Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 24000/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 29.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Ministerul public reprezentat prin Procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe Judecătoria Cluj-N.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul I. DE POLITIE JUDETEAN CLUJ și pe intimata M. D. A., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că petentul a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă
Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 din Legea nr. 134/2010 privind Noul Cod de procedură civilă, în baza art. 9 alin. (3) coroborat cu art. 391 alin. (1) din OG nr. 2/2001 și art. 94 pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Noul Cod de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunerea de probe.
Reprezentantul Ministerului Public solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul art. 255 și art. 260 Noul Cod de procedură civilă, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
Constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii formulate de petent și înlocuirea sancțiunii contravenționale cu munca în folosul comunității.
Instanța în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2013 sub nr. de mai sus, petentul I. DE POLITIE JUDETEAN CLUJ în contradictoriu cu intimata M. D. A. a solicitat instanței sa dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei, aplicată prin procesele verbale de la dosar, întocmite de petent, cu sancțiunea muncii în folosul comunității.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În probațiune s-a depus copie a procesului verbal de contravenție și dovada insolvabilității intimatei.
Legal citat, intimata nu a depus întâmpinare la dosar și nici nu s-a prezentat în instanța pentru a-si formula poziția.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției menționate în cererea formulată i s-a aplicat intimatului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 5000 lei. Procesele verbale au devenit titluri executorii prin neexercitarea căilor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 2/2001. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că intimata nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.
În drept, instanța reține că potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității. Conform deciziei în interesul legii nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii. În conformitate cu dispozițiile art. 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001, „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.; (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității și prin urmare va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei aplicată intimatei prin procesele verbale de la dosar cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității pentru o durată de 300 ore.
Conform art. 17 alin. 2 din O.G. nr. 55/2002, în executarea mandatului, primarului localității de domiciliu a intimatului îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile in care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de reexaminare a sanctiunii contraventionale formulata de catre petentul I. DE J. JUDETEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., judetul Cluj, în contradictoriu cu intimata M. D. A., CNP_, cu domiciliul în T., ., judetul Cluj.
Înlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum total de 5.000 lei aplicata intimatei prin procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiei de la dosar cu sanctiunea contraventionala a prestarii unei activitati în folosul comunitatii pentru o durata de 300 ore, care urmeaza a fi executata de catre intimata în localitatea de domiciliu.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de a formula apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Cluj-N..
Pronuntata în sedinta publica, azi, 29 noiembrie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. POPAMELINDA F.
Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./05.12.2013
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 17-07-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1742/2013.... → |
---|