Pretenţii. Sentința nr. 6911/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6911/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 29876/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6911/2013
Ședința publică din 16.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier D. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul P. G. V. în contradictoriu cu pârâtul IPJ Cluj.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cj.N. S. pentru pârât, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată:
La data de 15.04.2013, reclamantul a depus la dosar prin serviciul registratură răspuns la întîmpinare.
Se comunică cu reprezentantul pârâtului răspunsul la întîmpinare.
Instanța în temeiul art.167 c.pr.civilă, incuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța constată că excepția nulității cererii pentru motivul nesemnării acesteia, invocată de pârât prin întîmpinare, a rămas fără obiect intrucat cererea a fost semnata.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată prin întîmpinare.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că autoturismul reclamantului a fost ridicat de Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj N., la cererea pârâtei, în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr.670/2006, iar suma achitată RADP Cluj N. de către reclamant cu ocazia ridicării autoturismului constituie venit la bugetul local și nu venit la bugetul IPJ, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întîmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberand constata:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 18.12.2012, reclamantul P. G. V. a solicitat în contradictoriu pârâtul IPJ Cluj, obligarea acestuia din urma la plata sumei de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 50/08.01.2010 a fost admisa plângerea formulată de reclamant în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, fiind constatata nulitatea absolută a procesului-verbal de ridicare a autovehiculului . nr._ întocmit la data de 29.01.2009 si obligat paratul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ să achite în favoarea contestatorului suma de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ . Prin decizia civila nr.711/R/2010 Tribunalul Cluj a inlaturat dispozitia prin care paratul a fost obligat la suma de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului, pe motiv ca nu a fost ceruta restituirea acestei sume.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1373 C.civ.
În dovedire anexează toate actele la care s-a făcut referire, dovada plății taxei de timbru in cuantum de 36 lei si timbrul judiciar de 1,5 lei, precum și copii pentru comunicare.
Legal citata parata a formulat intampinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei si pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neintemeiata (f.19).
Din analiza actelor aflate la dosar, rezulta ca prin Sentința civilă nr. 50/08.01.2010 a fost admisa plângerea formulată de reclamant în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, fiind constatata nulitatea absolută a procesului-verbal de ridicare a autovehiculului . nr._ întocmit la data de 29.01.2009 si obligat paratul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ să achite în favoarea contestatorului suma de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ . Prin decizia civila nr.711/R/2010 Tribunalul Cluj a inlaturat dispozitia prin care paratul a fost obligat la suma de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului, pe motiv ca nu a fost ceruta restituirea acestei sume (f.5-12).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IPJ Cluj, instanța reține că taxa achitată de 350 lei conform chitantei depuse la dosar(f.19) nu este contravaloarea unei sancțiuni contravenționale, ci reprezintă contravaloarea unei prestații furnizate de RADP Cluj pentru parata. Angajatii RADP Cluj nu au calitatea de agenti constatatori, ci au acționat la dispozițiile agentului din cadrul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, in calitate de prestatori de servicii. Prin urmare, instanța apreciază că pârâtul IPJ CLUJ are calitate procesuală în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, instanța reține că actul atacat pe calea plângerii contravenționale, procesul verbal de ridicare a autoturismului încheiat în data de 29.01.2009 având nr._ este o măsura tehnico administrativă menită a restabili ordinea de drept si a fost anulata prin Sentința civilă nr. 50/08.01.2010, intrucat această măsura tehnico administrativă presupune existența unei fapte contravenționale constatate printr-un proces verbal de contravenție legal si temeinic care nu a fost nici macar intocmit, astfel ca măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului reclamantului, a fost declarata nelegală.
Această măsură reprezintă o faptă ilicită savarsita de parat, intrucat din ordinul nelegal al agentului sau a fost ridicata masina, fiind astfel produs un prejudiciu reclamantului, constând în taxa achitată RADP Cluj pentru serviciile de ridicare și depozitare ale autoturismului. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul comis exista, fiind incidente prevederile art. 998-999 raportat la art.1000 al.3 ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, astfel că paratul este dator a achita cu titlu de despăgubiri, taxa in suma de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ platita de reclamant conform chitantei depuse la dosar(f.19). Pentru aceste motive, instanța va admite actiunea formulată de reclamant.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga paratul că achite reclamantului suma de 37,5 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar (f.17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a IPJ Cluj, invocată de pârât prin întampinare.
Admite cererea formulată de reclamantul P. G. V. domiciliat în Cluj N. ..95 . jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Cluj, cu sediul în Cluj N. . jud.Cluj.
Obliga paratul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ sa achite în favoarea reclamantului suma de 350 lei reprezentând taxa de ridicarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .
Obliga paratul catre reclamant la plata sumei de 37,5 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotarârii.
Pronuntata în sedinta publica azi, 16.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. S. D.
red. R.C./tehn. DS.4 ex.1.07.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6423/2013. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6929/2013.... → |
---|