Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 15748/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE S. C.
Grefier R. Z.
Pe rol este pronunțarea asupra cererii formulată de petentul B. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 iunie 2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 04.07.2012 sub dosar nr._, petentul B. V., a solicitat instanței, să dispună, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Cluj, în principal,anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 07.06.2012, comunicat petentului la data de 02.07.2012, anularea măsurii de sancționare cu 6 puncte si amendă în valoare de 630 lei și restituirea sumei de 315 lei achitată cu titlu de amendă către bugetul local, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate măsura avertisment și restituirea sumei de 315 RON achitata cu titlu de amendă.
În motivare, petentul a menționat că la data de 07.06.2012, la ora 3.45 conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, pe DN1 E 60 pe direcția Gilau-Cluj-N. și, apropiindu-se de de sensul giratoriu din loc.Floresti, rula cu o viteza mai mica decât cea menționată în procesul verbal de constatare a contravenției, arătând că nu putea sa intre in sensul giratoriu cu viteza de 94 km/h.
În probațiune, petentul a depus copia procesului verbal de contravenție nr._/07.06.2012, chitanța nr._/03.07.2012, prin care a achitat jumătate din cuantumul amenzii stabilite, solicitând totodată solicit încuviințarea probei cu martori și obligarea intimatului să depună la dosarul cauzei planșele foto realizate de aparatul radar, certificatul de omologare și buletinul de verificare metrologică a acestuia.
În drept a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, Regulamentul de Aplicare a O.U.G. 195/2002.
Intimatul IPJ Cluj a formulat întâmpinare (fila 15) prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ._/07.06.2012 încheiat de IPJ Cluj-Sectia 6 P. Rurala Floresti, ca fiind legal și temeinic.
În probațiune intimatul a depus certificatul aprobare de model a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a acestuia, fila din registru radar, planșe foto radar și istoricul contravențional al petentului.
Analizând probele administrate, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . AP_/07.06.2012 încheiat de IPJ Cluj-Sectia 6 P. Rurala Floresti, petentul B. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum 630 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 108/1/d/3 din OUG nr. 195/2002. S-a reținut în sarcina sa că în data de 07.06.2012 ora 03:45 pe DN E60, în loc. Florești, a condus auto marca Ford cu nr. de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 94 km/h.
Petentul a refuzat să semneze procesul verbal, în cuprinsul căruia s-a consemnat că nu face obiecții.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și ale art. 105 din O.U.G. nr.195/2002, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit art. 108 alin.1 pct. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, savarsirea de catre conducatorul de autovehicul a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de 6 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte puncte de penalizare, pentru depasirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În plan probatoriu, din planșele foto depuse la dosarul cauzei (filele 18-19) nu se poate identifica numărul de înmatriculare al vehiculului surprins în clișee cu viteza de 94 km/h, astfel încât instanța va retine ca intimata nu a făcut dovada faptului ca vehiculul condus de petent era unul si același cu cel surprins in clișeele foto dezvoltând viteza pentru care a fost sancționat contravențional petentul,iar constatarea faptei contravenționale de depășire a vitezei legale, reținută în sarcina petentului, s-a efectuat cu nerespetarea dispozițiilor art 3.5.1. din ORDINUL nr. 301 din 23 noiembrie 2005, privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05, care impun ca înregistrările efectuate sa cuprindă data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
În acest context,față de dispozițiile legale menționate anterior,instanța reține că există un dubiu cu privire la identitatea dintre autoturismul condus de petent și cel surprins în imagini,dubiu care profită petentului și va dispune anularea procesului verbal.
In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatului la restituirea sumei de 315 lei achitată cu titlu de amendă, instanța o va respinge intrucat petentul nu a facut dovada achitarii acestei sume in contul intimatului. Astfel, din chitanta . nr._/03.07.2012 (fila 7), rezulta ca plata sumei a fost efectuata la Consiliul local al ., jud. M., iar alte dovezi, din care sa rezulte ca aceasta suma ar fi fost virata in contul intimatului – de la care se solicita restituirea - nu au fost administrate.
Pentru considerentele reținute mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea conform dispozitivului hotărârii și reține că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de petentul B. V. cu domiciliul în loc.V. de Jos . jud.Maramureș în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ cu sediul în mun. Cluj-N. . jud. Cluj.
Anulează procesul verbal . nr._/07.06.2012.
Respinge cererea privind obligarea intimatului la restituirea sumei de 315 lei reprezentând amenda achitată în temeiul procesului verbal . nr._/07.06.2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi,25.06.2013.
Președinte Grefier
C. S. R. Z.
în concediu de odihnă,
semnează grefier sef secție civilă,
O. I. M.
R.Z. 28 Iunie 2013
Red./Tehnored. C.S.-jud./13.08.2013
4 Exemplare-2 ex. se comunica părților
← Somaţie de plată. Hotărâre din 25-02-2013, Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 8134/2013. Judecătoria... → |
---|