Pretenţii. Sentința nr. 6869/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6869/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 27535/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6869/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013
Instanța constituită din:
P.: M. C. F.
GREFIER: D. R. F.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta S.C. DEPLHI E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta .., având ca obiect pretenții.
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea hotărârii, pentru data de azi, în aceeași compunere hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, reclamanta S.C. DEPLHI E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta .. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 8.430, 02 ron suma ce reprezintă contravaloarea debitului principal, dobânda legala calculata de la scadenta facturilor si pana la achitarea integrala, 1.00 ron, reprezentând valoare daune aduse de către debitoare produselor comercializate, publicarea hotărârii judecătorești pronunțata, pe cheltuiala paratei, într-un ziar local, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a avut cu pârâta relații comerciale în urma cărora au fost emise in mod legal, facturile fiscale nr. 1788/26.01.2011, 1728/16.12.2010, 1852/01.03.2011, 1916/01.04.2011, 1832/17.02.2011, 2063/11.07.2011, 1718/14.12.2010 in cuantum de_,30 si achitate parțial pana la concurenta sumei de 8430.02 lei.
A menționat reclamanta că facturile fiscale au fost recunoscute si acceptate la plata de către ., prin semnare, cât si prin faptul ca nu au fost contestate și, cu toate acestea pârâta a refuzat la plata suma sus menționata invocând ca produsele comercializate nu corespund din punct de vedere calitativ, afirmație ce nu a fost si nici nu va putea fi dovedita, din lipsa de probe. In consecință reclamanta a arătat că solicită plata sumei de 1.00 ron reprezentând valoarea prejudiciului adus imaginii produselor pe care le comercializează. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la publicarea hotărârii pronunțata in acest dosar, ca urmare a faptului ca nu si-a susținut prin probe afirmațiile cu privire la calitatea produselor pe care i le-a furnizat.
În final reclamanta a arătat că a fost îndeplinita procedura prevăzuta de art. 720 indice 1 Cod de procedura civila, fiind transmisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire pe adresa debitoarei convocarea la conciliere directa pentru data de 24.10.2012. La data stabilita pentru concilierea directa s-a constatat faptul ca debitoarea, deși legal convocata, nu a fost prezenta.
In drept, reclamanta a invocat prev. art. 46 Cod Comercial, art. 969 - 970, art. 1073, art. 1082 din Codul Civil, art. 112-114 și art. 172-214 Codul de Procedura Civila.
În dovedirea cererii s-au depus în copie următoarele înscrisuri: convocare la conciliere (f. 4-7), fișa client (f. 8), facturile fiscale nr. 1788/26.01.2011, 1728/16.12.2010, 1852/01.03.2011, 1916/01.04.2011, 1832/17.02.2011, 2063/11.07.2011, 1718/14.12.2010 (f. 9-15).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 630, 8 lei (f. 21) și timbru judiciar în valoare de 3 lei (f. 20).
La data de 18.01.2013 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată (f. 26 – 30).
În motivarea în fapt a întâmpinării pârâta a arătat că este adevărat faptul că între părți s-au derulat anumite raporturi juridice de natură comercială, aspect subliniat de către reclamanta si pe care nu îl contestă, ambele părți fiind autorizate să desfășoare activități comerciale. A susținut pârâta că, în cursul anilor 2010 pana in iulie 2011 a cumpărat marfă de la S.C. D. E. S.R.L. în scopul revânzării ei către clienți finali, acționând apoi ca un revânzător în raporturile cu aceștia.
Pârâta a mai susținut că este falsă susținerea reclamantei ca debitul total de 38.319, 30 lei, cu rest de 8.430, 02 lei nu a fost contestat, întrucât reclamanta a promovat, anterior prezentei, o cerere pentru emiterea unei somații de plata, aflata pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._/211/2012, cerere care a fost contestata, fiind respinsa. De asemenea, pârâta a arătat că între părți au existat numeroase discuții pentru reglementarea situației, fiind determinate, în esența, de faptul ca a luat decizia de a sista colaborarea cu reclamanta, încetând sa mai deruleze operațiuni de revânzare a mărfii achiziționate de la aceasta.
Pârâta a arătat că contesă nu atât debitul solicitat, cat temeiul justificativ al pretențiilor raportat la documentele contabile indicate în acțiune, între părți existând nete discrepanțe în ceea ce privește realizarea evidențierii plaților efectuate către reclamanta, corelat cu modul greșit prin care aceasta a evidențiat în actele contabile evidenta stingerii obligații. Astfel încât, in situația în care prezenta acțiune s-ar finaliza, ipotetic, in modul solicitat de către reclamanta, in temeiul scriptelor indicate, ar avea neplăcuta descoperire ca pentru debitele din facturile indicate in cauza sumele sa fie achitate repetitive si totuși sa apară sold restant.
Față de scriptele depuse in probațiune la dosarul cauzei de către reclamanta în susținerea pretențiilor sale, pârâta a arătat că factura nr. 1832/17.02.2011 în valoare de 956, 39 lei a fost achitată, conform OP nr. 760 din 06.07.2011, factura nr. 2063/11.07.2011, în valoare de 460, 02 lei a fost achitată conform OP nr. 765 din 12.07.2011, factura nr. 1852 /2011, în valoare de 3822, 09 lei a fost achitată parțial cu 2 plați: OP nr. 727 din 20.12.2011 (1000 lei) si OP nr. 851 din 06.01.2012 ( 1000 lei ) rest de plată de 1822, 09 lei, debit contestat anterior pentru marfă pe stoc, factura nr. 1728/2010, în valoare de 7364, 19 lei, achitată cu OP 861/14.02.2012 - 3000 lei si OP nr. 937 din 01.10.2012 in suma de 3753, 46, Factura nr. 1788/2011, in valoare de_, 54 lei, achitat cu OP nr. 937 din 01.10.2012, iar factura nr. 1718/2010, in valoare de 9336, 82 lei, a fost achitată integral cu OP 760 din 06.06.2011.
Totodată, pârâta a arătat că a efectuat mai multe plăți către reclamanta, însă aceasta continua sa îi solicite efectuarea altor plați, când in evidenta sa contabila apar a fi datorii stinse prin plata.
Pârâta a susținut că anterior promovării acțiunii a informat reclamanta că în gestiunea sa sunt evidențiate, pe stoc, mărfuri achiziționate de la aceasta si care nu au putut fi comercializate, motiv pentru care îți arată disponibilitatea de a soluționa litigiul prin returnarea mărfurilor, urmând apoi sa se efectueze operațiunile financiar contabile de stornare a documentelor financiar contabile.
Pârâta a arătat că sunt în magazia societății, pe stoc bunuri în valoare totală de 2209, 31 lei însă reclamanta nu a fost de acord cu solicitarea sa. Marfa achiziționată sus menționata nu a avut ca destinație utilizarea ei in scopul pentru care se vinde (încălzire), ci in scop de revânzare. Or, daca aceasta marfa nu a putut fi comercializata, este firesc sa poată fi restituita, urmând ca, vânzătorul sa dispună asupra ei.
In drept pârâta a invocat prev. art. 115 si urm. C.p.c.
În probațiune pârâta a depus la dosar ordinele de plată (f. 31-35).
La data de 15.02.2013 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că renunță la capetele de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1 ron reprezentând daune, obligarea acesteia la publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar local si dobânda legala.
Reclamanta a arătat că intre părți s-au desfășurat relații comerciale, în urma cărora au fost emise în mod legal, facturile fiscale prezente la dosarul cauzei, in cuantum de 38.319.30 ron si achitate parțial pana la concurenta de 8430.02 ron, conform fisei client.
Reclamanta a mai arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale începând cu anul 2010, astfel ca la sfârșitul anului 2011 parata datora suma de_.67 ron, după cum reiese din fisa client. In anul 2011, a continuat sa livreze marfa către debitoare după cum reiese din fisa client. Astfel in baza plaților efectuate de către debitoare s-au stins facturile fiscale neîncasate in cursul anului 2010 după cum urmează: cu OP-ul nr. 760/06.07.2011, s-au stins din contabilitate următoarele facturi: factura nr. 1509/12.10.2010 suma de 648.12 ron, din factura nr. 1576/03.11.2010 suma de 1770.77 ron, factura nr.1600/10.11.2011 suma de 3500.00ron, factura nr. 1689/06.12.2010 suma de 9651.85 ron, factura nr. 1718/14.12.2010 suma de 4429.26 ron, cu OP-ul nr.765/12.07.2011 s-a stins din contabilitate factura nr. 718/14.12. 2012, suma de 460.02 ron.
Astfel la sfârșitul anului 2011, debitoarea înregistra un sold restant in valoare de_.02 ron.
