Somaţie de plată. Hotărâre din 14-01-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 26336/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 380/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. C. F.
GREFIER: D. R. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. N. P. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. O. F. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților, astfel încât instanța lasă cauza la a doua strigare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către creditoare apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, astfel încât pe baza probelor de la dosar, în temeiul art. 150 C.pr.civ., instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, creditoarea S.C. N. P. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. O. F. S.R.L., emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de_, 21 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în considerarea produselor livrate debitoarei în baza contractului tip de vânzare-cumpărare. Totodată creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între S.C. N. P. S.R.L., în calitate de vânzătoare și S.C. O. F. S.R.L., în calitate de cumpărător a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect livrarea de produse. Totodată creditoare a arătat că deși și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau potrivit contractului, livrând produsele solicitate, debitoarea nu a achitat facturile emise, debitul scadent fiind în cuantum de_, 21 lei. În final s-a arătat că această creanță în cuantum de_, 21 lei este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile cerute de OUG 119/2007.
În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.
În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: tabel centralizator al facturilor emise (f. 7), facturile fiscale emise (f. 8 - 104).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru și 0, 3 lei timbru judiciar.
Debitoarea deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța reține că, raportat la art. 1 din C.pr.civ. coroborat cu art. 7 alin. 1 din C.pr.civ., este legal sesizată cu soluționarea prezentei cauze.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța apreciază că cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reiese că, societatea creditoare S.C. N. P. S.R.L. a furnizat marfă debitoarei S.C. O. F. S.R.L., sens în care a emis facturile fiscale aflate la fil. 8 – 104 din dosar, însă debitoarea nu a achitat integral sumele aferente acestora, astfel încât figurează în evidențele creditoarei cu un debit restant de_, 21 lei.
Potrivit prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contractele încheiate între profesioniști, cu excepțiile prevăzut în alineatul 2 al aceluiași articol.
În ceea ce privește caracterul raportului juridic obligațional din care s-a născut creanța, instanța arată că, în temeiul art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, contractul încheiat între profesioniști reprezintă contractul încheiat fie între profesioniști, fie între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani, ori raportat la art. 3 alin. 2 din Noul Cod Civil, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
Instanța constată că între părți a existat un acord de voințe cu privire la elementele esențiale ale contractului de prestări servicii, astfel încât a existat un contract valabil încheiat în baza principiul consensualismului, iar din moment ce ambele părți au calitatea de comercianți, în speță există un contrat comercial.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către creditoare, instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, fiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Sub aspectul caracterului cert al creanței, art. 379 alin. 3 din C.pr.civ. prevede că “o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însăși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta”. Față de aceste dispoziții, instanța reține că, în cauză, creanța creditoarei în valoare totală de_, 21 lei rezultă cu certitudine din facturile fiscale aflate la fil. 8 – 104 din dosar, înscrisuri însușite de către debitoare prin care face dovada obligațiilor comerciale asumate.
În acest sens instanța arată că factura fiscală, ca orice înscris sub semnătură privată, face dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, dar odată acceptată, factura face dovada și împotriva acestuia din urmă. Acceptarea unei facturi se poate face fie expres, prin subscrierea exemplarului facturii, fie tacit, într-un mod care să ateste, fără echivoc, intenția debitorului de a se obliga față de creditor la plata sumelor de bani înscrise pe facturi. Or, în prezenta cauză s-a făcut dovada acceptării la plată prin semnarea și ștampilarea facturilor fiscale.
Sub aspectul caracterului lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din C.pr.civ. prevede că “o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”. În raport cu această prevedere, instanța arată că, această creanță în valoare totală de_, 21 lei este determinată în mod expres, constând în sumele înscrise în facturile fiscale emise.
Sub aspectul caracterului exigibil al creanței, instanța arată că, o creanță devine exigibilă prin ajungerea ei la scadență, astfel încât după acest moment, creditorul poate cere imediat executarea. Prin urmare, instanța reține că, obligația debitoarei de plată a facturilor fiscale reprezentând contravaloarea mărfurilor furnizate a devenit scadentă conform facturilor fiscale.
Având în vedere întregul materialul probator, instanța reține că aspectele expuse anterior se coroborează cu prezumția de recunoaștere a creanței pretinse de către creditoare, conform art. 7 alin. 4 din O.U.G nr. 119/2007, prezumție dedusă de instanță din împrejurarea că debitoarea, deși legal citată nu a depus întâmpinare, nu a solicitat administrarea de probe în apărare și nici nu a contestat debitul în nicio formă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2, art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța va admite cererea și va soma pe debitoare să plătească creditoarei suma de_, 21 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale aflate la fil. 8 – 104 din dosar.
În temeiul art. 10 alin. 3 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța va fixa pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitiv, termenul de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, societatea creditoare pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 3 lei, instanța va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 39, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. N. P. S.R.L., cu sediul procesual ales în București, .. 4-8, Clădirea America House, ., ., în contradictoriu cu debitoarea S.C. O. F. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., ., privind emiterea unei ordonanțe de plată și în consecință:
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanței, suma de_, 21 lei reprezentând debit restant.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Irevocabilă pentru creditoare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCDELIA R. F.
Red./dact./MCF/4 ex./19.01.2013
| ← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2013/2013.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 01-04-2013, Judecătoria... → |
|---|
