Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6748/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6748/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 2348/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6748/2013

Ședința publică din data de 11 aprilie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: M. M.

Ministerul Public este reprezentant prin PROCUROR M. T.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ în contradictoriu cu intimata D. C. D., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul dispozițiilor art. 150 C. proc. civ., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ în contradictoriu cu intimata D. C. D. a solicitat instanței înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru, petentul a arătat că intimata a fost sancționat contravențional și că din verificările efectuate s-a constatat că nu deține bunuri și nu realizează venituri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Intimata nu s-a prezentat și nu și-a exprimat pozitia procesuală.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a cererii petentului.

În raport de dispozițiile art. 167 C.pr.civ. instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Față de probatoriul administrat, instanța va reține că:

Intimata a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum total de 1000 lei, stabilită prin procesele verbale ._ și PA_.

Fiecare proces verbal a devenit titlu executoriu prin neexercitarea cailor legale de atac și nu s-a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG 2/2001.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că intimata nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.

Potrivit art. 391 din O.G. nr. 2/2001” în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitivã a sancțiunii și nu existã posibilitatea executãrii silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția cãreia s-a sãvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestãrii unei activitãți în folosul comunitãții, ținându-se seama, dupã caz, și de partea din amendã care a fost achitatã.În cazul în care contravenientul, citat de instanțã, nu a achitat amenda în termenul prevãzut la alin. (1), instanța procedeazã la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestãrii unei activitãți în folosul comunitãții pe o duratã maximã de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.

Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității și prin urmare va admite cererea și va înlocui amenda cu prestarea unei activităti în folosul comunității, în temeiul art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001.

Conform art. 17 alin. 2 din O.G. nr. 55/2002 în executarea mandatului, primarului unitatii administrativ-teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată, condițiile în care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre masurile luate unitatea la care se va presta activitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ cu sediul în Cluj-N. ., în contradictoriu cu intimata D. C. D., cu domiciliul în Câmpia Turzii . ., în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 1000 lei cu prestarea unei activităti în folosul comunității timp de 100 ore, cu executare în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenienta își are domiciliul sau reședința.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 aprilie 2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

D. C. M. M.

DC/DC/29.04.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6748/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA