Somaţie de plată. Hotărâre din 01-04-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 4181/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 6232/2013
Ședința publică din: 01.04.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . pe debitoarea ., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, instanța încuviințează creditoarei, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și față de lipsa părților, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ creditoarea S.C. F. S.A., cu sediul în Cluj-N., ..16, jud. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în Bârlad, ., nr. 168, jud. V., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, pe calea somației de plată, să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 610,77 lei (inclusiv TVA) reprezentând debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 752,47 lei calculate pana la data de 07.02.2013, precum si la plata penalităților de intarziere calculate in continuare de la data înregistrării prezentei cereri pana la plata efectiva a debitului principal.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale de emitere a somației de plată creditoarea a arătat că la data de 25.06.2012 a încheiat cu debitoarea Contractul de vânzare-cumpărare nr. 9771/25.06.2012, având drept obiect vânzare-cumpărarea de produse cosmetice, de curățenie si de întreținere a locuinței. In temeiul art. 4.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 9771/2012, debitoarea era obligata la plata contravalorii produselor comandate in termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, in caz contrar debitoarea fiind obligata la plata penalităților de întârziere de 0,7 % pe zi.
Astfel, arată creditoarea, în temeiul Contractului, debitoarea a lansat o comanda de produse cosmetice, pe care, potrivit prevederilor contractuale, Creditoarea a livrat-o debitoarei în condițiile contractuale agreate. Arată că, cu toate că ea și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a livrat produsele cosmetice comandate de debitoare, conform facturilor - acceptate de aceasta, debitoarea nu a achitat contravaloarea produselor facturate, termenul de scadență fiind cu mult depășit.
În drept, creditoarea și-a întemeiat prezenta cerere pe prevederile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 119/2007.
În probațiune, a anexat înscrisuri: Contractul cadru de vânzare-cumpărare nr. 9771/25.06.2012; Factura seria FVT_/25.06.2012 si FVT_/25.06.2012; Extrasele din evidenta contabila din 07.02.2013; Invitația la conciliere directă; Calcul al penalităților de întârziere, conform art. 4.2. din Contract; Extras de pe RECOM cu sediul actual al debitorului.
Debitoarea nu a formulat întâmpinare la cererea creditoarei și nu si-a delegat reprezentant în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cerere.
Verificându-și din oficiu competența, conform art. 5 alin.4 din O.U.G. nr. 119/2007 instanța a constatat că este competentă material și teritorial potrivit dispozițiilor art. 1 raportat la art.2 pct.1 lit.a C.proc.civ și potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 4 raportat la art. 12 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit dispozițiilor art. 46 Cod . probează cu acte autentice; acte sub semnătura privată; facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele părților; cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie sa admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil; prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă”, iar potrivit art. 2 din OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.
Conform art. 10 alin. 1 din OUG 119/2007 în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, între părți s-au derulat relații comerciale concretizate prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 9771/25.06.2012, având drept obiect vânzare-cumpărarea de produse cosmetice, de curățenie si de întreținere a locuinței și în temeiul căruia, debitoarea a lansat o comanda de produse cosmetice, pe care, potrivit prevederilor contractuale, Creditoarea a livrat-o debitoarei în condițiile contractuale agreate.
Ulterior, creditoarea pentru produsele livrate a emis facturile fiscale anexate cauzei, acceptate la plată de debitoare prin semnătură și ștampilă, dar neachitate, termenul de scadență fiind cu mult depășit.
Avându-se în vedere dovedirea existenței creanței certe, lichide și exigibile constatată prin înscrisurile depuse în probațiune, respectiv contract cadru și facturi fiscale emise de către creditoare și însușite de debitoare prin semnătură precum și poziția debitoarei, care nu a delegat un reprezentant în fața instanței și nu a formulat întâmpinare prin care să-și precizeze poziția procesuală în cauză, ceea ce echivalează cu o achiesare deplină față de pretențiile creditoarei, în temeiul art. 10 din OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, va admite cererea și va dispune prin ordonanță somarea debitoarei la plata sumei de 610,77 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale.
Pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor datorate, conform art. 1088 cod civil si art. 46 Cod comercial, raportat la preved. art. 4.2. din contractul părților – clauza penala deopotrivă asumata de părțile contractante se apreciază întrunirea cerinței de creanța certa, lichida si exigibila si pentru sumele în cuantum de 752,47 solicitate cu titlu de penalitati de intarziere în cuantum de 0,7% pe zi de întârziere, datorate de la data scadenței facturilor fiscale și până la achitarea integrală a debitului.
În consecinta, în temeiul art. 10 din OUG 119/2007, art. 969 alin.1 Cod civil, instanța va admite cererea si va soma pe debitoare să plăteasca creditoarei în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei Ordonante sumele mai sus amintite.
În baza art. 274 Cod pr. civila, instanta va obliga debitoarea si la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecata in favoarea creditoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
O R D O N A:
Admite cererea formulata de creditoarea S.C. F. S.A., cu sediul în Cluj-N., ..16, jud. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în Bârlad, ., nr. 168, jud. V., și în consecință:
Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 610,77 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale, precum și la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere în cuantum 752,47 lei, calculate de la data scadenței facturilor și până la data înregistrării prezentei, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului, în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei Ordonanțe.
Obliga debitoarea la plata in favoarea creditoarei a sumei de 39,3 lei, cheltuieli de judecata.
Cu drept de cerere in anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedința publică, azi 01.04.2013.
P., Grefier,
A. M. R. L.
Red./Dact. Am.M.
4 ex./09.07.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 14-01-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6702/2013.... → |
---|