La data de 14.02.2012 societatea debitoare a achitat prin Op-ul nr. 861 suma de 3000 ron, care a stins parțial factura fiscală nr. 1728/16.12.2010, iar la data de 12.06.2012 prin op-ul nr. 883 s-au mai achitat 4000 ron care au stins factura fiscală nr. 1728/16.12.2010. La data de 05.10.2012 pârâta a efectuat o plată în cuantum de_.00 ron prin care s-au stins următoarele facturi: 1718/14.12.2010 suma de_.54, 1728/16.12.2010 suma de 364.19 ron, 1788/26.01.2011 suma de 3389.27 ron.
Totodată reclamanta a arătat că potrivit art. 1507 din Codul Civil „Debitorul nu poate, fără consimțământul creditorului, sa impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibila eu preferința fata de o datorie scadenta, eu excepția cazului în care s-a prevăzut că debitorul poate plați anticipat”.
Referitor la afirmațiile pârâtei cu privire la stornarea produselor aflate în stoc reclamanta a menționat că pârâta nu a indicat motivul pentru care dorește să realizeze acest retur de marfă, solicitarea returului de marfă a fost promovată o dată cu înaintarea adresei notificare ultimativă de plată și convocare la conciliere directă.
În final reclamanta a arătat că pârâta, prin reprezentant legal a recunoscut existența debitului.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de către reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtei (f. 65-66) și al reclamantei (f. 58-59).
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Având în vedere caracterul comercial al raportului juridic dintre părți, conferit atât de calitatea de comercianți a părților care sunt două societăți comerciale, cât și de obiectul raportului juridic legat între în vederea efectuării unor acte de comerț, respectiv vânzarea unor produse în scopul obținerii de profit de către reclamantă și achiziționarea lor în scopul exercitării obiectului său de activitate de către pârâtă, prezentul litigiu se va supune dispozițiilor Codului Comercial.
Potrivit prevederilor art. 720¹ C.pr.civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, sens în care va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. În conformitate cu acest text de lege, reclamanta a invitat pârâtul la conciliere fiind depusă la dosar dovada de îndeplinire a acestei proceduri (f. 4-7).
În fapt, din coroborarea înscrisurilor rezultă că între reclamantă S.C. DEPLHI E. S.R.L., în calitate de vânzător și pârâtă .., în calitate de cumpărător s-au desfășurat relații comerciale, sens în care au fost emise facturi fiscale nr. 1788/26.01.2011, 1728/16.12.2010, 1852/01.03.2011, 1916/01.04.2011, 1832/17.02.2011, 2063/11.07.2011, 1718/14.12.2010, în valoare totală de 38.319, 30 lei.
În situația în care una dintre părțile unui contract nu-și execută obligația, cealaltă parte are mai multe posibilități, printre care și aceea de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației asumate, conform art. 1073 C.civ.
Instanța arată că în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații. În acest sens pârâta a susținut că a achitat facturile fiscale a căror contravaloare o solicită reclamanta. Astfel, a susținut că factura nr. 1832/17.02.2011 în valoare de 956, 39 lei a fost achitată conform OP nr. 760 din 06.07.2011, factura nr. 2063/11.07.2011, în valoare de 460, 02 lei a fost achitată conform OP nr. 765 din 12.07.2011, factura nr. 1852 /2011, în valoare de 3822, 09 lei a fost achitată parțial cu 2 plați: OP nr. 727 din 20.12.2011 (1000 lei) si OP nr. 851 din 06.01.2012 (1000 lei ) rest de plată de 1822, 09 lei, debit contestat pentru marfă pe stoc, factura nr. 1728/2010, în valoare de 7364, 19 lei, a fost achitată cu O.P. 861/14.02.2012 - 3000 lei si O.P. nr. 937 din 01.10.2012 in suma de 3753, 46, factura nr. 1788/2011, in valoare de_, 54 lei, a fost achitată cu OP nr. 937 din 01.10.2012, iar factura nr. 1718/2010, in valoare de 9336, 82 lei, a fost achitată integral cu OP 760 din 06.06.2011 depunând în acest sens la dosar ordinele de plată invocate (f. 31 – 35).
Analizând facturile depuse în probațiune de către reclamantă (f. 9-15) precum și ordinele de plată depuse de către pârâtă (f. 31-35), instanța constată că debitul datorat de către pârâtă reclamantei este în cuantum de 8.266, 07 lei.
Astfel, factura fiscală nr. 1788/26.01.2011 în cuantum de 11.246, 54 lei (f. 9) a fost achitată de către pârâtă în totalitate cu ordinul de plată nr. 937/01.10.2012 (f. 48).
