Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 17721/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din 11 octombrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V.
GREFIER: B. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii de reexaminare anulare cerere inaintată de petenta D. P. SOLUTIONS SRL .
La apelul nominal făcut in cauză, se prezintă reprezentantul petentei, cons. jur. Bordas Slavila L. Z..
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul petentei invederează instanței că își menține cererea.
Reprezentantul petentei declară că nu mai are alte cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat.
Instanta apreciaza ca la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru solutionarea cauzei, motiv pentru care, deschide dezbaterea in fond.
Reprezentantul petentei solicită admiterea acțiunii.
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 26 07 2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., cererea de reexaminare a încheierii civile nr. 6963/CC/2013 pronunțată în dosar civil nr._/211/2013 formulată de petentul . SRL prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea încheierii civile de mai sus
În motivare,in esenta ,reclamantul a arătat ca obligatiile pe care instanta i le-a pus in vedere au fost indeplinite si chiar daca nu ar fi fost ,exista posibilitatea complinirii lor pe parcursul judecatii
. Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior datei de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, cererea a urmat procedura prealabilă.
Astfel, la data de 3 06 2013, prin rezoluție, s-au comunicat in sarcina petentului o . obligatii În temeiul art. 200 alin. (2) C.proc.civ., instanța a solicitat în scris petentului, ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, astfel:
- să se certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse la dosarul cauzei;
- să se indice probele, referitor la proba testimonială să se indice numele, prenumele și domiciliul martorilor;
- să se facă dovada calității de reprezentant a administratorului M. D. Bodarnea.
Instanta a retinut ca petenta era tinuta să facă completările sau modificările dispuse, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării (ultima zi - 14.06.2013), sub sancțiunea anulării cererii, iar aceasta nu le-a îndeplinit în totalitate asa incit a anulat cererea
.Conform art.200 alin. 4-6 NCPC, „(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.”
Instanța constată raportat la cele solicitate, ca petenta s-a conformat in termenul solicitat in ceea ce priveste indicarea probei testimoniale respectiv a numelui si domiciliilor martorilor asa cum reiese din scriptul inregistrat la data de 12 06 2013
De asemenea ,chiar daca potrivit art 151 alin 4 NCPC calitatea de reprezentant reiese din extrasul ORC iar din acest extras administrator este numita M. M. si nu BODARNEA M. D. se observa ca neregularitatea a fost acoperita in termen prin semnarea unui exemplar din plingere de administrator
Astfel ,lipseste doar certificarea pentru conformitate cu originalul a inscrisurilor depuse la dosar adica a procesului verbal contestat si a procesului verbal de control aferent .
In acest context insa ,masura anularii cererii apare ca fiind excesiva in conditiile in care, scopul depunerii copiilor certificate este împiedicarea modificării conținutului unui înscris la copierea sa manuală,fapt puțin probabil in condițiile tehnicilor actuale de fotocopiere. Pe de altă parte, nulitatea virtuală care ar rezulta din încălcarea de către reclamant a dispozițiilor art. 150 N. C. proc. civ. este una relativă, ce ar trebui invocată de către intimata -actele emanind de la aceasta-, în caz contrar această neregularitate fiind acoperită.
In aceste conditii ,instanta va admite cererea si va reveni asupra masurii anularii cererii dispuse prin incheierea 6963/CC/2013
Va retrimite cauza completului initial investit
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea
Revine asupra masurii anularii cererii dispuse prin incheierea 6963/CC/2013 in ceea ce priveste petenta . SRL cu sediul in CLUJ N. . 4
Retrimite cauza completului initial investit
Definitiva
Pronuntata in sedinta publica din 11 10 2013
JUDECATOR GREFIER
I. V. B. S.
Red dact IV /19 11 2013
.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7607/2013.... → |
---|