Somaţie de plată. Sentința nr. 2400/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2400/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 29642/211/2012
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 2400/2013
Ședința publică din 08 februarie 2013
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată privind creditoarea S.C. E. K. ROMANIA SRL, în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. T. SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică în ordinea listei de ședință se prezintă pentru debitoarea lipsă av. V. R., care depune împuternicire avocațială la dosar la fila 71, lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinita cu părțile.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 08.02.2013 s-a depus la dosarul la filele 92-94 prin serviciul registratură al instanței de către creditoare o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în prezenta cauză pentru a formula răspuns la întâmpinare.
Întrebată fiind, reprezentanta debitoarei arată că poziția sa față de cererea de amânare formulată de creditoare este de respingere, având în vedere că din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că întâmpinarea formulată de societatea pe care o reprezintă a fost primită de către aceasta cu aproximativ 15 zile înainte de prezentul termen de judecată, astfel că aceasta avea suficient timp de a-și formula poziția procesuală în acest sens.
Instanța arată reprezentantei debitoarei că întâmpinarea formulată de către aceasta nu a fost depusă la dosarul cauzei cu cinci zile înainte de termenul de judecată stabilit, ci a fost depusă în ședința publică.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de creditoare raportat la faptul că din dovada de îndeplinirea a procedurii de citare cu aceasta rezultă că întâmpinarea formulată de către debitoare a fost primită la data de 25.01.2012, astfel că avea suficient timp pentru a formula răspuns la întâmpinare.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității invocată de către debitoare prin întâmpinare.
Reprezentanta debitoarei solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii pentru emiterea somației de plată formulată de creditoare, având în vedere că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și nu pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.
Aceasta arată că în prezenta cauză nu are aplicabilitate O.G. nr. 5/2001, ci dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 119/2007, având în vedere că potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, această ordonanță se aplică creanțelor certe lichide și exigibile ce reprezinte obligații de plată a unor sume de bani încheiate între profesioniști, or în prezenta cauză pretinsa obligație de plată decurge dintr-un contract încheiat între profesioniști.
Reprezentanta debitoarei precizează că noul act normativ a scos din domeniul de aplicabilitate al O.G. 5/2001 creanțele certe, lichide și exigibile ce rezultă din contractele încheiate între profesioniști, cu consecința inaplicabilității între profesioniști prevăzuți la art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007 a procedurii instituite de O.G. nr. 5/2001, aceștia având la îndemână o procedură separată, prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007.
Aceasta mai precizează că astfel ar putea exista un drept de opțiune al creditorului profesionist între proceduri instituite cu aceeași rațiune, respectiv se poate face referire la existența unui drept comun în materia somației de plată, reprezentat de O.G. nr. 5/2001 și a unei proceduri derogatorii, excepționale, întemeiată pe O.U.G. nr. 119/2007, în condițiile în care somația de plată este ea însăși o procedură excepțională.
Instanța arată că se va pronunța prin hotărâre asupra excepției invocate.
La întrebarea instanței, reprezentanta debitoarei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat în prezenta cauză și solicită încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, in baza disp. art. 167 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar in baza disp.art.150 C.pr.civ. constată că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide dezbaterile și acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta debitoarei solicită respingerea cererii de admitere a ordonanței de plată formulată de creditoare ca fiind neîntemeiată, contestând caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia, cu cheltuieli de judecată în sarcina creditoarei, inclusiv onorariu avocațial.
Acesta mai arată că prezenta creanță solicitată de către creditoare nu are caracter cert, deoarece existența acestei creanțe de o valoare exorbitantă nu rezultă din nici un înscris existent la dosarul cauzei.
Reprezentanta debitoarei precizează că prezentul contract încheiat între cele două părți nu cuprinde un criteriu obiectiv care să permite determinarea serviciilor de telecomunicații prestate și stabilirea sumei pretins datorate.
Aceasta mai precizează că taxa administrativă obiect al unor facturi fiscale pentru sumele de 12,8 lei și 12,79 lei nu este cuprinsă în contractul încheiat între părți, mai exact aceste facturi fiscale au același obiect și vizează una și aceeași perioadă.
Reprezentanta debitoarei arată că în ceea ce privește serviciul Trafic Date Roaming în valoare de 11.000 lei, în cuprinsul contractului încheiat nu apare nici o referire raportat la tariful trafic pe minut care să permită determinarea sumei cu titlu de debit principal pentru serviciul prestat.
