta este de 14.198 euro și reprezintă:
1) paguba efectiv suferită, constând în contravaloarea întregii lucrări contractate, la care se adaugă contravaloarea brațelor de la stradă (suporturile pe care a fost amplasată pânza), ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de livrare și execuție nr.28/24.04.2007 - 7068 euro (5700 euro+TVA 24%);
2) folosul nerealizat. Datorită amplasării parasolarelor la restaurantul N. 15, a preluat două contracte de prestări servicii: contractul de prestări servicii nr.l4/14.02.2009, având ca obiect închirierea de spații pentru expoziție situate în mansarda și logia restaurantului N. 15 și contractul de prestări servicii nr.13/05.03.2008 având ca obiect închirierea de spații publicitare în curtea engleză a restaurantului N. 15. Ca urmare a nefuncționării parasolarelor cele două contracte au fost reziliate. Prejudiciul cauzat ca urmare a acestui fapt a fost de: a) 2000 euro+24%TVA=2480 euro, pentru contractul de prestări servicii nr.14/14.02.2009, reprezentând chiria neîncasată ca urmare a rezilierii acestuia; b) 3750 euro+24%TVA=4650 euro, pentru contractul de prestări servicii nr.13/05.03.2008, reprezentând chiria neîncasată ca urmare a rezilierii acestuia. În total, prejudiciul ce i-a fost cauzat astfel este 7068+2480+4650=_ euro; 1 euro(23.02.2011)=4,2261 lei;_ x 4= 2261=_,1678 lei.
În final, reclamanta a precizat că renunță la petitul nr.3 din cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la filele 89 - 94 din dosar pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii reclamantei sub aspectul capătului de cerere nr.2, astfel cum a fost aceasta precizată la termenul din 25.02.2011 - excepție ce a fost respinsă de către instanță, ca neîntemeiată, în ședința publică din 06.05.2011 (fila 123).
Pe fondul cauzei, a solicitat, în principal, respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată, iar, în subsidiar, admiterea în parte a acesteia, în sensul obligării sale la efectuarea reparațiilor la produsele ce formează obiectul contractului de execuție nr.28/24.04.2007 conform devizului de reparații din 18.01.2010, respectiv a defecțiunilor ce sunt rezultatul unor vicii de construcție ale bunurilor și nu a acelor defecțiuni ce sunt rezultatul utilizării necorespunzătoare a acestor produse de către reclamantă.
În motivare, a arătat că prin contractul de execuție nr.28/24.04.2007 ea, în calitate de executant, s-a obligat față de societatea reclamantă, în calitate de beneficiar, să livreze și să monteze acesteia la punctul de lucru din Cluj-N. - Clubul Diesel - următoarele bunuri și produse: două parasolare Solar Eco, acționate electric, fără înscrispționare; un parasolar Solar Maxi, acționat electric, fără inscripționare; 90 mp stofă parasolar Sattler, schimb de pânză la două parasolare existente, fără inscripționare; patru receptoare radio Universal RTS, la parasolare existente si la parasolarele Solar Eco; un senzor de vânt Eolis RTS, pentru comanda de vânt a celor două motoare existente; două telecomenzi TEIS 4 RTS cu reducere suplimentară de montaj.
În temeiul art.3 din contract, la data de 25.05.2007 reprezentanții săi s-au prezentat în Cluj-N., la Clubul Diesel, unde au montat reclamantei toate produsele ce formează obiectul contractului. În acest sens s-a întocmit procesul-verbal de recepție din data de 25.05.2007, ocazie cu care au apărut primele nemulțumiri nejustificate ale reclamantei.