Factura fiscală nr. 1728/16.12.2010 în cuantum de 7364, 19 lei (f. 10) a fost achitată de către pârâtă parțial cu ordinul de plată nr. 861/14.02.2012, respectiv 3000 (f. 33), rămânând un rest de 4.364, 19 lei care s-a achitat parțial cu ordinul de plată nr. 937/01.10.2012 (f. 35), rămânând un rest de 610, 73 lei. Se constată că cu ordinul de plată nr. 937/01.10.2012 (f. 48) s-au achitat 15.000 lei – contravaloarea facturilor nr. 1788/26.01.2011 în cuantum de 11.246, 54 lei și nr. 1728/16.12.2010 în cuantum de 7364, 19 lei. Instanța constată că suma de 15.000 lei nu acoperă suma din ambele facturi, factura 1728/16.12.2010 fiind astfel achitată doar parțial (3.753, 46 lei) rămânând un rest de 3610, 73. Ulterior, cu ordinul de plată nr. 861/14.02.2012 pârâta a achitat 3000 (f. 33) sumă care nu acoperă întreaga creanță rămânând astfel cum s-a arătat un rest de 610, 73 lei.
Factura fiscală nr. 1852/01.03.2011 în cuantum de 3822, 09 lei (f. 11) a fost achitată de către pârâtă cu ordinul de plată nr. 727/20.12.2011 (f. 32) prin care s-a achitat suma de 1000 lei, rămânând un rest de 2822, 09 lei.
În ceea ce privește factura fiscală nr. 1916/01.04.2011 în cuantum de 4833, 25 lei (f. 12) instanța arată că pârâta nu a dovedit că ar fi achitat această sumă, nefăcând nicio mențiune cu privire la această factură nici în întâmpinare. Astfel, pârâta datorează reclamantei suma de 4833, 25 lei.
Factura fiscală nr. 1832/17.02.2011 în cuantum de 956, 39 lei (f. 13) a fost achitată de către pârâtă cu ordinul de plată nr. 760/06.07.2011 (f. 31).
Factura fiscală nr. 2063/11.07.2011 în cuantum de 460, 02 lei (f. 14) a fost achitată de către pârâtă cu ordinul de plată nr. 765/12.07.2011 (f. 31).
Factura fiscală nr. 1718/14.12.2010 în cuantum de 9636, 82 lei (f. 15) a fost achitată de către pârâtă cu ordinul de plată nr. 760/06.07.2011 (f. 31).
Având în vedere cele constatate mai sus reiese că pârâta datorează suma de 8266, 07 lei (610, 73 +2822, 09 + 4833, 25).
Totodată, instanța reține că în lipsa convenției părților, primul care poate decide asupra cărei obligații se impută plata efectuată este debitorul conform art. 1110 Cod civil. Or, în cauză debitoare a arătat care facturi sunt achitate, acestea fiind menționate în ordinele de plată, sumele din aceste facturi fiind exigibile la data efectuării plăților. Instanța arată că atâta timp cât pârâta a indicat în ordinele de plată numărul facturii care se achită, reclamanta nu putea să stingă din contabilitate alte facturi.
Față de considerentele mai sus expuse, și de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante și având în vedere între părți a existat un acord de voință valabil încheiat, dovada acestuia fiind făcută de către reclamantă în condițiile art. 46 C.. acceptate la plată prin semnarea acestora, instanța apreciază că, pretențiile reclamantei astfel cum au fost precizate prin răspunsul la întâmpinare sunt întemeiate în parte sens în care va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.266, 07 lei.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei de a returna mărfurile achiziționate și care nu au putut fi vândute urmând ca apoi să se realizeze operațiunile de compensare instanța arată că aceasta este neîntemeiată. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract prin care dreptul de proprietate asupra bunului vândut se transmite de la vânzător la cumpărător definitiv. Pentru a-i fi conferită cumpărătorului posibilitatea de a restitui bunurile cumpărate este necesar în opinia instanței existența unui contract scris în cuprinsul căruia să fie prevăzută o asemenea posibilitate sau acordul vânzătorului. Or, în cauza de față nu există nici clauză scrisă și nici acordul vânzătorului fiind aplicabile dispozițiile generale.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, va obliga pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 609, 96 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea restrânsă formulată de reclamanta S.C. DEPLHI E. S.R.L., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., . la U. și Asociații în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul procesual ales în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 25, ., având ca obiect pretenții și în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 8266, 07 lei reprezentând debit restant.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 609, 96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din 15.04.2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCDELIA R. F.
Grefier care nu mai funcționează în cadrul instanței, semnează grefier-șef
Red.Dact/MCF/4 ex/31.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4007/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8329/2013.... → |
|---|
