Pretenţii. Sentința nr. 5225/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5225/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 16038/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5225/2013

Ședința publică de la 18 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. F.

GREFIER: D. R. F.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta E. E. LUTERANA R. și chemata în garanție .-REASIGURARE SA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta lipsă av. J. M. în substituirea av. I. T. F., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la 25.02.2013 s-a depus de către chemata în garanție dosarul de daune EJ_, după care:

Reprezentanta reclamantului solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de dosarul de daună depus.

Instanța respinge cererea de amânare ca neîntemeiată, dosarul de daune nefiind voluminos poate fi studiat, astfel încât lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei răspunde pentru reclamanta lipsă av. J. M. în substituirea av. I. T. F., lipsă fiind restul părților.

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte probe de propus în afară de proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în baza dispozițiilor art. 167 din codul de procedură civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.07.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. A. A. SERVICE S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2658, 04 lei și reprezentând reparații efectuate autovehiculului proprietatea pârâtei și neachitate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma unui eveniment rutier, autoturismul pârâtei, marca Opel Astra H, cu nr. de înmatriculare_ a necesitat reparații care au fost efectuate de ea, conform devizului nr. EJCJ0557/2 din data de 24.05.2011 în valoare de 2658, 04 lei. Reclamanta a mai arătat că societatea de asigurări a informat-o prin intermediul poștei electronice la data de 24.06.2011 că refuză plata reparațiilor efectuate. Totodată, reclamanta a arătat că potrivit art. 6.4. din Contractul de reparație nr. 390 din data de 28.04.2011, însușit și semnat de către reprezentantul pârâtei „în situația în care plata reparațiilor urmează să fie făcută de către o societate de asigurare în baza unui contract de asigurare, iar aceasta refuză plata, clientul se obligă să plătească el însuți contravaloarea reparațiilor efectuate”.

În final, reclamanta a arătat că și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile care i-au revenit conform Contractului de reparație nr. 390 din 28.04.2011, autoturismul fiind predat pârâtei cu avariile remediate, aceasta declarându-se mulțumită de calitatea și serviciile efectuate, procesul-verbal de predare primire nr. 351/13.05.2011 fiind semnat fără obiecțiuni.

În drept cererea a fost întemeiată pe prev. art. 969, 1073 din Codul civil, art. 112 și urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: calcul reparație dosar de daună EJCJ0557/2 (f. 4), proces-verbal de predare primire (f. 5), contract de reparație nr. 390 din 28.04.2011 (f. 6), carte de identitate și certificat de înmatriculare (f. 7), împuternicire (f. 8), invitație la conciliere (f. 10-11), proces-verbal (f. 12).

Acțiunea a fost legal timbrată cu 223, 64 lei taxă de timbru și 3 lei timbre judiciare (f. 15).

La data de 26.10.2012 pârâta E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. În motivare pârâta a arătat că la 22.04.2011 autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, condus de angajatul său, F. Jozsef A., a fost lovit din spate și avariat de un autoturism marca Dacia 1300. S-a arătat că cei doi conducători auto au optat pentru soluționarea accidentului pe cale amiabilă, în acest sens întocmind un formular de constatare pe cale amiabilă după care s-au deplasat la S.C. E. SA – Agenția Cluj, societatea de asigurare unde persoana responsabilă de producerea accidentului avea încheiată polița de asigurare RCA, în vederea deschiderii dosarului de daune. Acolo au fost depuse toate actele solicitate și au fost îndeplinite toate formalitățile necesare, fiind îndrumată la S.C. A. A. SERVICE SRL pentru efectuarea reparațiilor necesare.

La data de 26.11.2012 pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. (f. 24-25) în calitate de societate de asigurare unde persoana vinovată de producerea evenimentului rutier din data de 22.04.2011 avea încheiată polița de asigurare RCA pentru ca în situația în care va fi obligată la plata contravalorii reparațiilor necesare autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, chematul în garanție să fie obligat să o despăgubească corespunzător.

În motivarea în fapt a cererii pârâta a arătat că persoana vinovată de producerea accidentului avea încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA) la S.C. E. S.A., unde s-a deschis dosar de daună. S-a arătat că au fost depuse actele solicitate și au fost îndeplinite formalitățile necesare.