Cu acea ocazie, după montarea și punerea în funcțiune a produselor comandate, reprezentantul reclamantei a formulat următoarele obiecțiuni, ce sunt străine de obiectul contractului: 1) Parasolarul 1 (parasolarul Solar Maxi): deschiderea este insuficientă - nu închide din terasă cât a cerut clientul. Reprezentanții săi au susținut că în anexa contractului s-a stipulat în mod expres faptul că dimensiunile parasolarului respectiv vor fi de 6300 mm lățime x 5000 mm deschiderea brațelor, ceea ce s-a respectat, însă beneficiarul a pretins la fața locului o deschidere mai mare, ceea ce nu s-a putut executa din cauza construcției fixe a parasolarului. 2)Parasolarul 3 (parasolarul Solar Eco): - lățime sub dimensiunea cerută - concluziile lor au fost același ca și la obiecțiunile formulate cu privire la parasolarul Solar Maxi de la pct.1, și anume că ea a respectat dimensiunile stipulate în contract, respectiv 5700 mm lățime x 3000 mm deschiderea brațelor; - lipsă acoperiș protecție la toate parasolarele - acestea sunt accesorii opționale și nu au format obiectul contractului; - senzorul de vânt cerut la stradă lipsă - obiectul contractului l-a format un singur receptor de vânt, ce s-a montat la parasolarul Solar Maxi și la parasolarul din stradă nu s-a comandat; - timpi de reacție extraordinar de lungi între două comenzi, peste 15 minute - la fața locului, după terminarea montării, s-a calibrat telecomanda și s-a remediat problema, ceea ce reclamanta a refuzat să fie consemnat în procesul-verbal; 3) Parasolarul 2 (parasolarul Solar Eco) - prea lung, necesită refacere
- concluziile sale au fost același ca și la obiecțiunile formulate cu privire la parasolarul Solar Maxi de la pct.1, și anume că ea a respectat dimensiunile stipulate în contract, respectiv 5700 mm lățime x 3000 mm deschiderea brațelor.
La data de 25.05.2007, pe lângă montarea parasolarelor comandate de către reclamantă, reprezentanții săi au montat 90 mp de stofă parasolar Sattler pe un parasolar „în două ape” existent la locația respectivă, produs ce nu a fost achiziționat de la ea și pentru funcționalitatea căruia ea nu este răspunzătoare.
Constatând obiecțiunile reclamantei, care exced cadrul contractual, pentru a dovedi respect față de client și pentru o colaborare fructuoasă pe viitor, reprezentanții săi au fost de acord cu încercarea reconfigurării parasolarelor conform cerințelor ulterioare ale reclamantei (chiar dacă acestea contravin celor stipulate în contract și în unele cazuri chiar exced cadrul contractual), sens în care la data de 02.08.2007 reprezentanții săi s-au prezentat la Clubul Diesel, unde s-au executat lucrările menționate în procesul-verbal de recepție din 02.08.2007, marea parte a lucrărilor efectuându-se la parasolarul din fața localului, "în două ape", produs ce nu a format obiectul contractului și cu privire la care ea nu avea nicio obligație. În acel moment, toate produsele comandate, livrate și montate reclamantei în baza contractului de execuție nr.28/2007 au funcționat conform destinației.
Așa cum rezultă și din acțiunea reclamantei, prima nemulțumire a acesteia, care poate fi catalogată drept o reclamație, a fost formulată la data de 19.09.2007, reclamație prin care s-a semnalat nefuncționalitatea parasolarului "în două ape" de pe terasa mare din fața localului, produs ce nu face obiectul contractului, drept pentru care ea nu avea nicio obligație de remediere.
Din nou, la datele de 03.10.2007 și 23.04.2008 reclamanta a încearcat să-i determine pe reprezentanții săi să execute lucrări de remediere în garanție a parasolarului "în două ape", pe care ea a montat doar pânza Sattler - 90 mp, iar pentru partea mecanică nu răspunde.
Raportat la reclamațiile mai sus menționate formulate de reclamantă, întrucât s-au semnalat deficiențe minore și la funcționalitatea produselor ce formează obiectul contractului din speță, pentru care sunt aplicabile lucrări în garanție, ea a transmis reclamantei în două rânduri (la data de 27.06.2008, ora 16:51 și 30.06.2008, ora 11:51), prin mail, un deviz de lucrări, respectiv un program de lucru, prin care a adus la cunoștința acesteia disponibilitatea sa de a înlătura deficiențele semnalate, respectiv modalitatea acestei proceduri raportat la fiecare produs în parte (produs ce formează obiectul contractului, respectiv produs ce excede cadrului contractual).
În acest sens, la data de 07.07.2008 reprezentanții săi s-au prezentat în Cluj-N., la Clubul Diesel, unde reprezentantul reclamantei le-a interzis accesul în local și implicit executarea lucrărilor propuse prin devizul comunicat prin mail la data de 27.06.2008, susținând că ori execută toate lucrările în regim de garanție, cu alte cuvinte cu titlu gratuit, ori nu au acces în incintă. Reprezentanții săi au refuzat executarea totală a lucrărilor menționate în deviz în regim de garanție, întrucât, așa cum s-a mai precizat, s-a pus problema reparării unor defecțiuni la parasolarul în două ape - pct.7 din deviz, produs ce nu formează obiectul contractului și nu este produsul său. Reprezentantul reclamantei a interzis accesul personalului calificat din cadrul său, refuzând semnarea oricărei înscris care să confirme prezența lor la Clubul Diesel din Cluj-N. în data de 07.07.2008. Văzând refuzul categoric al reprezentantului reclamantei de a permite accesul reprezentanților săi în vederea remedierii deficiențelor conform devizului din data de 27.06.2008, aceștia din urmă au fost nevoiți să părăsească mun. Cluj-N..
Discuțiile s-au reluat la sfârșitul anului 2009, când reprezentantul reclamantei și-a revizuit (aparent) comportamentul fală de reprezentanții săi. Astfel, la data de 18.01.2010 ea a emis prin mail un nou deviz de reparație, prin care, în ciuda faptului că a beneficiat de un tratament imoral la data de 07.07.2008 și a expirat și perioada de garanție, a manifestat voința de a repara deficiențele apărute la produsele ce formează obiectul contractului în regim de garanție, excepție făcând parasolarul de la terasa exterioară în două ape, pentru funcționalitatea căruia nu este responsabilă.
Așa cum rezultă din cuprinsul devizului din 18.01.2010, executarea lucrărilor se putea desfășura în două etape: demontarea produselor în a patra săptămână a anului 2010 și remontarea produselor în termen de 30 de zile de la data demontării. Așa cum rezultă din procesul-verbal din 25.01.2010, reprezentanții săi s-au prezentat la Clubul Diesel din mun. Cluj-N. și au executat prima etapă a lucrărilor evidențiate în devizul din 18.01.2010. În termenul prevăzut în devizul de lucrări din 18.01.2010 reprezentanții săi s-au prezentat din nou la Clubul Diesel din mun. Cluj-N. pentru etapa a doua a lucrărilor, însă din nou reprezentantul reclamantei a formulat pretenții și cu privire la executarea lucrărilor de reparații în regim de garanție la parasolarul în două ape, lucru refuzat în mod categoric de reprezentantul său, motiv pentru care întreaga echipă tehnică a fost dată afară din local, fiind nevoită să lase produsele reparate nemontate și de la acea dată s-a întrerupt orice relație între cele două societăți.
În concluzie, neexecutarea lucrărilor în regim de garanție cu privire la produsele ce formează obiectul convenției din speță se datorează conduitei culpabile a reclamantei, care în repetate rânduri a pretins mai mult decât i se cuvenea, iar la refuzul său justificat s-a opus în totalitate executării lucrărilor.
În ceea ce privește capătul de cerere nr.2 din acțiune,pârâta a arătat că, în primul rând, raportat la culpa exclusivă a reclamantei în executarea contractului în litigiu, se impune respingerea acestuia. În al doilea rând, conform art.1085 C. civ. debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute la facerea contractului. Așa cum rezultă din contractul încheiat între părți, clauză penală de despăgubire nu a fost stipulată, astfel că ceea ce urmează a se analiza în speță este strict raportat la împrejurarea dacă ea putea să prevadă sau nu în momentul încheierii contractului crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei cu titlu de beneficiu nerealizat în cazul neexecutării sau executării culpabile a contractului.
Răspunsul la această întrebare este dat, în primă fază, de încheierea contractelor în ordine cronologică. Astfel, contractul de livrare și execuție nr.28 s-a încheiat între părți la data de 24.04.2007, dată la care manifestarea de voință reclamantei de a încheia cele două contracte invocate, respectiv contractele de prestări servicii nr.13/05.03.2008 și nr.14/14.02.2009 nici nu era născută, condiții în care ea nu avea cum să prevadă la încheierea contractului, în anul 2007, ca în cazul neexecutării sau executării culpabile a acestuia se va crea un prejudiciu în patrimoniul reclamantei cu titlu de beneficiu nerealizat, beneficiu urmărit prin încheierea celor două acte juridice cu titlu oneros.
Nu în ultimul rând, reclamanta evită în mod intenționat să precizeze identitatea părții contractante în cele două convenții invocate, întrucât în momentul prezentării celor două contracte va ieși la iveală viclenia reclamantei, respectiv faptul că acesta încearcă să mascheze două raporturi juridice nereale sub puterea celor două contracte încheiate între două societăți comerciale, al căror asociat este una și aceeași persoană fizică.
