Somaţie de plată. Hotărâre din 20-12-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 25680/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. E. .. in contradictoriu cu debitorii .. si C. A., având ca obiect ordonanța de plata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 20.12.2013.
INSTANȚA
Deliberând, retine ca prin cererea formulata de creditoarea . la data de 04.11.2013 s-a solicitat somarea debitorilor . si C. A., in solidar, la plata sumei de 1.448,13 lei, reprezentând contravaloarea produselor vândute, a sumei de 289,91 lei, reprezentând contravaloarea ambalajelor nerestituite, a sumei de 2.915,71 lei, reprezentând penalitati de întârziere calculate de la scadenta si pana in data de 17.10.2013, penalitati ce se solicita a se calcula, in continuare, in cuantum de 1% pe zi de întârziere in cazul contravalorii mărfii livrate si in cuantum de 0,5% pe zi de întârziere in cazul ambalajelor nerestituite, pana la achitarea integrala a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de desfășurarea prezentului proces.
In motivarea cererii se arata ca intre . si . a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.999/14.06.2011 potrivit căruia creditoarea avea obligația de a vinde in favoarea debitoarei mărfurile solicitate, in baza comenzilor ferme si in limita stocului disponibil. Creditoarea si-a îndeplinit obligația asumata, a livrat marfa solicitata, in valoare de 1.448,13 lei si a emis factura fiscala ./27.05.2013 factura semnata si stampilata de către reprezentanții debitoarei. Cu toate acestea, contravaloarea mărfii nu a fost achitata in termenul de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturilor si a confirmării acestora de către cumparator. Alături de obligația de plata, cumparatorul avea obligația de restituire a ambalajelor deîndată ce acestea au fost recuperate din piața, insa nu mai târziu de o luna de la data livrării acestora, potrivit cap.9 pct.9.2 din contractul încheiat intre parți. Cu privire la acest ambalaj creditoarea a emis facturile fiscale ./16.06.2011, pentru suma de 4,91 lei, CJELB0038297/21.06.2011, pentru suma de 222 lei, CJELB0039646/01.12.2011, pentru suma de 63 lei si, in condițiile in care debitoarea nu si-a îndeplinit obligația de restituire a ambalajului, creditoarea solicita somarea acesteia si in ceea ce privește achitarea sumei de 289,91 lei. In ceea ce privește penalitățile solicitate, reprezentanții creditoarei arata ca in cap.6 la pct.6.3 din contractul de vânzare-cumpărare au fost stabilite penalitati de 1% din valoarea mărfii neachitate pentru fiecare zi calendaristica de întârziere, începând cu data scadentei si pana la plata integrala; iar, in cap.9, la pct.9.4 au fost stabilite penalitati de 0,5% din valoarea ambalajelor nerestituite pentru fiecare zi calendaristica de întârziere începând cu data scadentei si pana la achitarea integrala a debitului (f.1-6).
Cererea de chemare in judecata a fost formulata in contradictoriu atât cu ., cumparatorul din contractul de vânzare-cumpărare, cat si cu administratorul acesteia, d-na C. A. care s-a obligat in solidar in ceea ce privește stingerea obligațiilor fata de vânzător.
Debitoarea nu a depus la dosar întâmpinare si nu a fost reprezentata la termenul de judecata fixat in cauza.
Din analiza actelor aflate la dosar, rezulta ca intre ., in calitate de vânzător si . calitate de cumparator, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.999/14.06.2011 având ca obiect produsele comercializate de vânzător, produse descrise generic in Anexa 1 a contractului (f.6, 7). Valoarea produselor puse la dispoziție de către societatea creditoare a fost menționata in facturile fiscale emise, facturi acceptate la plata de către reprezentantul debitoarei. Astfel, a fost emisa factura fiscala ./27.05.2013 pentru suma de 1448,13 lei (f.12).
Creditoarea a emis si facturile fiscale ./16.06.2011, pentru suma de 4,91 lei, CJELB0038297/21.06.2011, pentru suma de 222 lei, CJELB0039646/01.12.2011, pentru suma de 63 lei, reprezentând contravaloarea ambalajului pus la dispoziția debitoarei, ambalaj ce trebuia restituit imediat după recuperarea de pe piața, dar nu mai târziu de o luna de la data livrării, potrivit pct.9.2 din contractul de vânzare-cumpărare.
Ca urmare, in prezenta cauza, instanța apreciază ca este vorba despre o creanța certa, lichida si exigibila in conformitate cu dispozițiile art.662 NCPC. Creanța pretinsa de către creditoare este rezultatul raporturilor comerciale ce s-au derulat intre cele doua societati, creditoarea si-a îndeplinit obligațiile impuse de contractul de vânzare-cumpărare, iar debitoarea a recepționat marfa livrata si a acceptat la plata facturile fiscale emise. Potrivit cap.3 din contractul de vânzare-cumpărare produsele livrate trebuiau achitate in termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii fiscale, ulterior acestui moment fiind calculate penalitati de întârziere.
In temeiul art.1021 alin.1 NCPC instanța va admite cererea si va ordona debitorilor sa achite, in solidar, in favoarea creditoarei suma de 1.448,13 lei, reprezentând contravaloarea produselor vândute, a sumei de 289,91 lei, reprezentând contravaloarea ambalajelor nerestituite, a sumei de 2.915,71 lei, reprezentând penalitati de întârziere calculate de la scadenta si pana in data de 17.10.2013, penalitati ce se vor calcula, in continuare, in cuantum de 1% pe zi de întârziere in cazul contravalorii mărfii livrate si in cuantum de 0,5% pe zi de întârziere in cazul ambalajelor nerestituite, pana la achitarea integrala a debitului, in termen de 20 zile de la comunicare. Termenul de plata a fost stabilit in conformitate cu dispozițiile art.1021 alin.3 NCPC.
In temeiul art.453 NCPC debitorii vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecata in favoarea creditoarei, in cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
ORDONA:
Admite cererea formulata de creditoarea ._, CUI RO_ cu sediul in com. Florești, ..448-452, jud. Cluj in contradictoriu cu debitorii ./2812/2009, CUI RO_ cu sediul in Cluj – N., ..6 . A., CNP_ Cluj – N., ..6 . in consecința:
- ordona debitorilor sa achite, in solidar, in favoarea creditoarei suma de 1.448,13 lei, reprezentând contravaloarea produselor vândute, a sumei de 289,91 lei, reprezentând contravaloarea ambalajelor nerestituite, a sumei de 2.915,71 lei, reprezentând penalitati de întârziere calculate de la scadenta si pana in data de 17.10.2013, penalitati ce se vor calcula, in continuare, in cuantum de 1% pe zi de întârziere in cazul contravalorii mărfii livrate si in cuantum de 0,5% pe zi de întârziere in cazul ambalajelor nerestituite, pana la achitarea integrala a debitului, in termen de 20 zile de la comunicare.
Obliga debitorii la plata cheltuielilor de judecata in favoarea creditoarei in cuantum de 200 lei.
Cu drept, pentru debitori, de a formula cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare, calea de atac exercitata urmând a fi înregistrata la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțata in ședința publica din 20 decembrie 2013.
JUDECATOR GREFIER
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B.
07.02.2014/5 ex.
← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6557/2013.... → |
---|