Totodată, se mai arată că facturile fiscale emise de creditoare și atașate cererii de emitere a ordonanței de plată nu dovedesc caracterul cert al creanței, întrucât nu au fost acceptate de către debitoare, acestea nefiindu-i nici măcar comunicate, deși această obligație era în sarcina creditoarei.
Reprezentanta debitoarei precizează că în conformitate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei se poate observa clar că reprezentantul societății pe care o reprezintă a intrat în data de 16 august 2012 în Turcia, iar la data de 23 august 2012 a părăsit aceasta țară, serviciile de telefonie fiindu-i suspendate la data de 18 august 2012.
Aceasta reiterează că reprezentantul societății a luat legătura cu societatea creditoare, însă aceasta i-a cerut o garanție pentru plata serviciilor Orange.
Reprezentanta debitoarei menționează că, raportat la penalitățile de întârziere solicitate de creditoare, acestea nu au caracter cert, iar ceea ce privește dobânda legală solicitată, aceasta este inadmisibilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 14 decembrie 2012, sub nr. de mai sus, creditoarea S.C. „E. K. ROMANIA” S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. „S. T.” S.R.L., emiterea unei somații de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei totale de 24.217,13 lei, din care 11.559,43 lei cu titlu de debit principal, 11.559,43 lei cu titlu de penalități de întârziere și 1.098,27 lei, cu titlu de dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că între debitoare și S.C. "Orange România" S.A. s-a încheiat un contract de prestări servicii, în baza căruia au fost emise mai multe facturi pe care debitoarea nu le-a achitat. Se arată și că dreptul de creanță împotriva debitoarei a fost cesionat către creditoarea din prezentul litigiu. Mai arată creditoarea că procedura concilierii prealabile nu este necesară în cazul acestui litigiu și că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001, art. 969, art. 1073, art. 1084 C. civ., titlului IV din Legea nr. 99/1999.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate: modul de calcul al debitului (f. 9), facturi (f. 10-43), contract (f. 44-45), carte de identitate (f. 46), certificat de înregistrare (f. 47), extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (f. 48-50).
Cererea a fost legal timbrată cu 39 de lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 lit. o) ind. 1 din Legea nr. 146/1997 și timbru judiciar de 5 lei conform art. 3 alin. (2) din OG nr. 32/1995.
La data de 16 ianuarie 2013 debitoarea a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității cererii pentru emiterea somației de plată, iar pe fond solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că cererea este inadmisibilă întrucât creditoarea trebuia să își întemeieze cererea pe OUG nr. 119/2007, având în vedere faptul că este vorba despre un contract încheiat între profesioniști. Asupra fondului s-a arătat că creanța nu este una certă, lichidă și exigibilă, iar creditoarea nu i-a prestat servicii care să aibă contravaloarea pretinsă. Mai arată debitoarea că creanța nu rezultă din niciun înscris depus la dosarul cauzei, contractul încheiat necuprinzând un criteriu obiectiv care să permită determinarea serviciilor prestate. În ceea ce privește "taxa administrativă per S." se arată că obligația de plată a acesteia nu decurge din contract și că aceasta a fost facturată de mai multe ori, iar în ceea ce privește serviciul de "trafic date roaming", că acesta nu este menționat în contract. De asemenea, se arată că facturile nu au fost însușite de către debitoare și că se contestă prestarea serviciilor, întrucât reprezentantul debitoarei nu a utilizat serviciul de trafic date roaming în perioada facturată astfel încât să genereze un tarif atât de ridicat. În fine, în ceea ce privește penalitățile de întârziere se arată că creditoarea nu a expus metoda prin care a determinat cuantumul acestora și că nu se poate calcula dobânda legală atâta vreme cât părțile au stabilit prin contract cuantumul penalităților de întârziere.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 4 alin. (4) din OG nr. 5/2001, art. 274 C. proc. civ..
La data de 17 ianuarie 2013 creditoarea a depus la dosarul cauzei certificat constatator ONRC cu privire la debitoare (f. 62-70).
La termenul din 18 ianuarie 2013 debitoarea a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: pașaport (f. 72-73), scrisoare (f. 74-75).
La termenul din 8 februarie 2013 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Asupra aplicabilității OG nr. 5/2001 în cauză:
Debitoarea a arătat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât – deși privește un contract încheiat între profesioniști –este fundamentată pe prevederile OG nr. 5/2001 și nu ale OUG nr. 119/2007. Instanța reține că nicio dispoziție din cele două acte normative amintite nu obligă creditorul care are o creanță comercială să aleagă calea prevăzută de OUG nr. 119/2007, interzicându-i să își întemeieze cererea pe prevederile OG nr. 5/2001. Deși este adevărat că . procedurii ordonanței de plată a făcut ca în materia raporturilor între profesioniști să existe un concurs de reglementări ce duc spre aceeași finalitate – obținerea cu rapiditate a unui titlu executoriu – nu se poate considera că OUG nr. 119/2007 a făcut inaplicabilă OG nr. 5/2001 în materia raporturilor între profesioniști, așa cum susține debitoarea, întrucât în acest caz ar trebui să se pună problema unei abrogări tacite. Or, pentru a se putea vorbi de o abrogare tacită este necesar ca între norma abrogatoare și norma abrogată să existe o anumită incompatibilitate, astfel încât să rezulte fără echivoc intenția legiuitorului de a înlătura norma abrogată. O asemenea incompatibilitate între dispozițiile OG nr. 5/2001 și cele ale OUG nr. 119/2007 nu poate fi evidențiată și, prin urmare, va trebui să concluzionăm că, până la o nouă intervenție legislativă, creditorul care are o creanță izvorâtă din raporturile între profesioniști poate să aleagă între cele două proceduri fără nicio îngrădire. În sprijinul acestui raționament vine și un argument de previzibilitate a legii întrucât marea majoritate a jurisprudenței este în sensul admisibilității procedurii reglementate de OG nr. 5/2001 în cazul creanțelor izvorâte din contracte încheiate între profesioniști.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
În fapt, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 24.217,13 lei, sumă pe care debitoarea i-ar datora-o în temeiul contractului pe care aceasta din urmă l-a încheiat cu S.C. "Orange România" S.A.. Debitoarea a depus la dosar întâmpinare, arătând că contestă prestarea serviciilor pe care creditoarea i le-a facturat, cu referire mai ales la serviciul de trafic date roaming pentru care s-a emis factura nr. JAD_ (f. 42), în valoare totală de 10.419,36 lei, valoare care reprezintă mare parte din debitul solicitat în prezenta cauză. Debitoarea a arătat că, deși este adevărat că reprezentantul său s-a aflat în concediu în Turcia în perioada pentru care s-a emis factura, acesta nu a folosit serviciul de trafic de date astfel încât să datoreze o asemenea sumă, cu atât mai mult cu cât serviciul de telefonie i-a fost suspendat pentru ca a refuzat să achite garanția cerută de S.C. "Orange România" S.A.. De asemenea, debitoarea a depus la dosar o scrisoare adresată creditoarei (f. 74-75), prin care acesteia i-au fost învederate aspectele de mai sus, înainte de declanșarea prezentului litigiu.
În drept, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 prezenta ordonanță se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști. Această procedură a ordonanței de plată, reglementată prin OUG nr. 119/2007, reprezintă, prin urmare, o procedură sumară destinată să permită creditorilor care dețin o creanță de plată a unei sume de bani certă, lichidă și exigibilă să obțină cât mai repede un titlu executoriu.
În speță, debitoarea a susținut că nu datorează creditoarei suma de bani solicitată, întrucât serviciul nu i-a fost prestat. Deși este adevărat că susținerile acesteia nu sunt probate, instanța reține că o asemenea probă nu ar putea fi făcută în procedura somației de plată. Raportat și la faptul că susținerile debitoarei apar ca fiind plauzibile, câtă vreme creditoarea a depus la dosar doar un contract încheiat cu debitoarea și niște facturi pe care aceasta din urmă nu le-a acceptat la plată, fără a proba în vreun fel prestarea efectivă a serviciilor facturate, cererea de chemare în judecată a creditoarei nu poate fi admisă în cadrul acestei proceduri, fiind necesar un probatoriu complex, incompatibil cu prevederile OUG nr. 119/2007, probatoriu care s-ar putea administra doar într-un litigiu întemeiat pe dreptul comun.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere faptul că pretențiile creditoarei urmează să fie respinse, instanța reține că aceasta este cea care a căzut în pretenții, urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea debitoarei, constând în 500 de lei, cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea S.C. „E. K. ROMANIA” S.R.L., cu sediul în București, .. 10A, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea S.C. „S. T.” S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., ., ca neîntemeiată.
Obligă creditoarea să plătească debitoarei suma de 500 de lei, cu titlu de onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 februarie 2013.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./8 martie 2013
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2934/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