În drept, au fost invocate prevederile legale mai sus menționate, precum și disp. art.115. art.274 c.p.c.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la filele 109 - 113 din dosar, reclamanta a arătat că în ceea ce privește prejudiciul nerealizat culpa îi aparține pârâtei care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, aceasteia revenindu-i, prin urmare, obligația de a-l repara. Beneficiul nerealizat este un prejudiciu care în speță este cert și nereparat. Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară. Art.1085 C. civ., invocat de către pârâtă în susținerile sale, spune mai mult decât a reprodus pârâta, și anume că în situația în care neîndeplinirea obligației provine din dolul său, debitorul răspunde și de daunele-interese care nu au fost prevăzute sau care nu au putut fi prevăzute la încheierea contractului. Prin urmare, și raportat la acest text de lege, pârâta poate fi obligată la repararea prejudiciului nerealizat.
Prin precizarea de acțiune depusă în ședința publică din 08.02.2013 reclamanta a arătat că în ceea ce privește cuantumul pagubei efectiv suferite, acesta este în cuantum de_ lei (TVA inclus), conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert tehnic ing. F. M. E..
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul (filele 125 - 132, 135 - 138, 165 - 168), proba testimonială martorii C. I. C., C. E., Jakab Sabolcs, K. M., G. L., S. M. (filele 177 - 185), precum și proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, fiind întocmit în acest sens de către exp. tehnic judiciar F. M. E. raportul de expertiză depus la filele 209 – 218 din dosar).
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform înscrisurilor existente la filele 23 - 27 din dosar între părți a fost încheiat contractul de livrare și execuție nr.28/24.04.2007, în temeiul căruia pârâta, în calitate de furnizor și executant, s-a obligat să livreze și să monteze în favoarea reclamantei, în calitate de beneficiar, următoarele produse - prezentate în anexa ce face parte integrantă din acest contract: 2 parasolare Solar Eco, acționate electric, fără inscripționare; 1 parasolar Solar Maxi, acționat electric, fără inscripționare; 90 mp stofă parasolar Sattler pentru schimb pânză la două parasolare existente, fără inscripționare; 4 receptoare radio Universal RTS, la parasolarele existente și parasolarele Solar Eco; 1 senzor de vânt Eolis RTS, pentru comandă vânt la cele două motoare existente; 2 telecomenzi Telis 4 RTS cu reducere suplimentară și montaj. Valoarea totală a produselor și lucrărilor de montare a fost stabilită la suma de 5700 euro + TVA.
Potrivit art.7 lit.a, b și d din contractul în discuție, pârâta și-a asumat următoarele obligații: a) să livreze produsele ce fac obiectul contractului în condiții de calitate, conform anexei la contract; b) să monteze produsele până la data expirării termenului prevăzut la art.3, precum și să remedieze eventualele defecțiuni sau neconcordanțe ce intervin din culpa sa; d) să asigure intervențiile în perioada de garanție, în max. 72 ore de la semnalarea lor în scris de către beneficiar (prin fax sau e-mail și telefonic).
De asemenea, în cuprinsul art.13 din același contract s-a stipulat că termenul de garanție pentru sistemele de umbrire este de 24 luni, atât pentru funcționare, cât și pentru montare, iar pentru rezistența culorii stofei parasolarului este de 5 ani, în cazul utilizării conform instructajului efectuat de către furnizor și curge de la data semnării de către ambele părți a procesului-verbal de recepție.
Procesul-verbal de recepție a lucrării a fost încheiat la data de 25.05.2007, în cuprinsul acestuia fiind menționate următoarele nereguli cu privire la parasolarele solicitate: Parasolar 1: deschiderea este insuficientă (nu se închide cât a cerut clientul); Parasolar 3: timpi de reacție extraordinar de lungi intre două comenzi, peste 15 minute; lățimea sub dimensiunea cerută; lipsă acoperiș protecție; senzorul de vânt cerut la stradă lipsă; Parasolar 2: prea lung, necesită refacere (fila 28).
Ulterior datei recepției lucrării reclamanta a sesizat pârâtei în repetate rânduri existența mai multor defecțiuni și vicii de funcționare în ceea ce privește parasolarele furnizate și montate de către aceasta (și anume cele două parasolare Solar Eco și parasolarul Solar Maxi), precum și în ceea ce privește parasolarul „în două ape” existent pe terasa de la stradă a localului reclamantei (pentru care pârâta a furnizat doar stofa Sattler necesară pentru înlocuire și a executat operațiunea de montare a acesteia) - aspecte ce rezultă din corespondența purtată între părți (conform adreselor și e-mail-urilor existente la dosar).
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în prezenta cauză de către expert F. M. E., în urma verificărilor efectuate la lucrările executate de către pârâtă în temeiul contractului în litigiu s-au constatat următoarele deficiente: 1) parasolarul de la stradă - pânza este deteriorată pe ½ parte, această deficiență fiind datorată unei defecțiuni de montaj; senzorul de vânt nu funcționează, fiind necesară înlocuirea acestuia; 2) parasolarul din curte Solar Maxi - pânza este deteriorată pe porțiunea de mijloc, respectiv pe zona de rulare, în opinia expertei această deficiență fiind provocată de o defecțiune a rolei de pe bara de rulare a pânzei; 3) cele două parasolarele din curte Solar Eco - parasolarele mici nu funcționează; la parasolarul din partea stângă brațele structurii metalice au căzut la pământ; este necesară înlocuirea integrală a acestora.
Valoarea totală a lucrărilor necesare în vederea remedierii tuturor defecțiunilor mai sus menționate a fost stabilită de către expert la suma de_ lei, iar în cuprinsul cap.III pct.III/4 din raportul de expertiză aceasta a enumerat lucrările de reparație ce se impun în vederea înlăturării acestor defecțiuni.
Referitor la obiecțiunile formulate de către pârâtă cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară în discuție, instanța reține că acestea au fost depuse după încheierea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare, astfel că nu pot fi luate în considerare. De asemenea, și cererea de recuzare a expertului formulată odată cu obiecțiunile la raportul de expertiză este lipsită de relevanță, pe de o parte, întrucât a fost depusă după reținerea cauzei în pronunțare, iar, pe de altă parte, aceasta era oricum tardivă raportat la disp. art.204 alin.2 C. proc. civ.
În ceea ce privește deficiențele constatate de către expert, din cuprinsul motivării în fapt a întâmpinării reiese că pârâta nu a contestat în esență existența acestora, invocând în schimb culpa reclamantei cu privire la faptul că acestea nu au fost remediate până în prezent, culpă constând în aceea că reclamanta nu i-ar fi permis să repare cele trei parasolare ce au făcut obiectul contractului (ale căror defecțiuni, conform propriilor susțineri, fac parte dintre cele ce se impun a fi remediate în regim de garanție) decât dacă ar fi reparat, de asemenea, în regim de garanție și defecțiunile semnalate la parasolarul „în două ape”, de la . opinia sa, nu se justifică, întrucât acest parasolar nu a făcut obiectul contractului încheiat între părți.
Instanța consideră însă că această apărare a pârâtei este nefondată, având în vedere că, astfel cum reiese din anexa la contractul de execuție lucrări în litigiu, precum și din oferta de preț întocmită de către pârâtă cu privire la lucrările solicitate de reclamantă (fila 55), obligațiile asumate de către pârâtă cu privire la parasolarul „în două ape” au fost atât furnizarea stofei Sattler necesară pentru înlocuirea stofei anterioare (90 mp, cu caracteristicile menționate la pct.II din anexa în discuție), cât și executarea lucrării de înlocuire a pânzei la acest parasolar. De altfel, în cuprinsul întâmpinării (fila 92, paragraful 4) pârâta a recunoscut în mod explicit faptul că a montat pânza Sattler, în suprafață de 90 mp, la parasolarul „în două ape” al reclamantei.
Or, conform raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză, deteriorarea pânzei de la parasolarul în discuție (pe o suprafață de ½ parte), constatată la data efectuării expertizei, s-a datorat montajului defectuos, iar nu structurii metalice a acestuia.
Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, instanța apreciază că în speță se impune concluzia în sensul că defecțiunile existente la parasolarele aparținând reclamantei au fost cauzate de montarea lor defectuoasă de către anjajații pârâtei, fiind evidentă astfel neîndeplinirea corespunzătoare de către pârâtă a obligațiilor asumate prin convenția încheiată cu partea adversă.
Ca atare, ținând cont și de prezumția de culpă instituită de disp. art.1082 C. civ. în sarcina debitorului în cazul neîndeplinirii corespunzătoare a unei obligații contractuale, de faptul că în speță pârâta nu a făcut dovada existenței vreunei împrejurări de natură înlăture această prezumție de culpă, de prejudiciul cauzat astfel reclamantei, precum și raportul de cauzalitate existent între acestea, instanța consideră ca fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtei.
Cât privește întinderea prejudiciului suferit de reclamantă, raportat la disp. art.1085 și 1086 C. civ. - din a căror interpretare rezultă că debitorul este ținut să repare doar prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului (atunci când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său) și, totodată, doar prejudiciul cauzat în mod direct prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligației contractuale (adică doar acele daune care reprezintă o consecință directă și necesară a neexecutării obligației) - instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate doar în parte, respectiv în ceea ce privește petitul nr.1 din cererea introductivă, astfel cum a fost acesta precizat în mod succesiv - petit care vizează repararea pagubei efectiv suferite de reclamantă, în principal, în mod direct, în natură, prin executarea de către pârâtă a lucrărilor necesare pentru repararea defecțiunilor existente la cele trei parasolare în litigiu, astfel cum au fost acestea indicate în cuprinsul raportului de expertiză judiciară, iar, în subsidiar, prin echivalent, respectiv prin obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea acestor lucrări.
Cât privește însă suma de 7130 euro, raportat la disp. art.1085 C. civ. - potrivit cărora debitorul este ținut să repare doar prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, atunci când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său - instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate sub acest aspect, întrucât, pe de o parte, raportat la data încheierii de către reclamantă a celor două contracte de prestării servicii (respectiv nr.13/05.03.2008 și nr.14/14.02.2009) prejudiciul constând în folosul nerealizat pe care reclamanta l-ar fi obținut din derularea celor contracte nu poate fi considerat drept unul previzibil pentru pârâtă la data încheierii contractul de livrare și execuție în litigiu, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada existenței unei intenții dolosive din partea pârâtei în ceea ce privește executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale (ci, dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a încercat inițial să remedieze deficiențele de funcționare constatate la parasolarele în litigiu, ulterior însă între părți ivindu-se un diferend legat de executarea sau nu în regim de garanție și a reparațiilor necesare la parasolarul „în două ape”, care a condus la declanșarea prezentului litigiu).
Ca atare, pentru aceste considerente, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei totale de 7130 euro, cu titlu de folos nerealizat, ca neîntemeiat.
Ținând cont și de disp. art.274 și art.276 C. proc. civ., de taxa judiciară de timbru și timbluj judiciar achitate de către reclamantă, precum și de chitanțele privind plata onorariului pentru expert (filele 198 și 205), instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2941 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 1436,18 lei - taxă judiciară de timbru, 5,3 lei - timbru judiciar, iar 1500 lei - onorariu expert); cât privește onorariul avocațial solicitat de reclamantă, având în vedere inexistența la dosar a vreunui înscris în dovedirea efectuării unei astfel de cheltuieli, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Totodată, având în vedere onorariul final pentru expert, în cuantum de 2200 lei, încuviințat în ședința publică din 23.11.2012, precum și împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada achitării părții din acest onorariu stabilite în sarcina sa, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către expert F. M. E. a sumei de 700 lei, cu titlu de onorariu expert
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. B. CONSTRUCTION S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta S.C. Z. P. S.R.L., cu sediul în ., jud. Harghita.
Obligă pârâta să efectueze următoarele lucrări și reparații cu privire la parasolarele ce au făcut obiectul contractului de livrare și execuție nr.28/24.04.2007 încheiat între părți: înlocuirea totală a celor două parasolare “Solar Eco”, repararea sistemului de acționare cu înlocuire ax (tambur rulare) și înlocuirea pânzei la parasolarul “Solar Maxi”, înlocuirea pânzei pe ½ parte la parasolarul în două ape de la stradă, înlocuirea brațelor scheletului metalic la parasolarul în două ape de la stradă (4 buc), precum și înlocuirea senzorului de vânt (1 buc), iar în caz contrar obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor ce se impun a fi efectuate în vederea remedierii deficiențelor de funcționare a parasolarelor mai sus menționate, conform devizului financiar întocmit de către expert tehnic judiciar F. M. E. în cuprinsul raportului de expertiză judiciară în specialitatea construcții întocmit în prezenta cauză.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei totale de 7130 euro, cu titlu de folos nerealizat, ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2941 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 1436,18 lei - taxă judiciară de timbru, 5,3 lei - timbru judiciar, iar 1500 lei - onorariu expert).
Obligă pârâta la plata către expert F. M. E. a sumei de 700 lei, cu titlu de onorariu expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2013.
P. GREFIER
D. G. R. F. C.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9110/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|