Somaţie de plată. Hotărâre din 19-04-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 26324/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 7165/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
GREFIER J. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea E. C. SRL în contradictoriu cu debitoarea R. SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.04.2013, fiind consemnate în ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea debitoarei de a achita o parte din debitul pretins, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.04.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2012, sub nr. _ , creditoarea . a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună somarea debitoarei ., la plata sumei de 3.811,69 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 4673/04.11.2010, respectiv nr. 4677/11.11.2010, emise de către societatea creditoare, somarea debitoarei la plata dobânzii legale până la data achitării efective a debitului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, între părți s-au derulat raporturi comerciale constând în furnizarea unor produse de specialitate în favoarea debitoarei.
Cu toate că societatea creditoare și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, debitoarea a refuzat să-și îndeplinească obligația corelativă constând în plata facturilor emise de către societatea creditoare.
Creanța în litigiu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, având un caracter cert, lichid și exigibil
În drept, OG nr.5/2001.
În probațiune, înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei (fil.3).
Pentru termenul din data de 11.01.2013, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată (fil. 16).
În susținerea întâmpinării, debitoarea a arătat faptul că neachitarea facturilor invocate de către creditoare, reprezintă o împrejurare de fapt neimputabilă societății pârâte, care a dat dovadă de bună credință în desfășurarea raporturilor comerciale stabilite între părți.
În drept, art. 115 C.Pr.Civ., OG nr. 5/2001.
În probațiune, înscrisuri.
Aspecte procedurale, la termenul din data de 26.04.2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din analiza probelor administrate, instanța constată următoarele:
În fapt, între creditoarea ., în calitate de vânzător, și debitoarea ., în calitate de cumpărător, s-au derulat raporturi comerciale în temeiul cărora au fost emise facturile fiscale nr. 4673/04.11.2010, respectiv nr. 4677/11.11.2010, în cuantum total de 4911,69 lei (fil. 9-10).
Facturile au fost acceptate la plată de către societatea debitoare atât prin semnarea acestora, cât și prin plata parțială în cuantum de 1100 efectuată prin chitanța nr. 4661/11.11.2010 (fil. 12).
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune de către societatea debitoare, instanța reține faptul că demersurile inițiate în sensul asocierii sale cu compania CARTEL ALFA, nu au putut fi finalizate, în pofida diligenței și a stăruinței manifestată încă din finalul anului 2010 și până în prezent (fil. 16-24). Din analiza acelorași probe coroborate cu susținerile formulate de către societatea debitoare, instanța reține faptul că împrejurarea de fapt mai sus evidențiată a fost de natură să prejudicieze activitatea pârâtei, afectând resursele financiare ale acesteia.
În drept, ordonanța de plată reprezintă procedura instituită de lege în favoarea creditorului în vederea realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile care reprezintă obligații de plată a unor sume de bani.
Fiind o procedură derogatorie de la dreptul comun, aplicarea sa presupune întrunirea unor cerințe cumulative după cum urmează:
a) Existența unei creanțe împotriva debitorului.
Pentru emiterea ordonanței de plată este imperativ necesar să existe o creanță deținută de creditor, a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. De menționat este faptul că nu prezintă importanță izvorul obligației civilă sau comercială, având ca obiect plata unei sume de bani, în alte cuvinte nu este necesar să fie vorba despre o obligație contractuală.
În speța analizată această cerință este îndeplinită, debitul pretins constând într-o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare în temeiul raporturilor comerciale desfășurate între părți.
b) Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
După cum se desprinde din prevederile cuprinse în art. 379 alin. 3 C.Pr.Civ., creanța este certă atunci când existența sa rezultă din înscrisul constatator, având un caracter neîndoielnic.
Din prevederile aceluiași text de lege, instanța reține faptul că o creanță este lichidă atunci când valoarea acesteia este determinată prin înscrisul care o constată.
Creanța este exigibilă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit.
Raportând aspectele de ordin teoretic mai sus expuse la situația de fapt reținută de instanță, se poate constata faptul că, în speță, creanța analizată întrunește cumulativ cele trei condiții de admisibilitate. Astfel, creanța pretinsă are un caracter cert și lichid existența și cuantumul acesteia rezultând din cuprinsul facturilor la dosar, însușite la plată prin semnarea acestora, precum și prin plata parțială efectuată de către debitoare.
Cât privește exigibilitatea creanței, cerința este îndeplinită, termenul scadent stabilit de către părți fiind anterior introducerii prezentei cereri.
C) Existența unor înscrisuri care să facă dovada creanței
Instanța constată ca fiind îndeplinită această cerință, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisurile care justifică creanța pretinsă de către creditoare.
Față de considerentele care preced, instanța în temeiul art. 6 alin. 2 OG nr. 5/2001, va admite primul petit al cererii și va obliga debitoarea la plata sumei de 3.811,69 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 4673/04.11.2010, respectiv nr. 4677/11.11.2010, emise de către societatea creditoare.
Cu privire la petitul accesoriu privind acordarea dobânzii lege aferentă facturilor neachitate de către debitoare, instanța apreciază că în vederea admiterii acestui capăt de cerere se impune, cu necesitate, ca neexecutarea obligației să provină din vina debitorului, fiindu-i imputabilă.
În speța analizată, instanța apreciază faptul că neachitarea debitului la termenul scadent convenit, reprezintă o împrejurare care nu poate fi imputată debitoarei. În acest sens, instanța apreciază faptul că printre motivele care au determinat această situație s-a aflat lipsa resurselor financiare, în pofida diligențelor manifestate de către societatea debitoarea în vederea respectării tuturor angajamentelor de plată asumate.
Având în vedere considerentele care preced, instanța va respinge petitul accesoriu privind acordarea dobânzii legale, ca fiind neîntemeiat.
În temeiul art. 274 C.Pr.Civ., va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 42 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Admite în parte cererea formulată de creditoarea ., cu sediul în loc. Oradea, P-ța Independenței, nr. 51, .. 16, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în loc. Cluj-N., .. 7, ., . consecință:
Somează debitoarea la plata sumei de 3.811,69 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 4673/04.11.2010, respectiv nr. 4677/11.11.2010, emise de către societatea creditoare.
Respinge petitul privind somarea debitoarei la plata dobânzii legale, ca fiind neîntemeiat.
Obligă debitorul la plata sumei de 42 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Fixează un termen de 20 zile de la data comunicării pentru efectuarea plății de către debitor.
Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședință publică, azi, 19.04.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
T. C. J. A.
Red/Dact. 4 ex. TC/16.05.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 24-01-2013, Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|