În drept, pârâta a invocat prev. art. 60 Cod procedură civilă.

Cererea de chemare în garanție a fost legal timbrată (f. 31).

Chemata în garanție nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.

În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul pârâtei (f. 21).

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 22.04.2011, numitul P. M. C. a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ având asigurare obligatorie de răspundere civilă la S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. (nr. ./16/H16/DV seria_), ocazie cu care a avariat autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, aparținând pârâtei.

Din constatarea amiabilă de accident, rezultă culpa exclusivă a numitului P. M. C. în producerea accidentului și pe baza documentelor poliției, constatărilor efectuate la organele de specialitate ale chematei în garanție (proces-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule) s-a deschis dosarul de daună nr. EJ00110787.

În vederea efectuării reparațiilor la autoturism pârâta s-a adresat reclamantei, fiind încheiat contractul de reparație nr. 390 din 28.04.2011 (fila 6). După efectuarea reparațiilor reclamanta a emis devizul nr. EJCJ0557/2 din 24.05.2011, în valoare de 2658, 04 lei (fila 4). La data de 13.05.2011 pârâta a preluat autoturismul de la reclamantă fiind încheiat procesul-verbal de predare-primire (fila 5), conform căruia autoturismul a fost ridicat de către pârâtă în stare de funcționare.

În situația în care una dintre părțile unui contract nu-și execută obligația, cealaltă parte are mai multe posibilități, printre care și aceea de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației asumate, conform art. 1073 C.civ.

Instanța arată că în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații - iar pârâta în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevăd disp. art. 129 alin.1 teza finală C. proc. civ. - instanța reține că pârâta nu și-a respectat obligațiile sale constând în achitarea sumei de bani reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate de reclamantă autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_ . Astfel, instanța reține că prin contractul de reparație nr. 390/28.04.2011 pârâta și-a asumat obligația ca în situația în care plata reparațiilor urmează să fie făcută de către o societate de asigurare în baza unui contract de asigurare, iar aceasta refuză plata, clientul se obligă să plătească el însuși contravaloarea reparațiilor efectuate (fila 6 verso). Pârâta a recunoscut (răspuns întrebarea 3 interogatoriu – fila 21) că reparațiile au fost efectuate corespunzător de către societatea reclamantă.

Față de considerentele mai sus expuse, și de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante și având în vedere între părți a existat un acord de voință valabil încheiat în baza principiului consensualismului, dovada acestuia fiind făcută de către reclamantă, instanța apreciază că, pretențiile reclamanților sunt în mod evident întemeiate.

Prin urmare instanța va obliga pârâta la plata sumei de 2658, 04 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate de către reclamantă autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_ .

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. formulată de către pârâta E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ instanța reține că potrivit art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Astfel instanța reține că autoturismul condus de către numitul P. M. C. avea încheiată la S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA RO/16/H16/DV seria_, valabilă la data producerii accidentului. Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 „Asiguratorul acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, fata de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Despăgubirile se acorda indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât și în timpul staționarii. Despăgubirile se plătesc și pentru pagubele produse de existenta sau funcționarea instalațiilor montate pe autovehicule, precum și pentru pagubele produse de remorci ori atașe.”

Pentru aceste considerente instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. să plătească pârâtei E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ suma de 2658, 04 lei.

Pentru aceste considerente în baza art. 1073 din Codul civil, instanța va admite acțiunea civilă formulată de reclamantă și va obliga pârâta să-i plătească suma de 2658, 04 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate de către reclamantă autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_ .

De asemenea, în baza art. art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă și art. 49 din Legea nr. 136/1995 va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ suma de 2658, 04 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. A. SERVICE S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ, cu sediul în Cluj-N., ., nr. 1, jud. Cluj și în consecință:

Obligă pârâta E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ să plătească reclamantei suma de 2658, 04 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate autoturismului proprietatea pârâtei.

Admite cererea de chemare în garanție a S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, .. 10, clădirea Global City Business Park – Clădirea O23, . formulată de pârâta E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ și în consecință:

Obligă chemata în garanție S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. să plătească pârâtei E. EVANGHELICĂ LUTERANĂ ROMÂNĂ suma de 2658, 04 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 18.03.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCDELIA R. F.

Red.Dact/MCF/5 ex/17.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5225/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA